În perioada 15 septembrie și 1 octombrie 2000 în orașul australian Sydney s-a desfășurat ediția XXVII-a Jocurilor Olimpice de vară. Orașul a obținut dreptul de a organiza jocurile olimpice în 23 septembrie 1993 în detrimentul orașelor: Beijing, Berlin, Istanbul și Manchester. A fost pentru a doua oară când Australia primea acest drept, prima dată fiind în 1956, când la Melbourne s-a desfășurat în premieră o ediție a jocurilor în emisfera sudică.
A fost cea mai bună prestație a sportivilor români după ediția record de la Los Angeles din 1984 și dacă am face un studiu comparativ cu această ediție poate am avea surpriza să constatăm că dacă în 1984 ar fi participat toate țările comuniste poate am fi obținut mai puține titluri olimpice și număr total de medalii decât la Sydney. Este doar o speculație sau istorie contra-factuală, cum se mai spune în termeni de științe istorice. Încă nu s-a făcut un astfel de studiu asupra posibilităților țărilor comuniste, care au boicotat acea ediție, de a obține medalii, dar atunci aceste țări aveau o pondere foarte mare la jocurile olimpice și în sport în general în frunte cu măreața Uniune Sovietică. Dintre țările comuniste doar România și China participaseră la Los Angeles, dar China încă nu era o superputere în sport în urmă cu 32 de ani. În 1984 acest rol i-a revenit României terminând pe locul secund în clasamentul neoficial pe medalii, după țara gazdă, Statele Unite.
Prima publicație care descrie pe larg în imagini acest eveniment este albumul Anul Sportiv 2000 a trustului Pro Sport, ziar care mai apare doar on-line în prezent.
A doua publicație din care am scanat paginile următoare a fost scrisă de Prof.Dr.Ioan Drăgan, care la acea dată era martor la a X-a Olimpiadă de vară a sa.
A treia carte se numește „Canguri la toate”, scrisă de Octavian Vintilă și Paul Grigoriu.