Postat pe 20 iulie 2016
Ziua de 20 iulie 1976 a fost una de pauză pentru gimnastele angrenate în competiția de la Montreal, pauză de refacere, de punere la punct a detaliilor sau strategiilor pentru următoarea probă, cea de individual compus. Dar pe 20 iulie 1980 începea la Moscova a XXII ediție a jocurilor olimpice, Olimpiada Comunistă.
Al patrulea episod din serialul dedicat Nadiei Comăneci prezintă omul fără de care performanța din urmă cu 40 de ani nu ar fi fost posibilă. Deși controversat, am ales să postez gândurile exprimate în cartea aceasta, carte apărută în 1995 când deja Bela Karolyi antrena echipa de gimnastică a Statelor Unite. Am selectat paginile care se referă la perioada petrecută în România, până la emigrarea sau rămânerea sa forțată de împrejurări în Statele Unite în 1981 împreună cu soția lui, Marta și cu coregraful Geza Pozsar, după un turneu demonstrativ în Venezuela și Statele Unite. Am dorit să prezint și punctul său de vedere asupra evenimentelor pe care le-a trăit la marile competiții la care a participat și împreună cu Nadia Comăneci. Cum a trăit momentele de la Montreal, de la Praga în 1977, de la Moscova în 1980 ? Veți vedea în imaginile următoare.