LA MULȚI ANI, NADIA !


Postat pe 12 noiembrie 2016

Pe 12 noiembrie 1961 se năștea în familia Comăneci din Onești cea care avea să atingă perfecțiunea sportivă și să fie numită „zeița de la Montreal” încă înainte de a împlini vârsta de 15 ani. Așadar, 55 de ani de viață și peste 40 de ani de glorie și perfecțiune în gimnastică.

Coperțile cu Nadia

Revista LIFE din martie 1990 îi dedică un articol de 10 pagini și coperta aproape în întregime. Cele 3 imagini decupate fac parte din acest articol, la fel ca și ultima imagine cu Nadia la vârsta de 28 de ani cât avea la acea dată. Am păstrat această revistă americană de atunci, dar am decupat cele 3 imagini cu scopul de a le lipi pe placaj de lemn decupate la traforaj și am regăsit revista recent, după ce am postat serialul dedicat Nadiei în iulie 2016. Din păcate, din cauza formatului mai mare nu am reușit să scanez paginile, doar le-am fotocopiat.

dscf4778dscf4800dscf4792

Varianta în limba maghiară (Jobarat) a revistei Cutezătorii din decembrie 1975 prezintă și ea pe copertă pioniera Nadia Comăneci, iar în paginile următoare un articol și cu celelalte gimnaste care aveau să participe la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 și care participaseră la primul succes cu adevărat important din era Nadia, Campionatele Europene de la Skien din 1975.

jobarat-01jobarat-02jobarat-03

Publicitate