Munchen însângerat

Între 26 august și 11 septembrie 1972 în capitala Bavariei s-a desfășurat cea de-a XX-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. München a câștigat dreptul de a organiza jocurile olimpice în iulie 1966 în detrimentul orașelor Detroit, Madrid și Montreal. A fost a doua oară când Jocurile Olimpice s-au desfășurat în Germania, după Olimpiada din 1936 de la Berlin. Au participat 121 de țări și 7.124 de sportivi. Jocurile Olimpice au fost umbrite de răpirea și uciderea a 11 atleți israelieni de către organizația teroristă palestiniană „Black September”. Doi dintre ei erau născuți în România.

Jocurile au fost suspendate pentru o perioadă de 34 de ore, a avut loc o slujbă religioasă în memoria victimelor, iar steagurile ţărilor participante au fost coborâte în bernă. În urma acestui eveniment, semnificaţia tuturor celorlalte detalii ale Jocurilor a pălit. Înotătorul american Mark Spitz a fost vedeta ediţiei, cu nu mai puţin de şapte medalii de aur cucerite (cu tot atâtea recorduri mondiale), la care se adăugau alte două de la Ciudad de Mexico, din 1968.

La München au participat în total 7.134 sportivi, din 121 ţări dintre care 1.059 femei şi 6.075 bărbaţi care s-au întrecut în 195 de probe din 21 de discipline sportive: atletism, canotaj, baschet, box, kaiac-canoe, ciclism, scrimă, fotbal, gimnastică, haltere, handbal, hochei, judo, lupte, nataţie, pentatlon modern, echitaţie, tir, tir cu arcul, volei, sporturi nautice.

În clasamentul pe medalii, primul loc a fost ocupat de Uniunea Sovietică, 50 de medalii de aur, 27 de argint, 22 de bronz, locul al doilea Statele Unite, 33 de medalii de aur, 31 de argint, 30 de bronz, locul al treilea Republica Democrată Germană, 20 medalii de aur, 23 de argint, 23 de bronz.

Almanahul Sportul pe anul 1973 alocă spațiul cuvenit acestui eveniment și succeselor sportivilor români. Luptele libere și cele greco-romane cu două medalii de aur, una de argint și una de bronz și echipajele de la caiac-canoe în frunte cu inegalabilul Ivan Patzaichin au fost la înălțime la această ediție. Pentru luptele din România a fost cea mai bună ediție a jocurilor. De asemenea echipa masculină de handbal a cucerit medalia de bronz.

img_0079img_0080img_0081img_0082img_0083img_0084img_0085img_0086img_0087img_0088img_0089img_0090img_0091img_0092img_0093img_0094img_0095img_0096

Cartea „Jocurile Olimpice de la Munchen 1972” scrisă de Ilie Goga și Victor Bănciulescu povestește cu lux de amănunte întrecerile acestei ediții a jocurilor din Bavaria.

Publicitate

Autor: betino31

Visător incurabil, îmi place să copilăresc și mai ales să le redau și altora amintiri dragi din copilărie, cărți, reviste, jocuri, filme de care n-au mai auzit de zeci de ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: