Sportivii români nedreptățiți

Postat pe 24 iulie 2016

Ziua de 24 iulie 1980 consemnează cea mai mare nedreptate sau furt din toată istoria sportului românesc având în vedere și consecințele care au decurs din acesta. La Jocurile Olimpice de la Moscova, Nadia Comăneci era privată de medalia de aur la proba de individual compus pe care o merita din plin pe baza performanței sportive. Arbitrii și mai ales oficialii sovietici au dorit ca sportiva lor să fie încununată cu medalia de aur la această probă, iar acest verdict a venit după o așteptare de 28 de minute a Nadiei pentru a primi nota 9.85 care nu era pe măsura evoluției ei la bârnă. Cu o notă de 9.90 ar fi fost la egalitate pe primul loc cu gimnasta sovietică, Davidova. Acest eveniment a fost relatat într-o postare anterioară de Bela Karolyi în cartea sa. În urma acestui eveniment, datorită contestației antrenorului Nadiei și a declarațiilor sale critice la adresa sovieticilor acordate ziariștilor străini, soții Karolyi au avut mult de suferit și în cele din urmă au ales să rămână în Statele Unite anul următor. Și alți sportivi români au fost nedreptățiți la Moscova la Jocurile Olimpice comuniste.

Consecințele

Bela și Marta Karolyi fiind obligați să renunțe a mai antrena în România din postura de cei mai buni antrenori din lume și practic creatorii școlii de gimnastică românești și care au făcut din România o superputere în gimnastică, au privat gimnastica românească de multe alte succese pe care le-au obținut antrenând în Statele Unite și practic ridicând și America la nivel de superputere în gimnastică. Succesele încă de la Los Angeles, în 1984, cu Mary Lou Retton în dauna Ecaterinei Szabo și Juliane McNamara, ambele campioane olimpice, apoi în 1991 la Indianapolis, unde Kim Smeskal a devenit prima americană campioană mondială la individual compus și nu în ultimul rând Atlanta 1996, unde americancele aveau să câștige și proba pe echipe s-au obținut și în dauna gimnastelor din România. Chiar la Londra în 2012, România a mai pierdut o medalie de bronz la finala de la bârnă după o contestație a soților Karolyi depusă în favoarea unei gimnaste americane care fusese notată incorect la dificultatea exercițiului.

Am dorit să amintesc cu această ocazie mai multe astfel de evenimente negre care au întinat competițiile în care erau angrenați sportivii români.

A doua mare nedreptate din istorie a fost amintită în postările anterioare și s-a întâmplat la Campionatele Europene de gimnastică de la Praga din 1977, când Nicolae Ceaușescu a retras echipa feminină tocmai când se pregătea să câștige medalia de aur la proba pe echipe. Și aici din nou Nadia Comăneci a fost implicată și a fost privată de o nouă medalie de aur.

A treia mare nedreptate aș zice că este cea făcută tot gimnasticii, în 2000 la Sydney, tot la Jocurile Olimpice, unde Andreea Răducan a fost suspendată de C.I.O. pentru o substanță interzisă, găsită la controlul antidoping, doar la Jocurile Olimpice, deși Federația Internațională de Gimnastică scosese pseudo-efedrina de pe lista substanțelor interzise. Andreea nu a mai putut evolua la finalele pe aparate și mai ales a fost deposedată de medalia de aur obținută la individual compus.

O altă mare nedreptate a fost comisă la Campionatul Mondial de fotbal din 1970 din Mexic împotriva jucătorului român Nicolae Dobrin, cel mai bun jucător de dinainte de Gheorghe Hagi, care nu a fost folosit niciun minut în cele 3 meciuri din grupă, deși, poate că nu era în cea mai bună formă. Ar fi fost singurul turneu final la care ar fi putut juca Dobrin și mai mult, împotriva Braziliei și Angliei, două dintre cele mai bune echipe din lume la acea dată.

Aș adăuga aici și absența gimnastei Larisa Iordache la Jocurile Olimpice de la Rio prin necalificarea echipei României și mai ales limitarea numărului de gimnaste la doar una singură. Iordache a fost pe locul 3 la individual compus la ultimele campionate mondiale, dar Federația Internațională de Gimnastică nu a acceptat decât sportivele clasate pe primele 3 locuri doar la finalele pe aparate, astfel încât Larisa nu a fost la Rio decât ca rezervă a Cătălinei Ponor, singura gimnastă care a concurat la Rio pentru România.

Am găsit un articol despre fair-play, o regulă care ar trebui să guverneze toate întrecerile sportive, indiferent dacă este vorba de sportivi, antrenori, arbitrii sau alți oficiali.

Publicitate

7. Îngerul căzut

Postat pe 23 iulie 2016

Olimpiada de la Montreal s-a încheiat pentru Nadia Comăneci și celelalte gimnaste în ziua de 22 iulie când s-au desfășurat finalele pe aparate. Pe 23 iulie s-au desfășurat finalele pe aparate la masculin.

Această postare are ca scop articole apărute în presă de-a lungul timpului despre Nadia după retragerea sa din activitatea de gimnastă, în anul 1984, în mod oficial. Desigur că începând cu data de 18 iulie 1976 când a primit prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice, Nadia Comăneci devine unul dintre cei mai cunoscuți români din lume indiferent din ce domeniu pentru că Nadia a vorbit lumii prin sport despre România, în care a locuit chiar până în pragul căderii regimului comunist în 1989.

Revista Panoramic magazin în câteva numere din anul 1990 prezintă mai multe articole despre Nadia și cum a fugit din România la sfârșitul lui 1989, cu doar 3 săptămâni înainte de căderea lui Ceaușescu.

O ediție specială din Jurnalul Național prezintă mai mulți români celebri, printre care și Nadia Comăneci împreună cu antrenorii ei, Marta și Bela Karolyi.

Diverse articole cu diverse ocazii apărute în presa străină și românească

Căderea unui mit – Bela Karolyi

Am copiat aici adresa unui link al unui articol din revista Historia care dezvăluie multe lucruri poate neștiute despre relația dintre Bela Karolyi și Nadia atât cât s-au putut afla din rapoartele Securității. Am dorit ca în această ultimă postare din serialul dedicat Nadiei Comâneci să inserez articole care arată toate fațetele acestor sportivi, indiferent că sunt mituri sau îngeri. Adevărul trebuie dezvăluit, chiar dacă, poate, uneori deranjează.

http://www.historia.ro/tag/nadia-comaneci-bela-karoly

 

6. Nadia – De la Skien la Universiada ’81

Postat pe 22 iulie 2016

Ziua de 22 iulie 1976 a fost cea mai fructuoasă pentru Nadia Comăneci la Montreal, în sensul că a câștigat 2 finale pe aparate, la bârnă și la paralele, după încă 2 note de 10 obținute la fiecare aparat. Tot în această zi a mai obținut o medalie de bronz la finala de la sol, finală pe care avea s-o câștige 4 ani mai târziu, la jocurile de la Moscova.

Am adunat în acest episod diverse articole din publicațiile mele, de la almanahuri „Sportul”, „Scânteia”, „Scânteia Tineretului”, „Magazin” până la reviste pentru copii, gen „Cutezătorii” sau de sport.

Șase ani magnifici marchează cariera Nadiei Comăneci, șase ani de succese și împliniri, dar și mari nedreptăți, cele mai mari fiind consemnate la Moscova în 1980 și Praga în 1977.

A fost declarată „Sportivul anului” cel mai bun din lume 2 ani la rând, 1976 și 1977, iar în România chiar mai mulți ani la rând. În 1975 a fost prima sportivă a lumii deja.

Medaliile Nadiei la competițiile majore dintre 1975 și 1981

1975 CE – 4 aur

1976 JO – 3 aur, 1 argint, 1 bronz

1977 CE – 2 aur, 1 argint

1978 CM – 1 aur, 1 argint

1979 CM – 1 aur

1979 CE – 3 aur, 1 bronz

1980 JO – 2 aur, 2 argint

Total: 16 aur, 5 argint, 2 bronz

CE- Campionatul European,  JO- Jocurile Olimpice, CM- Campionatul Mondial

Prima copertă a almanahului „Sportul” este cea din ediția 1976 după succesul de la Skien. Urmează un articol de 5 pagini în primele 10 ale almanahului despre sportiva anului 1975. Pe pagina 3 e nelipsitul portret al lui Ceaușescu, iar pe paginile 4-5 un articol politizat, cu un mesaj din partea „tovarășului” despre jocurile de la Montreal care urmau peste câteva luni. Apoi cele 5 pagini despre Nadia.

În anul 1977 Nadia a efectuat un turneu demonstrativ în 10 țări, eveniment relatat pe larg de almanahul „Sportul” pe 1978. După un alt turneu demonstrativ, în anul 1981, antrenorii Bela și Marta Karolyi au rămas în Statele Unite, despărțindu-se definitiv de gimnastele din România și mai ales de Nadia, care ar fi dorit să rămână cu antrenorii în America.

Anul 1981 a marcat și sfârșitul carierei la nivel înalt pentru Nadia, iar foștii ei antrenori, după multe greutăți pe tărâmul făgăduinței au reușit să ajungă la conducerea lotului american de gimnastică, cu primele mari succese chiar la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, unde elevele lor, Mary Lou Retton și Julianne McNamara au devenit campioane olimpice.

Campionatele europene de la Praga din 1977 au reconfirmat supremația Nadiei la individual compus, după Skien 1975 și Montreal 1976, însă la proba pe echipe Ceaușescu a decis să retragă fetele din concurs bănuind că ele vor fi nedreptățite de arbitrii. Bela Karolyi spune că Ceaușescu a comis o mare nedreptate și că româncele au predat cele 5 medalii de aur de bună voie la această probă.

Un articol din revista „Cutezătorii” relatează acest eveniment, dar susține că C.N.E.F.S. și Federația de gimnastică au hotărât retragerea echipei din competiție, nu Ceaușescu, care nu putea fi acuzat niciodată de nimic rău, desigur !

Almanahul Sportul în ediția 1978 nu ne oferă decât palmaresul de la individual compus și de la finalele pe aparate.

În 1978 la Strasbourg au avut loc campionatele mondiale la care Nadia a strălucit din nou.

 

Universiada de vară din 1977 desfășurată la Sofia, capitala Bulgariei, este relatată tot de almanahul „Sportul” pe anul 1978.

„Copii minune ai gimnasticii” sau moștenirea Nadiei, după părerea mea, un reportaj de suflet apărut în almanahul „Scânteia Tineretului” pe anul 1988, deci la sfârșitul anului 1987, an care consemnează la Rotterdam prima campioană mondială la individual compus din România, Aurelia Dobre.

În almanahul „Scânteia” pe 1985 a apărut un foarte interesant articol despre psihologia sportivilor în care se face referire și la Nadia Comăneci sau Ilie Năstase.

 

 

5. Olimpiada comunistă de la Moscova

Postat pe 21 iulie 2016

Ziua de 21 iulie consemnează două evenimente importante în cariera Nadiei Comăneci.

Primul s-a petrecut la Montreal în 1976 când s-a desfășurat proba la individual compus pe care marea noastră gimnastă a câștigat-o autoritar pe deplin meritat după alte note de 10 obținute la paralele și puntea suspinelor, bârna.

Al doilea eveniment s-a petrecut 4 ani mai târziu când tot pe 21 iulie la Moscova începeau zilele gimnasticii, adică fetele de aur ale lui Bela Karolyi intrau în competiție. Desigur că paginile din almanahurile apărute în acei ani nu prezintă și marile nedreptăți comise împotriva sportivilor români la Moscova și în special împotriva Nadiei, care ar fi trebuit să cucerească al doilea titlu olimpic la individual compus, dar arbitrii te urcă (la Montreal) și tot ei te coboară de pe locul 1 (la Moscova). Din păcate ghinionul a făcut ca tocmai în bârlogul sovieticilor să se desfășoare olimpiada din 1980. Într-o țară neutră și cu un arbitraj fair-play, cu siguranță Nadia și-ar fi apărat titlul olimpic la individual compus.

În acest episod postez tot ce am găsit în arhiva mea despre primele jocuri olimpice comuniste din 1980 care au început pe 20 iulie. Primul articol este decupat dintr-un ziar și prezintă pe scurt jocurile de la Moscova și de la Los Angeles, ambele boicotate din motive politice de diverse țări.

Într-un almanah Sportul din 1978 am găsit o avancronică a olimpiadei.

În almanahul Magazin din 1980 am găsit câteva interviuri ale unor sportivi care se pregătesc pentru Moscova, printre care și Nadia Comăneci.

Același almanah Magazin, ediția din 1978, prezintă ultimele tehnologii de vârf utilizate la Moscova.

Almanahul Sportul din 1981 prezintă pe larg acest eveniment și eu am scanat toate paginile dedicate olimpiadei.

Almanahul Scânteia din 1981 prezintă pe scurt competiția supremă desfășurată în capitala fostei Uniuni Sovietice și actualei Rusii.

4. Bela Karolyi a vorbit mereu fără teamă

Postat pe 20 iulie 2016

Ziua de 20 iulie 1976 a fost una de pauză pentru gimnastele angrenate în competiția de la Montreal, pauză de refacere, de punere la punct a detaliilor sau strategiilor pentru următoarea probă, cea de individual compus. Dar pe 20 iulie 1980 începea la Moscova a XXII ediție a jocurilor olimpice, Olimpiada Comunistă.

Al patrulea episod din serialul dedicat Nadiei Comăneci prezintă omul fără de care performanța din urmă cu 40 de ani nu ar fi fost posibilă. Deși controversat, am ales să postez gândurile exprimate în cartea aceasta, carte apărută în 1995 când deja Bela Karolyi antrena echipa de gimnastică a Statelor Unite. Am selectat paginile care se referă la perioada petrecută în România, până la emigrarea sau rămânerea sa forțată de împrejurări în Statele Unite în 1981 împreună cu soția lui, Marta și cu coregraful Geza Pozsar, după un turneu demonstrativ în Venezuela și Statele Unite. Am dorit să prezint și punctul său de vedere asupra evenimentelor pe care le-a trăit la marile competiții la care a participat și împreună cu Nadia Comăneci. Cum a trăit momentele de la Montreal, de la Praga în 1977, de la Moscova în 1980 ? Veți vedea în imaginile următoare.

Ar fi fost prea frumos…

Postat pe 19 iulie 2016

Pe 19 iulie 2016 Ilie Năstase a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani sau de 2 ori 35, ca să nu se supere. El zice că preferă 69+1, că-i mai frumos. Nu puteam să trec peste această frumoasă aniversare, deși mi-am dorit ca săptămâna aceasta să postez doar subiecte legate de gimnastică. Se pare că luna iulie este luna supercampionilor și perioada când și la campionate mondiale sau europene de fotbal, de exemplu, se joacă finalele. La tenis am avut 3 finale de campionat mondial pe echipe (Cupa Davis) dar băieții din imaginea de mai jos nu au reușit, din păcate să câștige vreuna. Ar fi fost prea frumos…cum este și titlul cărții scrisă chiar de ei.

Eu îi doresc LA MULȚI ANI ! celui mai mare tenismen român, primul număr 1 mondial din istorie.

3. Nadia Comăneci și echipa de aur

Postat pe 19 iulie 2016

Ziua de 19 iulie 1976 a adus prima medalie pentru gimnastica românească la Jocurile Olimpice de la Montreal și a fost cu atât mai prețioasă cu cât a fost obținută în premieră la proba pe echipe, unde echipa din care făcea parte Nadia Comăneci s-a clasat pe locul 2 după URSS, cea mai puternică echipă a lumii. La data aceea rușii aveau o echipă mult prea puternică pentru a fi învinsă atunci, din care făceau parte Ludmila Turisceva, Olga Korbut și Nelli Kim. La momentul acela notele de 10 nu au ajutat îndeajuns de mult ca echipa României să iasă pe primul loc. Peste 3 ani la Campionatele Mondiale de la Fort Worth a venit ora revanșei când fetele noastre au câștigat proba pe echipe pentru prima dată.

Din echipa aceasta făcea parte, pe lângă Nadia Comăneci și cea mai bună prietenă a ei, Teodora Ungureanu, o altă gimnastă care avea să fie apoi mult mai cunoscută ca antrenoare a lotului olimpic împreună cu soțul ei, Octavian Bellu. La acea vreme se numea Mariana Constantin, în prezent se numește Mariana Bitang, nume luat de la primul ei soț. La pagina 193 apare și fotografia ei din 1976, deși mie mi se pare că nu prea seamănă cu actuala doamnă Bitang.

Dacă Nadia ar fi avut la dispoziție sau ar fi fost ajutată de următoarele gimnaste, nicio echipă din oricare perioadă nu le-ar fi biruit vreodată:

1. Lavinia Miloșovici
2. Ecaterina Szabo
3. Daniela Silivaș
4. Simona Amânar
5. Cătălina Ponor

Peste 3 ani, la Forth Worth în Statele Unite, echipa română avea să aducă prima medalie de aur în această probă la Campionatele Mondiale.

În anii ’90 România avea să câștige aurul la cinci ediții ale campionatelor mondiale la echipe.

Am ales pentru această postare o carte care vorbește în detaliu tocmai despre echipa română. Cartea „Nadia Comăneci și echipa de aur”, scrisă de D. Dimitriu a apărut la 23.10.1976 în 60000 exemplare, fiind deja la a doua editare la data aceea. Cronologic este prima carte apărută după terminarea Jocurilor Olimpice din 1976, după părerea mea.

1. Nadia – 40 de ani de Perfecțiune

Postat pe 18 iulie 2016

Ziua cea mare a gimnasticii românești a fost, fără îndoială, cu exact 40 de ani în urmă, pe 18 iulie 1976, când la Montreal Nadia Comăneci a atins Everestul performanței sportive și a deschis o nouă eră în acest sport. Până atunci nimeni nu mai reușise nota maximă la Jocurile Olimpice. Performanța din 18 iulie 1976 poate fi comparată cu cea din 20 iulie 1969, ca nivel de audiență la nivel planetar, când primii oameni au pus piciorul pe lună. Din copilărie mi-a plăcut să mă uit la concursurile de gimnastică și îmi aduc aminte și de Olimpiada de la Los Angeles din 1984, poate mai bine decât de finala Cupei Campionilor Europeni la fotbal din 1986. Gimnastica, alături de fotbal este sportul meu preferat. Poate și pentru faptul că m-am născut cu doar 2 zile înainte de 18 iulie 1976.

Numărul „073” (reprezintă numărul de concurs al gimnastei) de pe tabela electronică pe care este afișată nota Nadiei are o simbolistică interesantă:

1. Dacă adunăm cele 3 cifre, ne dă 10, nota pe care a primit-o pentru prima dată o gimnastă la Jocurile Olimpice, pe data de 18 iulie 1976.
2. Dacă înmulțim 7 cu 3 ne dă 21, iar la Montreal a fost tocmai ediția a 21-a a Jocurilor Olimpice.
3. Cifra „0” este cifra lipsă după cifra „1” care indică nota maximă.
4. Cifra „7″ reprezintă numărul de note 10 pe care Nadia le-a primit în acele zile.
5. Cifra „3″ reprezintă numărul de medalii de aur câștigate la Montreal de cea mai bună gimnastă din toate timpurile.

Deși acesta este al doilea episod din serial, am pus tot cifra 1 înaintea titlului, cifră care reprezintă performanța maximă, perfecțiunea, locul pe care orice sportiv visează să urce indiferent de sport. Nu puteam să pun 2 pentru că în acea zi tocmai cifra 1 a făcut senzație.

Pentru postarea aceasta am ales cartea „Nadia”, dedicată în întregime drumului parcurs de gimnastă de la primii pași în gimnastică și până la senzaționala performanță de la Montreal. Cartea este scrisă de cel mai mare cronicar sportiv al României (Ioan Chirilă) și a apărut într-un tiraj de 340000 de exemplare. Eu am ediția apărută în 18.01.1977 în 145000 exemplare. Fără îndoială aceasta nu a fost singura ediție, iar tirajul total al tuturor edițiilor ajunge sau depășește 340000 exemplare.

Imaginea de sub chipul Nadiei, cu celebra notă, reprezintă, cred eu, cea mai frumoasă imagine și simbol din sportul românesc. Nota 10 nu este comună pentru toate sporturile, dar cifra 1 reprezintă locul pentru care fiecărui sportiv i se cântă imnul țării și i se acordă cele mai multe laude și recompense indiferent de sport.

 

 

1. Montreal ’76 – Olimpiada Nadiei Comăneci

Postat pe 17 iulie 2016

Între 17 iulie și 1 august 1976 la Montreal s-a desfășurat a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară din era modernă, supranumită „Olimpiada Nadiei Comăneci”.

Într-un serial de 7 episoade voi posta toate materialele pe care eu le am cu privire la „fenomenul Nadia”, câte un episod pentru fiecare din cele 7 note de 10 obținute de cea mai mare sportivă a României și a lumii în sporturile atletice.

Primul episod este dedicat evenimentului petrecut în urmă cu 4 decenii la Montreal. Legătura mea personală cu acesta este că am venit pe lume chiar în ajunul startului competiției supreme a sporturilor care a avut loc în Canada. Blogul meu de sport are ca unul din subiectele principale prezentarea acestui mare eveniment la care s-a vorbit cel mai mult despre România. Din câte știu eu este evenimentul istoric cel mai important al acelor zile toride de iulie 1976 când m-am născut. Odată am întrebat un comerciant de publicații vechi care este cel mai prețios ziar din epoca comunistă și mi-a răspuns că este cel care a apărut în ziua în care te-ai născut, dar încă nu am găsit niciun număr din ziua nașterii mele, 16 iulie 1976. Acest lucru m-a determinat să prezint pe larg tocmai evenimentele care s-au desfășurat în zilele acelea din 1976, când o fetiță de 14 ani și jumătate rescria istoria gimnasticii.

Mai întâi scurta biografie a Nadiei din cartea „Constelația Olimpiadelor” apărută după retragerea sportivei din activitatea de gimnastă, în 1984.

Nu pot să nu dau întâietate almanahului „Sportul 1976” pentru avancronica jocurilor de la Montreal.

În almanahul Scânteia pe 1976 se prezintă, ca o avancronică în câteva pagini, Olimpiada de la Montreal care se va desfășura în luna iulie același an. Deja Nadia Comăneci era prezentată ca o mare speranță pentru medalii, după excelentul campionat european făcut de gimnastă în 1975 la Skien.

Cartea cu titlul „Montreal 76 – Olimpiada Nadiei Comăneci” de Romeo Vilara a apărut în 1977 prezintă pe larg toate întrecerile pe sporturi. Eu am selectat deocamdată paginile dedicate organizării evenimentului, participării României, gimnasticii și Nadiei Comăneci. Încă nu am almanahul Sportul din anii 1976 și 1977 sau revistele cu același titlu sau alte periodice din acele zile dar am alte publicații apărute chiar în anii 70, la scurt timp după olimpiadă și care, desigur, prezintă și contextul politic de atunci al României, așa cum se vede și în imaginile următoare.

Cartea „Eroii olimpiadelor”, de I. Goga și V. Bănciulescu, apărută în 1980 cu ocazia olimpiadei moscovite. Am selectat paginile care fac referire la gimnasta română.

Almanahul „Magazin” pe anul 1977 prezintă în câteva pagini acest imens succes sportiv, cu Nadia în prim plan.

Aniversare 40 ani

Postat pe 16 iulie 1976

Data de 16 iulie 1976 nu reprezintă o dată importantă pentru sportul românesc, dar pentru mine este cea mai importantă.

În data de 16 iulie 1950 a avut loc meciul decisiv dintre Brazilia și Uruguay la Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia încheiat cu victoria Uruguay-ului cu scorul de 2 – 1, când a câștigat al doilea titlu de campionă mondială, eveniment rămas în istorie cu denumirea de „Maracanazo”. Cu un egal Brazilia ar fi câștigat primul ei titlu de campioană.

Cifra 40, însă, are o semnificație aparte și pentru sportul românesc, iar de mâine, într-un serial de 7 episoade vă voi explica se semnificație are.