De la EURO 84 la EURO 2016


Cu câteva zile înainte de startul celei de a XV-a ediții a Campionatului European de fotbal am scanat câteva materiale legate de această temă, anume almanahurile Sportul 1984 și 1985.

Pentru prima oară, Campionatul European se va juca între 24 de echipe, deoarece până atunci se folosise formatul cu 16 echipe, format care a început în 1996. Sub acest nou format, echipele vor fi împărțite în șase grupe a câte patru echipe, după care vor urma fazele eliminatorii. 19 de echipe i s-au alăturat Franței, gazda acestui turneu, după încheierea grupelor. Barajul a decis, în noiembrie 2015, și ultimele patru echipe calificate.

Franța ne priește mai mult decât orice altă țară în privința calificărilor obținute la turneele finale găzduite aici pentru că deja România a participat la 3 astfel de turnee, în 1938, 1984 și 1998, anul acesta fiind pentru a patra oară. Singura dată când nu am participat a fost chiar la debutul competiției Euro în 1960 când se calificau doar patru țări. Din punct de vedere al performanțelor fotbalistice obținute în Franța, doar în 1998, la Campionatul Mondial, ne-a priit, iar atunci am reușit să câștigăm în premieră o grupă preliminară, fără înfrângere și învingând Anglia cu 2-1 în meciul al doilea când am și obținut calificarea mai departe în optimile competiției mondiale. În primul meci al grupei învinsesem Columbia cu 1-0 printr-un gol spectaculos marcat de Adrian Ilie, iar în ultimul meci din grupă am remizat cu Tunisia, scor 1-1. În optimi am pierdut cu Croația cu 1-0 printr-un penalti transformat de Davor Suker. În contrast cu aceasta, în 1938 am avut cea mai slabă prestație la un Campionat Mondial, fiind învinși de Cuba, o țară care nu a contat pentru lumea fotbalului. Atunci am jucat doar două meciuri, ambele în compania Cubei, care ne-a eliminat cu 2-1 după ce am condus de două ori în primul meci, încheiat la egalitate 3-3 și apoi la rejucare, din nou, prin golurile celebrei triplete române, Bindea-Baratky-Dobay.

Acum să revenim la competiția europeană, prima la care România s-a calificat după meciurile din preliminarii. Primele imagini sunt scanate din diverse almanahuri apărute în 1983 și 1984.

1271283063073083090102

Almanahul Sportul din 1984 a prezentat pe larg acest turneu final, fiind subiectul principal al publicației, așa cum se poate vedea în imaginile următoare. De aici începe cronica din almanahul Sportul din 1984 a evenimentului din Franța.

001042043044045046047048049050051052053054055056057058059060061062063064065066067068069070

075076077078079080081082083084085086087088089090091092093128129130131132133134135136137138139140141181182

Multe speranțe, puține realizări într-o grupă grea, dar nu putea fi altfel din moment ce se calificau decât opt echipe. Am reușit doar un egal cu Spania care avea să ajungă până în finală. Ca să reușim același lucru anul acesta am avea nevoie de trecerea de faza grupelor și apoi calificarea în sferturi ceea ce pare mult mai puțin probabil decât speranța pe care o aveam de a trece de grupe în 1984. Nu mai avem o echipă valoroasă ca cea din 1984 sau 1996 sau 2000, ci mai degrabă una care se apropie de valoarea celei din 2008 când am participat la ultimul turneu final de fotbal și am avut poate cea mai grea grupă judecând după numele adversarelor și a locurilor deținute de ele la momentul respectiv. Am jucat atunci cu Italia, campioana mondială, Franța, vicecampioana mondială și Olanda, vicecampioana mondială de la următorul turneu final din Africa de Sud din 2010.

Performanța sportivă răsunătoare avea să vină peste doar două luni, în august 1984, la Los Angeles, unde România s-a clasat pe locul doi la medalii și puncte obținute în total, după Statele Unite. Despre această competiție va urma o postare foarte curând, ca o avancronică la Olimpiada de la Rio care bate la ușă și la care avem mult mai puține speranțe de victorii decât în urmă cu 32 de ani.

Acum urmează scurta cronică a competiției fotbalistice desfășurate în urmă cu 32 de ani, cronică din același almanah Sportul, din 1985, în paginile 130-131 și de la 150 la 156. Ediția 1984 a almanahului are subiect principal Euro 84 spre deosebire de Olimpiada de la Los Angeles, iar ediția din 1985 acordă majoritatea spațiului în paginile sale competiției mondiale a sporturilor din California și foarte puține pagini întrecerii fotbalistice din Franța, pe bună dreptate, desigur. De remarcat dubla sau eventul realizat de echipa de fotbal a Franței în 1984, titlul european și titlul olimpic la Los Angeles.

123124125126127128129

130131150151152153154155156

 

 

Tragediile sportului și hibele medicinii de urgență


Articol postat în data de 10 mai 2016 pe alt blog.

Printre atâtea bucurii pe care sportivii români le-au adus țării noastre își fac loc și tragedii regretabile, cum este actualul caz al fotbalistului de la Dinamo, Patrick Ekeng, răpus la numai 26 de ani chiar pe terenul de joc. Din păcate nu este singurul caz de la clubul Dinamo. Alte cazuri celebre doar de la Dinamo sunt: Cătălin Hâldan în 2000, Michael Klein în 1993 (deja juca pentru o echipă din Germania) și nu în ultimul rând Marian Cozma, fost jucător de handbal, care a fost asasinat în Ungaria în 2009 într-un club din Veszprem. Se pare că clubul Dinamo este blestemat de astfel de tragedii așa cum spune și Rednic.

Pot depune mărturie împotriva firmei Puls cea care a asigurat transportul de la stadion la spital, dar numai atât, pentru că de servicii medicale de urgență acordate sportivului nu poate fi vorba. Din pură întâmplare am avut ocazia să lucrez pentru această firmă în urmă cu câțiva ani pe postul de operator calculator în laborator la unul din sediile lor de pe strada Erou Ion Călin din apropierea stadionului Dinamo. Aici se află singurul lor laborator unde se prelucrează probele analizate. Ei mai au alte sedii unde se recoltează probe pentru analize medicale pe strada Teiul Doamnei, vizavi de secția 7 de Poliție, apoi alt sediu pe strada Turda, alt sediu pe Mihai Bravu și încă unul dar nu mai îmi aduc aminte pe ce stradă. Sediul lor social se află pe strada Spătarului, undeva între Calea Moșilor și Bulevardul Carol.

Ei vor să facă medicină cu mijloace depășite, vechi, expirate așa cum au filmat și acum televiziunile. În laborator nu existau substanțe și ustensile pentru prelucrarea probelor, aparatura era depășită de mulți ani și cred că situația nu s-a schimbat în ultimii 5 ani așa cum au prezentat televiziunile. Doctorii, biochimiștii și asistenții din laborator se rugau zilnic de soții Luca, ambii medici la propria firmă, pentru a li se asigura cele necesare în laborator.

Lucrând acolo pe perioada verii ei asigurau transportul probelor cu aceste mașini care nu pot fi numite ambulanțe în simple lăzi frigorifice de plastic închise mai mult sau mai puțin etanș pe căldură de 40 grade afară. Oricine își dă seama că o probă se sânge începe să se coaguleze pe asemenea căldură după câteva ore, iar cele de urină și coprocultură sunt și ele degradate tot din această cauză, pentru că deși ele sunt recoltate dimineața la primele ore, până ajung în laborator aduse de la sediile amintite mai sus unde erau recoltate, după amiază după ora 14-15, așa cum se întâmpla la Puls, rezultatele acestor analize erau compromise sau irelevante în multe cazuri.

Cineva care a lucrat acolo pe acest post de operator calculator a îndrăznit să ceară o majorare de salariu de la 800 la 1000 ron, iar drept răspuns a primit un concediu prelungit pe perioadă nedefinită, adică a fost nevoit să-și dea demisia.

Istoria se repetă


Postat în data de 8 mai 2016 pe alt blog al meu.

Încă o seară magică pentru sportul românesc tocmai s-a încheiat în mod miraculos cu un trofeu al Ligii Campionilor câștigat, de data aceasta la handbal feminin, care ajunge la București. Este desigur cel mai important trofeu care vine la București după cel cucerit de echipa de fotbal Steaua cu exact 30 de ani în urmă. Spiritul lui 7 mai a cuprins din nou sportul românesc întregind această izbândă cu victoriile Simonei Halep la turneul de tenis de la Madrid chiar ieri, pe 7 mai, iar azi, 8 mai, în afară de succesul lui C.S.M. București la handbal, perechea Horia Tecău/J.J.Rojer a câștigat proba de dublu masculin la tenis tot la turneul de la Madrid în fața perechii Florin Mergea/R.Bopanna. Se pare ca în luna mai, în Spania, sportul românesc este binecuvântat cu victorii, acum la Madrid, iar în 1986 la Sevilla. Trebuie totuși să amintesc și eșecurile din finale ale aceleași Simona Halep din urmă cu 2 ani în fața Mariei Sharapova tot la turneul madrilen și ale Stelei în finala din 1989 a Cupei Campionilor care s-a jucat la Barcelona pe 24 mai și a fost pierdută în fața super Milanului tripletei olandeze Van Basten-Gullit-Rijkaard cu scorul de 4-0.

Maniera în care a câștigat C.S.M. Liga Campionilor amintește leit de izbânda din 1986 din mai multe motive:

  1. Echipa C.S.M. București nu era creditată decât cu șansa a doua atât în semifinala cu Vardar Skopje cât și în finala cu Gyor la fel cum era creditată și Steaua în 1986
  2. Meciul s-a jucat în țara finalistei, Gyor, la Budapesta, similar cu Sevilla în 1986, acolo unde F.C.Barcelona a fost susținută de peste 70000 de spanioli
  3. Trofeul s-a câștigat după prelungiri când scorul era 25-25 și lovituri de departajare încheiate cu 4-1 în favoarea C.S.M. și cu un portar, Pessoa, care a apărat 2 lovituri de la 7 metri și a contribuit decisiv la victorie, la fel ca și Duckadam în 1986
  4. Cupa pentru cea mai bună jucătoare a turneului Final 4 (semifinale și cele 2 finale) câștigată de portărița Grubisici are aceeași formă cu Cupa Campionilor de la fotbal cucerită de Steaua

În 1986 a fost suficient ca echipa Steaua să fie cumpusă doar din fotbaliști români, deși de naționalități și etnii diferite: Emerich Jenei și Ladislau Boloni de naționalitate maghiară, Anton Weissenbacher de naționalitate germană, Helmut Duckadam de naționalitate germană (bunica) și maghiară (mama), Miodrag Belodedici de naționalitate sârbă.

În schimb echipa C.S.M.București este o multinațională ca mai toate echipele de top din handbal sau fotbal formată din jucătoare din: România (Brădeanu, Curea, Manea, Vărzaru, Bazaliu), Brazilia (Pessoa și Rodrigues), Croația (Grubisici), Danemarca (Fisker, Jorgensen și antrenorul Rasmussen), Suedia (Gullden și Torstensson), Spania, Rusia și Ucraina. Se pare că în secolul XXI nu mai este suficient ca o echipă de fotbal sau de handbal să fie formată din jucători doar dintr-o singură țară și să devină campiona Europei. Este în mod cert o performanță în sine aducerea atâtor jucătoare de valoare din străinătate pentru a juca la o echipă din România și pentru a face înaltă performanță încă din primul an de participare în Liga Campionilor. Atâtea și atâtea echipe de handbal și de fotbal au investit milioane sau miliarde de euro pentru transferuri și nu au reușit ce a reușit C.S.M. încă de la debutul în competiție. Chiar și fosta echipă de handbal Oltchim a încercat ani și ani de zile cucerirea acestui trofeu și nu a ajuns decât într-o finală în 2010 pierdută cu echipa daneză Viborg.

Să sperăm că acest proiect reușit din sportul românesc va continua și în anii care vor veni și noi trofee vor poposi în România.

Un mare BRAVO pentru această admirabilă echipă de handbal feminin, un mare BRAVO pentru Simona Halep și un încă un mare BRAVO pentru Horia Tecău, probabil cel mai bun tenismen român după Ilie Năstase. Aș felicita și pe Florin Mergea care a ajuns în finală și celelalte 3 tenismene românce (Irina Begu, Patricia Țig și Sorana Cîrstea) care au făcut un turneu memorabil ajungând până în sferturi alături de Simona Halep ! Să sperăm la cât mai multe victorii ale acestor sportivi și în continuare !

O victorie aplaudată


Repostez aici tot ce am pus și pe alt blog de al meu în data de 7 mai 2016 cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la noaptea magică a Stelei la Sevilla.

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la noaptea magică a echipei Steaua București de la Sevilla din 7 mai 1986 în finala Cupei Campionilor Europeni împotriva echipei spaniole F.C. Barcelona, cea mai prestigioasă competiție la nivelul echipelor de club, un eveniment care nu poate trece neobservat și nu se poate uita așa ușor, mai ales că nu sunt semne că s-ar putea repeta această performanță prea curând.

Da, atunci s-a atins Everestul fotbalului european și asta se întâmplă poate o dată la 100 de ani în cazul echipelor și țărilor cu fotbal mai slab sau mai puțin dezvoltat cum e cazul celui românesc în prezent. Totuși în deceniul al nouălea și până pe la mijlocul celui de al zecelea din secolul trecut echipele românești erau mult mai bine cotate și impuneau respect în Europa datorită performanțelor obținute și care au culminat cu evenimentul de acum exact 30 de ani.

Așa cum am mai scris, într-o altă postare sau comentariu, deceniul de aur al fotbalului românesc s-a întins între anii 1983 și 1996, între semifinala Craiovei Maxima în Cupa U.E.F.A. și ultima calificare mai ușoară a Stelei în grupele Ligii Campionilor în 1996, ani în care nu ne era teamă că echipele românești nu se vor califica în primele tururi și nu vor trece mai departe în primăvara europeană. Acum e o performanță să te califici în grupele Ligii Campionilor sau a Ligii Europa.

Am găsit câteva publicații din care am scanat mai multe pagini cu referire la acest subiect, dintre care cea mai interesantă ar fi cartea lui Helmut Ducadam cu titlul postării, adică „O victorie aplaudată”. Nu am postat întreaga carte, ci paginile care fac referire mai mult la marea victorie din urmă cu 3 decenii.

Cartea lui Helmut Ducadam fiind scrisă în vara anului 1989 și fiind supusă, desigur, cenzurii are un minus în sensul că nicăieri în cuprinsul ei nu se pomenește numele lui Miodrag Belodedici, unul dintre stâlpii apărării steliste, dar deja la aceea dată, 1989, fotbalistul dezertase în țara vecină, Iugoslavia, unde în 1991 avea să repete performanța cuceririi Cupei Campionilor cu Steaua Roșie din Belgrad și era considerat un trădător, la fel ca Pacepa sau Nadia Comăneci puțin mai târziu. Presupun că Steaua nu a jucat finala doar în 10 oameni plus rezervele, iar Belodedici era unul din stâlpii „apărării de fier” a românilor așa cum este descrisă și în comentariile jurnaliștilor străini. Împreună cu Bumbescu la echipa națională jucau același rol important așa cum se vede și într-o imagine postată mai jos. În rest după părerea mea cartea este cel mai bun document-reportaj pe care l-am găsit de la acest cel mai fericit eveniment pentru fotbalul românesc, nu numai pentru suporterii echipei Steaua.

Am găsit și un mic articol despre Belodedici într-o revistă din 1987 înainte ca el să plece din România. Consider că merită și el amintit cumva fiind singurul român dublu câștigător al acestei competiții fie și cu două echipe diferite. Un alt articol se referă la medicul echipei de atunci și care nu apare în cartea lui Ducadam. Alte 3 imagini postate spre sfârșit reprezintă fanioanele de la câteva meciuri din traseul european al Stelei din 1985/1986.

Un comentariu al lui Cristian Țopescu din Almanahul Flacăra din 1987 l-am postat tot spre sfârșit.

001005006-007009044-045046-047048-049050-051052-053054-055056-057058-059060-061062-063064-065066-067068-069070-071072-073074-075076-077078-079080-081082-083084-085086-087088-089090-091092-093094-095096-097098-099100-101102-103104-105106-107108-109110-111112-113114-115116-117118-119120-121122-123124-125126-127128-129130-131132-133Belodedici 1Belodedici 2010203040506070809SWScan00967SWScan00968SWScan00969SWScan00970SWScan00971SWScan00972SWScan00973SWScan00974SWScan00975SWScan00976SWScan00977SWScan00978SWScan00979SWScan00980SWScan00981SWScan00982Valentin Stanescu 1Valentin Stanescu 2

1. Steaua-Vejle2. Steaua-Honved3. Steaua-Anderlecht