De la EURO 84 la EURO 2016

Cu câteva zile înainte de startul celei de a XV-a ediții a Campionatului European de fotbal am scanat câteva materiale legate de această temă, anume almanahurile Sportul 1984 și 1985.

Pentru prima oară, Campionatul European se va juca între 24 de echipe, deoarece până atunci se folosise formatul cu 16 echipe, format care a început în 1996. Sub acest nou format, echipele vor fi împărțite în șase grupe a câte patru echipe, după care vor urma fazele eliminatorii. 19 de echipe i s-au alăturat Franței, gazda acestui turneu, după încheierea grupelor. Barajul a decis, în noiembrie 2015, și ultimele patru echipe calificate.

Franța ne priește mai mult decât orice altă țară în privința calificărilor obținute la turneele finale găzduite aici pentru că deja România a participat la 3 astfel de turnee, în 1938, 1984 și 1998, anul acesta fiind pentru a patra oară. Singura dată când nu am participat a fost chiar la debutul competiției Euro în 1960 când se calificau doar patru țări. Din punct de vedere al performanțelor fotbalistice obținute în Franța, doar în 1998, la Campionatul Mondial, ne-a priit, iar atunci am reușit să câștigăm în premieră o grupă preliminară, fără înfrângere și învingând Anglia cu 2-1 în meciul al doilea când am și obținut calificarea mai departe în optimile competiției mondiale. În primul meci al grupei învinsesem Columbia cu 1-0 printr-un gol spectaculos marcat de Adrian Ilie, iar în ultimul meci din grupă am remizat cu Tunisia, scor 1-1. În optimi am pierdut cu Croația cu 1-0 printr-un penalti transformat de Davor Suker. În contrast cu aceasta, în 1938 am avut cea mai slabă prestație la un Campionat Mondial, fiind învinși de Cuba, o țară care nu a contat pentru lumea fotbalului. Atunci am jucat doar două meciuri, ambele în compania Cubei, care ne-a eliminat cu 2-1 după ce am condus de două ori în primul meci, încheiat la egalitate 3-3 și apoi la rejucare, din nou, prin golurile celebrei triplete române, Bindea-Baratky-Dobay.

Acum să revenim la competiția europeană, prima la care România s-a calificat după meciurile din preliminarii. Primele imagini sunt scanate din diverse almanahuri apărute în 1983 și 1984.

1271283063073083090102

Almanahul Sportul din 1984 a prezentat pe larg acest turneu final, fiind subiectul principal al publicației, așa cum se poate vedea în imaginile următoare. De aici începe cronica din almanahul Sportul din 1984 a evenimentului din Franța.

001042043044045046047048049050051052053054055056057058059060061062063064065066067068069070

075076077078079080081082083084085086087088089090091092093128129130131132133134135136137138139140141181182

Multe speranțe, puține realizări într-o grupă grea, dar nu putea fi altfel din moment ce se calificau decât opt echipe. Am reușit doar un egal cu Spania care avea să ajungă până în finală. Ca să reușim același lucru anul acesta am avea nevoie de trecerea de faza grupelor și apoi calificarea în sferturi ceea ce pare mult mai puțin probabil decât speranța pe care o aveam de a trece de grupe în 1984. Nu mai avem o echipă valoroasă ca cea din 1984 sau 1996 sau 2000, ci mai degrabă una care se apropie de valoarea celei din 2008 când am participat la ultimul turneu final de fotbal și am avut poate cea mai grea grupă judecând după numele adversarelor și a locurilor deținute de ele la momentul respectiv. Am jucat atunci cu Italia, campioana mondială, Franța, vicecampioana mondială și Olanda, vicecampioana mondială de la următorul turneu final din Africa de Sud din 2010.

Performanța sportivă răsunătoare avea să vină peste doar două luni, în august 1984, la Los Angeles, unde România s-a clasat pe locul doi la medalii și puncte obținute în total, după Statele Unite. Despre această competiție va urma o postare foarte curând, ca o avancronică la Olimpiada de la Rio care bate la ușă și la care avem mult mai puține speranțe de victorii decât în urmă cu 32 de ani.

Acum urmează scurta cronică a competiției fotbalistice desfășurate în urmă cu 32 de ani, cronică din același almanah Sportul, din 1985, în paginile 130-131 și de la 150 la 156. Ediția 1984 a almanahului are subiect principal Euro 84 spre deosebire de Olimpiada de la Los Angeles, iar ediția din 1985 acordă majoritatea spațiului în paginile sale competiției mondiale a sporturilor din California și foarte puține pagini întrecerii fotbalistice din Franța, pe bună dreptate, desigur. De remarcat dubla sau eventul realizat de echipa de fotbal a Franței în 1984, titlul european și titlul olimpic la Los Angeles.

123124125126127128129

130131150151152153154155156

 

 

Autor: betino31

Visător incurabil, îmi place să copilăresc și mai ales să le redau și altora amintiri dragi din copilărie, cărți, reviste, jocuri, filme de care n-au mai auzit de zeci de ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: