„Dracii roșii”de la „Hazard” la „Eden” după ce spulberă Ungaria în optimi


„Dracii roșii” au spulberat Ungaria în optimi cu 4 – 0, deși acest lucru s-a realizat cam în ultimele 10 minute din meci, până atunci ungurii au pus probleme în atac având mai multe ocazii de a egala, dar forțele erau mult prea inegale ca acest lucru să se realizeze. Fabuloșii jucători belgieni conduși de Eden Hazard au făcut ce au vrut cu apărarea maghiară, care  oricum nu era cel mai tare compartiment. Oricum evoluția maghiarilor a fost meritorie la acest Euro după ce a câștigat grupa și a condus Portugalia de 3 ori. Cine știe, dacă ar fi picat cu slovacii, englezii, croații sau Irlanda de Nord în optimi, poate că ar fi reușit să treacă și de optimi, dar oricum au ieșit mult mai bine decât România, Rusia, Ucraina sau vecinii lor austrieci.

Italia obligă Spania să abdice după 8 ani de domnie în Europa. Spaniolii pierd și coroana europeană după cea mondială în urmă cu 2 ani, în Brazilia, iar anul acesta vom avea o nouă campioană europeană.

Anglia o ține din Brexit în Brexit în Europa, astfel încât „aisbergul islandez” scufundă „perfidul Albion” și dă lovitura deceniului învingând cu 2 – 1, realizând o surpriză mai mare decât Grecia în 2004, după părerea mea. După ce Irlanda de Nord a ieșit și Anglia a făcut la fel, mai rămâne Țara Galilor, cel puțin până la sfertul cu Belgia. Vom vedea dacă vom avea un Brexit total sau Bale va mai juca și în semifinale. Galezii au zis NU Europei și DA fotbalului, cam la fel cum au făcut danezii în 1992. Galezii au votat pentru ieșirea din U. E. deși poate că mulți regretă deja acest lucru.

Umilință cât Mareea Neagră !


O lege a lui Murphy zice că: „Ce începe bine, se termină prost, iar ce începe prost, se termină și mai prost” !

Cam așa a fost traseul României și evoluția la Euro 2016. Am început bine meciul de deschidere cu Franța, până la golul fabulos al lui Payet, iar jocul, deși pierdut, ne dădea speranțe pentru celelalte meciuri, cu Elveția și Albania. Meciul cu Elveția a început, de asemenea bine, dar acest bine s-a terminat la pauză, iar după aceea a început degringolada și neputința de a mai face ceva, neputință care s-a continuat pe tot parcursul meciului cu Albania. Începând cu repriza a doua cu Elveția, nu am mai jucat nimic, nu am avut nicio tactică și viziune asupra jocului, jucătorii extenuați după atâtea și atâtea meciuri pe banca de rezerve a echipelor de club la care joacă, de parcă ei ar fi jucat 70 de meciuri la club, nu spaniolii care au jucat toate finalele de cupe europene din acest an, de exemplu. De data asta nu am mai avut noroc de un penalti pentru că urciorul nu merge de multe ori la apă. Mareea Neagră s-a numit Albania în seara de 19 iunie 2016, aceasta evoluând în tricouri negre deși țara se numește Albania, iar culoarea ei tradițională este cea roșie atât pe drapel cât și pe echipament.

Pe 18 iunie 1990 terminam la egalitate cu Argentina și obțineam calificarea în optimile Coppei del Mondo din Italia, iar tot pe 18 iunie, dar în 1994, învingeam Columbia cu 3 – 1 la World Cup. Pe 20 iunie 2000 ne calificam în dauna Angliei în sferturile Euro, prima calificare din grupe la competiția europeană. Între aceste date va rămâne data de 19 iunie 2016 ca o pată neagră pe obrazul fotbalului românesc după o asemenea umilință. Nu mai putem spune că suntem înaintea albanezilor, fie în Balcani, fie în Europa, căci până și ei ne-au depășit la fotbal și probabil și în alte domenii.

Deci România s-a înecat în Mareea Neagră, desigur cel mai umilitor rezultat obținut la vreo ediție a Euro, iar Albania a scris istorie, obținând prima victorie la un turneu final și chiar primul gol marcat. La numărul de victorii la Euro suntem la egalitate cu albanezii, în sensul că singura noastră victorie de la toate turneele finale europene la care am participat datează din 2000, când am bătut Anglia cu 3 – 2, golul victoriei fiind marcat de Ionel Ganea din penalti. De data asta am obținut două penaltiuri, ambele transformate, dar nu ne-a ajutat la nimic.

În 2008 am avut cam aceeași evoluție, însă adversarele erau mult mai bine cotate, toate 3, deși singurul gol înscris acolo i-a aparținut lui Mutu din acțiune, nu din penalti ca aici. Un penalti transformat atunci în meciul cu Italia tot de Mutu ne-ar fi adus calificarea în sferturi. N-a fost să fie nici atunci și cu atât mai puțin acum.

Nu pot scrie aici: „Cinste învingătorilor, onoare învinșilor”, ci doar, „Cinste învingătorilor” !

Al doisprezecelea jucător și fanatismul


În anii 1980 apărea în celebra revistă belgiană pentru copii „Tintin” o bandă desenată pe patru pagini numită „Jucătorul nr. 12” inspirată parcă din luptele de stradă dintre „hooligans” englezi și comandourile rusești de la Marsilia și apoi pe stadion la meciul dintre Anglia și Rusia de la Euro 2016 așa cum mai făcuseră englezii și la Campionatul Mondial din 1998, tot la Marsilia. Eu am varianta în spaniolă a acestui număr din „Tintin” pentru cei care știu această limbă. În această interesantă bandă desenată se face referire la mai multe meciuri de fotbal din cupele europene și curse cicliste din Turul Franței în care Jucătorul nr. 12 a avut un cuvânt de spus, printre care și finala Cupei Campionilor din 1975 care a avut loc la Paris între Bayern Munchen și Leeds United. Abia peste 10 ani avea să urmeze momentul Heysel, când 39 de italieni mureau striviți pe acest stadion din Bruxelles tot la finala Cupei Campionilor dintre Liverpool și Juventus Torino, iar apoi toate cluburile engleze aveau să fie interzise în competițiile europene timp de 5 ani.

Se pare că suporterul englez se simte genetic îndreptățit să fie stăpân pe orice stadion în orice colț de lume, probabil că acest spirit de violență și dorință de a stăpâni a făcut posibil faptul ca o țară cât România să cucerească un sfert din suprafața întregului glob, adică să clădească Imperiul Colonial Britanic. Nimeni nu trebuie să fie mai mare și mai tare decât acei „hooligans” englezi care au asediat Marsilia. Pe stadion, însă, comandourile rusești au făcut legea cu acele rachete de semnalizare pentru care echipa Rusiei a fost eliminată cu suspendare de la Euro, adică în cazul unei recidive, echipa va pleca acasă chiar dacă se va califica în optimi.

Meciul în sine a fost mult mai „piano” (liniștit) terminându-se la egalitate, 1 – 1.

1234

P. S. după etapa a doua a grupelor:

Englezii și rușii nu au fost singurii care au creat probleme forțelor de ordine din Franța, ci și croații, care, practic, și-au distrus „idolii”, adică echipa de fotbal a avut de suferit pierderea a două puncte în meciul cu Cehia din etapa a doua a grupelor după întreruperea meciului pentru că suporterii au aruncat cu petarde aprinse pe teren. Chiar și românii au fost, se pare sancționați pentru aprinderea unor torțe pe stadion. Ungurii au pățit la fel pentru manifestări necivilizate pe stadion.

Despre meciul de deschidere al campionatului european, mi se confirmă cel puțin o previziune pe care am avut-o, acea că nu văd Franța ca favorita nr. 1. La primul impuls mizasem pe victoria Franței cu 2-1, dar apoi am zis să fiu mai patriot și mai darnic cu românii și am pus 1 – 1 pe acea simulare postată cu o zi înainte de meci. Execuția spectaculoasă a lui Payet mi-a stricat până la urmă pronosticul și ne-a stricat bucuria de a avea măcar un punct după primul meci, punct pe care l-am fi meritat cu prisosință. Mulți spun că la primul gol al francezilor a fost și un pic de fault la portar, dar parcă mai văzusem faza asta de două ori, prima dată în sfertul de finală cu Suedia de la World Cup 94 și în alt meci de debut cu Franța, la Euro 96. Se vede că am fost foarte aproape să ghicesc scorul, așa cum l-am ghicit pe cel dintre Elveția și Albania, 1-0. E singurul rezultat care mi-a ieșit după primele 4 meciuri. Am pus multe scoruri de 1-0 și 2-1, adică cele mai frecvente scoruri și se pare că această ediție confirmă aceste rezultate strânse. Am pus 1-1 la Țara Galilor cu Slovacia și a fost 2-1 pentru galezi, iar la Anglia-Rusia am pus 1-0 pentru englezi și ultimul minut al prelungirilor mi-a stricat și acest pronostic, terminându-se 1-1.

Pot să trag câteva concluzii înainte de ultimele meciuri din grupe:

  1. M-am înșelat în privința Spaniei, pe care o consideram mai slabă și mai lipsită de motivație pentru un al treilea titlu consecutiv, dar au câștigat primele două meciuri din grupă, cu Suedia și Turcia, fără să primească gol și marcând patru. Dacă vor juca în continuare la fel, vor ajunge departe și la această ediție a europenelor.
  2. Mă bucur că Ungaria este cea mai plăcută surpriză dintre echipele mai slabe și conduce în grupa ei înainte de ultimul meci și se pare că este deja calificată în optimi după ce a învins Austria cu 2 – 0 în primul meci și a remizat cu Islanda, scor 1 – 1. Ar fi putut câștiga deja grupa dacă ar fi învins și în acest meci.
  3. Cea mai mare dezamăgire dintre echipele mari o reprezintă Portugalia, neputincioasă în primele două meciuri, ratând chiar și un penalti prin Ronaldo în meciul cu Austria. Sper să nu își revină nici în ultimul meci din grupă cu Ungaria și acest meci să se încheie tot la egalitate. Ar ajuta atât Ungaria să câștige grupa, cât și România, care învingând Albania ar acumula mai multe puncte decât Portugalia în cazul unei remize cu Ungaria.
  4. Belgia și-a revenit câștigând cu 3 -0 împotriva Irlandei după dezamăgirea din primul meci, cel cu Italia, pierdut cu 2 – 0. Celelalte echipe mari mi-au confirmat așteptările conducând în grupele lor și fiind ca și calificate în optimi: Franța, Germania, Anglia, Italia, Spania.

 

 

 

 

Pronostic EURO 2016


    Vineri, 10 iunie 2016 începe a 15-a ediție a Campionatului European de Fotbal la nivel de echipe naționale, iar echipa României are onoarea de a participa la meciul de deschidere de pe Stade de France din Paris, în compania echipei Franței, onoare pe care nu a mai avut-o la niciun turneu final european sau mondial la care a participat până în prezent. Cel puțin dacă nu va participa la vreun meci de închidere (finală) prea curând, măcar la unul de deschidere să joace după atâtea turnee finale. Nu cred că ar putea repeta performanța Greciei din 2004 care a avut aceeași misiune și onoare în Portugalia, iar la sfârșitul turneului a avut onoarea și mai mare să câștige meciul de închidere, tot în compania țării gazdă, Portugalia. În meciul de deschidere câștigase cu scorul de 2 – 1, iar în finală cu 1 – 0. Acum Franța ar avea forța să ajungă până în finală dacă nu va întâlni Germania până atunci, dar România nu are jucătorii Greciei din 2004 ca să poată produce surpriza ca în 2004, 1992 (Danemarca) sau 1976 (Cehoslovacia).
    Văd Germania facând dubla după 42 de ani, prima dată între 1972-1974. Cred că au cea mai bună echipă națională de pe continent. Spania este cam uzată și moral (jucătorii nu mai au aceeași motivație de a câștiga după două succese consecutive) și mai ales fizic (având un sezoan greu în campionat și cupe europene pe care le-au câștigat), vechea gardă a îmbătrânit (Iniesta, Casillas, Fabregas, Pique, Ramos), iar celelalte pretendente n-au forța să treacă de Germania în momentul de față. Mi-aș dori ca România și Ungaria să treacă de grupe și să ajungă în optimi.
     Sentimental, mi-aș dori o finală România – Ungaria, ca la finala Ligii Campionilor la handbal feminin, dar este imposibil valoric, doar dacă am lua echipele Ungaria 1954 și România 1994 aș putea spera la o asemenea finală. Totuși în 1972 am avut un sfert de finală la Euro între aceste două echipe, când ambele țări și-au egalat cea mai mare performanță la Euro, Ungaria în semifinale (la ediția din 1964 a terminat pe locul 3), iar România în sferturi (la egalitate cu edițiile din 1960 și 2008 când a ajuns între primele opt echipe ale Europei).
    În 1960 am fost eliminați în sferturi de Cehoslovacia cu scorul general de 5 – 0, după două manșe. Peste 2 ani cehoslovacii aveau să ajungă până în finala Campionatului Mondial din Chile. În 2000, după ce am trecut de grupe învingând Anglia cu 3 – 2 în meciul al treilea, am pierdut cu Italia în sferturi cu 2 – 0. În 2008 am avut cea mai grea grupă, valoric, cu Italia (campiona mondială de atunci), Franța (vicecampiona mondială de atunci) și Olanda (viitoarea vicecampioană mondială de peste 2 ani). Grupa aceasta a semănat cu cea de la Guadalajara, de la Campionatul Mondial din 1970.      
    Poate voi posta un material de la celebrele meciuri România – Ungaria din 1972. 
    În linkul următor am făcut un pronostic și o simulare a tuturor rezultatelor până la finală pentru actuala ediție:
    Acest pronostic-simulare ne dă traseul Germaniei care întâlnește Belgia în sferturi și Franța în semifinale, chiar în condițiile în care Germania, Franța și Belgia câștigă grupele în care joacă, iar România ar putea întâlni Polonia în optimi dacă termină pe locul 2 în grupă și Polonia termină tot pe 2 în grupa ei. Altfel, de pe locul 3 am putea întâlni Germania în optimi dacă va câștiga grupa ei. Dacă am câștiga grupa în care jucăm, am putea întâlni mai departe Ucraina, dacă aceasta ar termina pe 3 în grupa ei. Nu știu cât de încântați ar fi belgienii să dea peste nemți în sferturi, iar francezii în semifinale. Aici, poate, ar fi cheia chiar a meciului de deschidere, în sensul că pentru ei nu ar fi o tragedie să termine pe locul 2 în grupă și să evite Germania într-o posibilă semifinală. Pe cealaltă jumătate de tablou ar fi Spania, Anglia sau Portugalia, oarecum mai la îndemână decât Germania, cel puțin până în finală, dacă ar termina pe 2, iar noi sau Elveția am câștiga grupa. Presupun că și Germania și-ar dori să întâlnească Franța abia în finală sau deloc, nu mai devreme, însă vom vedea pe 21 iunie cine cu cine va juca în optimi și mai departe.
    Din punct de vedere al valorii loturilor clasamentul meu de la Euro 2016 ar fi următorul pentru careul de ași:
1. Germania
2. Franța
3. Belgia
4. Spania
    Însă pretenții la titlul suprem mai au, ca întotdeauna, Italia, Anglia, chiar și Portugalia.

„Guralivul” Clay a tăcut pentru totdeauna


Muhhamad Ali alias Cassius Clay (1942-2016) face parte din galeria celor mai mari sportivi din toate timpurile, iar plecarea sa dintre noi îl așează definitiv în legendă. În anul 1974 a fost ales Sportivul anului în SUA, iar în 1999, Ali a fost desemnat „Sportivul secolului” de revista americană Sports Illustrated. El este considerat cel mai mare campion de box la categoria grea precum și unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor.

„Sînt iubit pretutindeni, pentru că Dumnezeu îi apropie pe oameni de mine. Boala m-a făcut şi mai faimos. Atîţia oameni mari au suferit de Parkinson, inclusiv Papa Ioan Paul al II-lea” spunea cel care a suferit de această boală timp de 32 de ani, din anul 1984 când a fost diagnosticat cu temuta maladie degenerativăce distruge progresiv neuronii și care ne-a părăsit zilele trecute.

Muhhamad Ali a avut 56 de victorii (37 prin KO) în 61 de meciuri și a pierdut doar de 5 ori. În 1960 la Jocurile Olimpice de la Roma devenea campion olimpic la numai 18 ani, iar apoi își începea fulminanta carieră la profesioniști până în 1981 când s-a retras după ce pierduse trei din ultimele patru meciuri în care a boxat.

Am pus titlul acestei postări după numele unei celebre cărți scrise de românul George Mihalache apărută în anul 1991, așa cum am văzut pe un site unde se vinde acest roman. Eu încă nu am această carte, dar poate o voi cumpăra în curând.

Din categoria rebelilor în sport eu i-aș include și pe următorii mari sportivi: tenismenii John McEnroe, chiar Ilie Năstase, fotbaliștii Eric Cantona sau Diego Armando Maradona (mai ales după ce a devenit antrenor). Fiecare dintre ei este iubit pentru ce au făcut în sport și pentru ce au făcut și vorbit în public. Ali capta întreaga atenție, fiind uneori provocator și adesea ironic și distractiv.

 

Palme pe obrazul gimnasticii


Cartea marii campioane de gimnastică Maria Olaru vine acum după mulți ani de la retragerea ei din activitatea competițională ca o mărturisire sinceră și obiectivă a fenomenului pe cale să apună, dacă nu a apus deja al gimnasticii de performanță din România. De ce acum, când performanța aproape că nu mai există ? Sistemul care a adus României atâta aur, argint și bronz la Campionatele Europene, Mondiale și Jocurile Olimpice se pare că s-a defectat sau gimnastica nu mai atrage fetițele ? La Rio ne așteaptă o mare contra-performanță, în sensul că la proba pe echipe nu avem reprezentante, iar la celelalte probe mergem cu maxim două gimnaste, ca țările din lumea a doua sau a treia a gimnasticii. Speranțe la medalii la gimnastică sunt mai mici decât la alte sporturi de tradiție care ne-au adus trofee la alte ediții mai bune sau mai slabe. Relatările din această carte descrise cu de-amănuntul după jurnalele păstrate de marea campioană din acei ani ai copilăriei sunt, desigur, șocante. Avem impresia că a activat în vreuna sau mai multe din închisorile din anii 50-60 ai dictaturilor comuniste și nu la cluburi de gimnastică dotate cu toată aparatura și civilizate din Deva, București sau alte centre pe unde s-a mai antrenat. Declarațiile ei sunt asumate, cariera și devenirea ei sportivă sunt asumate, în sensul că nimeni nu a obligat-o să facă gimnastică. Nu mai redau aici epitetele, comparațiile și poveștile descrise în cartea Mariei Olaru. Cine vrea, poate cumpăra cartea „Prețul aurului. Sinceritate incomodă” sau poate citi relatări din ea pe situl GSP. Cartea nu este în întregime o critică a sistemului de antrenamente din gimnastică sau o critică la adresa cuplului de antrenori Bitang-Bellu așa cum Maria declară în interviuri. Prezintă și clipele frumoase și marile realizări de la Tianjin, de exemplu, sau Sydney din cariera ei. Am fi dorit totuși ca mărturiile sale să fie completate de alte mărturii ale altor mari gimnaste, de exemplu Daniela Silivaș, Aurelia Dobre, Lavinia Miloșovici, Gina Gogean, Cătălina Ponor, Andreea Răducan sau Sandra Izbașa. Niciuna din ele nu a venit la Târgul Bookfest să o susțină. O gimnastă totuși o susține, Andreea Ulmeanu, care a ajuns la Deva, dar mai puțin pe podiumurile marilor competiții și Helmut Ducadam, care, probabil, nu are cunoștință de metodele de antrenament de la Deva. Se pare că niciuna din gimnastele de mai sus nu susțin punctul de vedere al Mariei Olaru așa cum am văzut și la o emisiune tv legat de acest subiect.

Ne întrebăm dacă Nadia Comăneci era bătută de domnul sau doamna Karolyi ca să obțină atâtea note de zece ?!

Aș zice că o palmă mai gravă decât cele încasate de Maria Olaru ar fi necalificarea echipei la Jocurile Olimpice de la Rio, prima dată după 1972. Încă sperăm să ne revenim în anii următori, poate la următoarea Olimpiadă. Despre gimnastică și despre olimpiade vor urma în curând alte postări.

O altă palmă pentru gimnastica artistică feminină, ca o confirmare a situației actuale, este doar locul șase obținut la Campionatele Europene care se desfășoară zilele astea în Elveția. Însă Cătălina Ponor, la 29 de ani, a reușit o mare performanță, după patru ani de inactivitate, terminând pe locul trei la finalele de la bârnă și sol, singurele medalii ale României reușite la Berna. Să sperăm că vor atârna greu aceste medalii pentru selecția la Jocurile Olimpice, dacă suntem nevoiți să mergem doar cu o singură gimnastă. Măcar avem și noi o Șușovitina (gimnastă veterană din fosta URSS care a concurat la 7 ediții ale Jocurilor Olimpice pentru trei țări diferite, CSI, Germania și Uzbekistan, între 1992 și 2012).

Am găsit în „Almanahul Literar” din 1984 patru pagini dedicate gimnasticii și marii campioane Nadia Comăneci, care s-a retras în acel an din activitatea de gimnastă și care vorbește puțin despre copilăria ei, nu numai aspectele cele mai frumoase, dar și sacrificiile pe care deja începea să le facă pe altarul marii performanțe în gimnastică. Apoi sunt prezentate sportivele din lotul național care aveau să cucerească America, la Los Angeles, prin primul titlu olimpic la proba pe echipe obținut în acel an. Într-o fotografie apare și antrenorul Octavian Belu, aflat la începutul carierei de antrenor.

312313314315

De la EURO 84 la EURO 2016


Cu câteva zile înainte de startul celei de a XV-a ediții a Campionatului European de fotbal am scanat câteva materiale legate de această temă, anume almanahurile Sportul 1984 și 1985.

Pentru prima oară, Campionatul European se va juca între 24 de echipe, deoarece până atunci se folosise formatul cu 16 echipe, format care a început în 1996. Sub acest nou format, echipele vor fi împărțite în șase grupe a câte patru echipe, după care vor urma fazele eliminatorii. 19 de echipe i s-au alăturat Franței, gazda acestui turneu, după încheierea grupelor. Barajul a decis, în noiembrie 2015, și ultimele patru echipe calificate.

Franța ne priește mai mult decât orice altă țară în privința calificărilor obținute la turneele finale găzduite aici pentru că deja România a participat la 3 astfel de turnee, în 1938, 1984 și 1998, anul acesta fiind pentru a patra oară. Singura dată când nu am participat a fost chiar la debutul competiției Euro în 1960 când se calificau doar patru țări. Din punct de vedere al performanțelor fotbalistice obținute în Franța, doar în 1998, la Campionatul Mondial, ne-a priit, iar atunci am reușit să câștigăm în premieră o grupă preliminară, fără înfrângere și învingând Anglia cu 2-1 în meciul al doilea când am și obținut calificarea mai departe în optimile competiției mondiale. În primul meci al grupei învinsesem Columbia cu 1-0 printr-un gol spectaculos marcat de Adrian Ilie, iar în ultimul meci din grupă am remizat cu Tunisia, scor 1-1. În optimi am pierdut cu Croația cu 1-0 printr-un penalti transformat de Davor Suker. În contrast cu aceasta, în 1938 am avut cea mai slabă prestație la un Campionat Mondial, fiind învinși de Cuba, o țară care nu a contat pentru lumea fotbalului. Atunci am jucat doar două meciuri, ambele în compania Cubei, care ne-a eliminat cu 2-1 după ce am condus de două ori în primul meci, încheiat la egalitate 3-3 și apoi la rejucare, din nou, prin golurile celebrei triplete române, Bindea-Baratky-Dobay.

Acum să revenim la competiția europeană, prima la care România s-a calificat după meciurile din preliminarii. Primele imagini sunt scanate din diverse almanahuri apărute în 1983 și 1984.

1271283063073083090102

Almanahul Sportul din 1984 a prezentat pe larg acest turneu final, fiind subiectul principal al publicației, așa cum se poate vedea în imaginile următoare. De aici începe cronica din almanahul Sportul din 1984 a evenimentului din Franța.

001042043044045046047048049050051052053054055056057058059060061062063064065066067068069070

075076077078079080081082083084085086087088089090091092093128129130131132133134135136137138139140141181182

Multe speranțe, puține realizări într-o grupă grea, dar nu putea fi altfel din moment ce se calificau decât opt echipe. Am reușit doar un egal cu Spania care avea să ajungă până în finală. Ca să reușim același lucru anul acesta am avea nevoie de trecerea de faza grupelor și apoi calificarea în sferturi ceea ce pare mult mai puțin probabil decât speranța pe care o aveam de a trece de grupe în 1984. Nu mai avem o echipă valoroasă ca cea din 1984 sau 1996 sau 2000, ci mai degrabă una care se apropie de valoarea celei din 2008 când am participat la ultimul turneu final de fotbal și am avut poate cea mai grea grupă judecând după numele adversarelor și a locurilor deținute de ele la momentul respectiv. Am jucat atunci cu Italia, campioana mondială, Franța, vicecampioana mondială și Olanda, vicecampioana mondială de la următorul turneu final din Africa de Sud din 2010.

Performanța sportivă răsunătoare avea să vină peste doar două luni, în august 1984, la Los Angeles, unde România s-a clasat pe locul doi la medalii și puncte obținute în total, după Statele Unite. Despre această competiție va urma o postare foarte curând, ca o avancronică la Olimpiada de la Rio care bate la ușă și la care avem mult mai puține speranțe de victorii decât în urmă cu 32 de ani.

Acum urmează scurta cronică a competiției fotbalistice desfășurate în urmă cu 32 de ani, cronică din același almanah Sportul, din 1985, în paginile 130-131 și de la 150 la 156. Ediția 1984 a almanahului are subiect principal Euro 84 spre deosebire de Olimpiada de la Los Angeles, iar ediția din 1985 acordă majoritatea spațiului în paginile sale competiției mondiale a sporturilor din California și foarte puține pagini întrecerii fotbalistice din Franța, pe bună dreptate, desigur. De remarcat dubla sau eventul realizat de echipa de fotbal a Franței în 1984, titlul european și titlul olimpic la Los Angeles.

123124125126127128129

130131150151152153154155156

 

 

Tragediile sportului și hibele medicinii de urgență


Articol postat în data de 10 mai 2016 pe alt blog.

Printre atâtea bucurii pe care sportivii români le-au adus țării noastre își fac loc și tragedii regretabile, cum este actualul caz al fotbalistului de la Dinamo, Patrick Ekeng, răpus la numai 26 de ani chiar pe terenul de joc. Din păcate nu este singurul caz de la clubul Dinamo. Alte cazuri celebre doar de la Dinamo sunt: Cătălin Hâldan în 2000, Michael Klein în 1993 (deja juca pentru o echipă din Germania) și nu în ultimul rând Marian Cozma, fost jucător de handbal, care a fost asasinat în Ungaria în 2009 într-un club din Veszprem. Se pare că clubul Dinamo este blestemat de astfel de tragedii așa cum spune și Rednic.

Pot depune mărturie împotriva firmei Puls cea care a asigurat transportul de la stadion la spital, dar numai atât, pentru că de servicii medicale de urgență acordate sportivului nu poate fi vorba. Din pură întâmplare am avut ocazia să lucrez pentru această firmă în urmă cu câțiva ani pe postul de operator calculator în laborator la unul din sediile lor de pe strada Erou Ion Călin din apropierea stadionului Dinamo. Aici se află singurul lor laborator unde se prelucrează probele analizate. Ei mai au alte sedii unde se recoltează probe pentru analize medicale pe strada Teiul Doamnei, vizavi de secția 7 de Poliție, apoi alt sediu pe strada Turda, alt sediu pe Mihai Bravu și încă unul dar nu mai îmi aduc aminte pe ce stradă. Sediul lor social se află pe strada Spătarului, undeva între Calea Moșilor și Bulevardul Carol.

Ei vor să facă medicină cu mijloace depășite, vechi, expirate așa cum au filmat și acum televiziunile. În laborator nu existau substanțe și ustensile pentru prelucrarea probelor, aparatura era depășită de mulți ani și cred că situația nu s-a schimbat în ultimii 5 ani așa cum au prezentat televiziunile. Doctorii, biochimiștii și asistenții din laborator se rugau zilnic de soții Luca, ambii medici la propria firmă, pentru a li se asigura cele necesare în laborator.

Lucrând acolo pe perioada verii ei asigurau transportul probelor cu aceste mașini care nu pot fi numite ambulanțe în simple lăzi frigorifice de plastic închise mai mult sau mai puțin etanș pe căldură de 40 grade afară. Oricine își dă seama că o probă se sânge începe să se coaguleze pe asemenea căldură după câteva ore, iar cele de urină și coprocultură sunt și ele degradate tot din această cauză, pentru că deși ele sunt recoltate dimineața la primele ore, până ajung în laborator aduse de la sediile amintite mai sus unde erau recoltate, după amiază după ora 14-15, așa cum se întâmpla la Puls, rezultatele acestor analize erau compromise sau irelevante în multe cazuri.

Cineva care a lucrat acolo pe acest post de operator calculator a îndrăznit să ceară o majorare de salariu de la 800 la 1000 ron, iar drept răspuns a primit un concediu prelungit pe perioadă nedefinită, adică a fost nevoit să-și dea demisia.

Istoria se repetă


Postat în data de 8 mai 2016 pe alt blog al meu.

Încă o seară magică pentru sportul românesc tocmai s-a încheiat în mod miraculos cu un trofeu al Ligii Campionilor câștigat, de data aceasta la handbal feminin, care ajunge la București. Este desigur cel mai important trofeu care vine la București după cel cucerit de echipa de fotbal Steaua cu exact 30 de ani în urmă. Spiritul lui 7 mai a cuprins din nou sportul românesc întregind această izbândă cu victoriile Simonei Halep la turneul de tenis de la Madrid chiar ieri, pe 7 mai, iar azi, 8 mai, în afară de succesul lui C.S.M. București la handbal, perechea Horia Tecău/J.J.Rojer a câștigat proba de dublu masculin la tenis tot la turneul de la Madrid în fața perechii Florin Mergea/R.Bopanna. Se pare ca în luna mai, în Spania, sportul românesc este binecuvântat cu victorii, acum la Madrid, iar în 1986 la Sevilla. Trebuie totuși să amintesc și eșecurile din finale ale aceleași Simona Halep din urmă cu 2 ani în fața Mariei Sharapova tot la turneul madrilen și ale Stelei în finala din 1989 a Cupei Campionilor care s-a jucat la Barcelona pe 24 mai și a fost pierdută în fața super Milanului tripletei olandeze Van Basten-Gullit-Rijkaard cu scorul de 4-0.

Maniera în care a câștigat C.S.M. Liga Campionilor amintește leit de izbânda din 1986 din mai multe motive:

  1. Echipa C.S.M. București nu era creditată decât cu șansa a doua atât în semifinala cu Vardar Skopje cât și în finala cu Gyor la fel cum era creditată și Steaua în 1986
  2. Meciul s-a jucat în țara finalistei, Gyor, la Budapesta, similar cu Sevilla în 1986, acolo unde F.C.Barcelona a fost susținută de peste 70000 de spanioli
  3. Trofeul s-a câștigat după prelungiri când scorul era 25-25 și lovituri de departajare încheiate cu 4-1 în favoarea C.S.M. și cu un portar, Pessoa, care a apărat 2 lovituri de la 7 metri și a contribuit decisiv la victorie, la fel ca și Duckadam în 1986
  4. Cupa pentru cea mai bună jucătoare a turneului Final 4 (semifinale și cele 2 finale) câștigată de portărița Grubisici are aceeași formă cu Cupa Campionilor de la fotbal cucerită de Steaua

În 1986 a fost suficient ca echipa Steaua să fie cumpusă doar din fotbaliști români, deși de naționalități și etnii diferite: Emerich Jenei și Ladislau Boloni de naționalitate maghiară, Anton Weissenbacher de naționalitate germană, Helmut Duckadam de naționalitate germană (bunica) și maghiară (mama), Miodrag Belodedici de naționalitate sârbă.

În schimb echipa C.S.M.București este o multinațională ca mai toate echipele de top din handbal sau fotbal formată din jucătoare din: România (Brădeanu, Curea, Manea, Vărzaru, Bazaliu), Brazilia (Pessoa și Rodrigues), Croația (Grubisici), Danemarca (Fisker, Jorgensen și antrenorul Rasmussen), Suedia (Gullden și Torstensson), Spania, Rusia și Ucraina. Se pare că în secolul XXI nu mai este suficient ca o echipă de fotbal sau de handbal să fie formată din jucători doar dintr-o singură țară și să devină campiona Europei. Este în mod cert o performanță în sine aducerea atâtor jucătoare de valoare din străinătate pentru a juca la o echipă din România și pentru a face înaltă performanță încă din primul an de participare în Liga Campionilor. Atâtea și atâtea echipe de handbal și de fotbal au investit milioane sau miliarde de euro pentru transferuri și nu au reușit ce a reușit C.S.M. încă de la debutul în competiție. Chiar și fosta echipă de handbal Oltchim a încercat ani și ani de zile cucerirea acestui trofeu și nu a ajuns decât într-o finală în 2010 pierdută cu echipa daneză Viborg.

Să sperăm că acest proiect reușit din sportul românesc va continua și în anii care vor veni și noi trofee vor poposi în România.

Un mare BRAVO pentru această admirabilă echipă de handbal feminin, un mare BRAVO pentru Simona Halep și un încă un mare BRAVO pentru Horia Tecău, probabil cel mai bun tenismen român după Ilie Năstase. Aș felicita și pe Florin Mergea care a ajuns în finală și celelalte 3 tenismene românce (Irina Begu, Patricia Țig și Sorana Cîrstea) care au făcut un turneu memorabil ajungând până în sferturi alături de Simona Halep ! Să sperăm la cât mai multe victorii ale acestor sportivi și în continuare !

O victorie aplaudată


Repostez aici tot ce am pus și pe alt blog de al meu în data de 7 mai 2016 cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la noaptea magică a Stelei la Sevilla.

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la noaptea magică a echipei Steaua București de la Sevilla din 7 mai 1986 în finala Cupei Campionilor Europeni împotriva echipei spaniole F.C. Barcelona, cea mai prestigioasă competiție la nivelul echipelor de club, un eveniment care nu poate trece neobservat și nu se poate uita așa ușor, mai ales că nu sunt semne că s-ar putea repeta această performanță prea curând.

Da, atunci s-a atins Everestul fotbalului european și asta se întâmplă poate o dată la 100 de ani în cazul echipelor și țărilor cu fotbal mai slab sau mai puțin dezvoltat cum e cazul celui românesc în prezent. Totuși în deceniul al nouălea și până pe la mijlocul celui de al zecelea din secolul trecut echipele românești erau mult mai bine cotate și impuneau respect în Europa datorită performanțelor obținute și care au culminat cu evenimentul de acum exact 30 de ani.

Așa cum am mai scris, într-o altă postare sau comentariu, deceniul de aur al fotbalului românesc s-a întins între anii 1983 și 1996, între semifinala Craiovei Maxima în Cupa U.E.F.A. și ultima calificare mai ușoară a Stelei în grupele Ligii Campionilor în 1996, ani în care nu ne era teamă că echipele românești nu se vor califica în primele tururi și nu vor trece mai departe în primăvara europeană. Acum e o performanță să te califici în grupele Ligii Campionilor sau a Ligii Europa.

Am găsit câteva publicații din care am scanat mai multe pagini cu referire la acest subiect, dintre care cea mai interesantă ar fi cartea lui Helmut Ducadam cu titlul postării, adică „O victorie aplaudată”. Nu am postat întreaga carte, ci paginile care fac referire mai mult la marea victorie din urmă cu 3 decenii.

Cartea lui Helmut Ducadam fiind scrisă în vara anului 1989 și fiind supusă, desigur, cenzurii are un minus în sensul că nicăieri în cuprinsul ei nu se pomenește numele lui Miodrag Belodedici, unul dintre stâlpii apărării steliste, dar deja la aceea dată, 1989, fotbalistul dezertase în țara vecină, Iugoslavia, unde în 1991 avea să repete performanța cuceririi Cupei Campionilor cu Steaua Roșie din Belgrad și era considerat un trădător, la fel ca Pacepa sau Nadia Comăneci puțin mai târziu. Presupun că Steaua nu a jucat finala doar în 10 oameni plus rezervele, iar Belodedici era unul din stâlpii „apărării de fier” a românilor așa cum este descrisă și în comentariile jurnaliștilor străini. Împreună cu Bumbescu la echipa națională jucau același rol important așa cum se vede și într-o imagine postată mai jos. În rest după părerea mea cartea este cel mai bun document-reportaj pe care l-am găsit de la acest cel mai fericit eveniment pentru fotbalul românesc, nu numai pentru suporterii echipei Steaua.

Am găsit și un mic articol despre Belodedici într-o revistă din 1987 înainte ca el să plece din România. Consider că merită și el amintit cumva fiind singurul român dublu câștigător al acestei competiții fie și cu două echipe diferite. Un alt articol se referă la medicul echipei de atunci și care nu apare în cartea lui Ducadam. Alte 3 imagini postate spre sfârșit reprezintă fanioanele de la câteva meciuri din traseul european al Stelei din 1985/1986.

Un comentariu al lui Cristian Țopescu din Almanahul Flacăra din 1987 l-am postat tot spre sfârșit.

001005006-007009044-045046-047048-049050-051052-053054-055056-057058-059060-061062-063064-065066-067068-069070-071072-073074-075076-077078-079080-081082-083084-085086-087088-089090-091092-093094-095096-097098-099100-101102-103104-105106-107108-109110-111112-113114-115116-117118-119120-121122-123124-125126-127128-129130-131132-133Belodedici 1Belodedici 2010203040506070809SWScan00967SWScan00968SWScan00969SWScan00970SWScan00971SWScan00972SWScan00973SWScan00974SWScan00975SWScan00976SWScan00977SWScan00978SWScan00979SWScan00980SWScan00981SWScan00982Valentin Stanescu 1Valentin Stanescu 2

1. Steaua-Vejle2. Steaua-Honved3. Steaua-Anderlecht