„Dracii roșii”de la „Hazard” la „Eden” după ce spulberă Ungaria în optimi


„Dracii roșii” au spulberat Ungaria în optimi cu 4 – 0, deși acest lucru s-a realizat cam în ultimele 10 minute din meci, până atunci ungurii au pus probleme în atac având mai multe ocazii de a egala, dar forțele erau mult prea inegale ca acest lucru să se realizeze. Fabuloșii jucători belgieni conduși de Eden Hazard au făcut ce au vrut cu apărarea maghiară, care  oricum nu era cel mai tare compartiment. Oricum evoluția maghiarilor a fost meritorie la acest Euro după ce a câștigat grupa și a condus Portugalia de 3 ori. Cine știe, dacă ar fi picat cu slovacii, englezii, croații sau Irlanda de Nord în optimi, poate că ar fi reușit să treacă și de optimi, dar oricum au ieșit mult mai bine decât România, Rusia, Ucraina sau vecinii lor austrieci.

Italia obligă Spania să abdice după 8 ani de domnie în Europa. Spaniolii pierd și coroana europeană după cea mondială în urmă cu 2 ani, în Brazilia, iar anul acesta vom avea o nouă campioană europeană.

Anglia o ține din Brexit în Brexit în Europa, astfel încât „aisbergul islandez” scufundă „perfidul Albion” și dă lovitura deceniului învingând cu 2 – 1, realizând o surpriză mai mare decât Grecia în 2004, după părerea mea. După ce Irlanda de Nord a ieșit și Anglia a făcut la fel, mai rămâne Țara Galilor, cel puțin până la sfertul cu Belgia. Vom vedea dacă vom avea un Brexit total sau Bale va mai juca și în semifinale. Galezii au zis NU Europei și DA fotbalului, cam la fel cum au făcut danezii în 1992. Galezii au votat pentru ieșirea din U. E. deși poate că mulți regretă deja acest lucru.