Campionatul european de gimnastică

După 60 de ani România găzduiește la Cluj un nou Campionat European de Gimnastică artistică pentru probe individuale, adică individual compus și finale pe aparate. Totul este organizat foarte bine, mai puțin afișajul electronic care întârzie mereu cu afișarea notelor. Dar asta nu e vina organizatorilor români, ci a federației europene care a încheiat contractul cu firma respectivă care asigură afișajul electronic. Spectatorii sunt prezenți, toate biletele vândute, transmisia TVR de cea mai bună calitate pe tot parcursul zilelelor de competiție, interviuri cu toate fostele mari campioane ale României prezente la Cluj.

Ghiciți ce lipsește !

Da, ne lipsesc tocmai CAMPIOANELE care să ne aducă noi și noi medalii. Este adevărat că în concurs se mai află încă o Cătălina Ponor, o Larisa Iordache, un Marian Drăgulescu, toți calificați în câte o finală pe aparate sau chiar două în cazul lui Marian, la sol și sărituri. Poate vor obține și medalii și le doresc mult succes în acest sens ! Cătălina are frumoasa vârstă de 29 de ani, Marian are deja 37 de ani, Larisa este trecută și ea de 20 de ani. Pe Cătălina am inclus-o în echipa românească ideală din toate timpurile și am tot respectul și admirația pentru tot ce a făcut și încă mai face pentru gimnastica românească, dar îmi doresc să nu prindă o eventuală echipă calificată pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo de peste trei ani și asta doar prin prisma concurenței din partea gimnastelor cu vârsta între 16 – 19 ani, vârstă ideală pentru performanța de top. Decât să mai mergem peste 3 ani la Tokyo tot cu Cătălina și eventual Larisa la olimpiadă mai bine să avem o echipă calificată de tinere gimnaste care poate să nu prindă podiumul așa cum a fost situația între 1976 – 2012. În gimnastică oricât ai vrea la vârsta de peste 20-21 de ani în cazul fetelor este foarte greu să mai emiți pretenții la medalia de aur, chiar și argint. Poate mai obții un bronz în vreo finală pe aparate unde ești specialistă și au mai fost asemenea cazuri. S-a văzut în evoluția Cătălinei de la sol în calificări că nu mai este sigură pe ea, nu mai poate executa sărituri și combinații foarte grele, nici chiar pe cele impuse de codul de punctaj. Asta s-a întâmplat și în 2016 la Rio. Așa s-a mai ratat prezența în altă finală pe aparate, la sol, prin faptul că a fost depunctată pentru că nu a executat o combinație de sărituri impuse și a pierdut 6 zecimi de punct care a dus ca ea să nu se califice în finală deși era aparatul ei cel mai bun. Poate vom obține 4 medalii (pot fi maxim 3 de aur) prin 4 prezențe în cele 3 finale pe aparate, poate una, două sau trei, dar nu trebuie să ne întristăm peste măsură dacă și de data asta vom…rămâne acasă fără nicio medalie ! În alte ocazii veneam de la Europene, Mondiale sau Olimpice organizate în afara țării cu salbe de medalii de toate metalele, însă acum avem organizarea competiției, dar nu prea avem performanța !

Sâmbătă, pe 22 aprilie 2017, Marian Drăgulescu a cucerit medalia de aur în finala de la sol, a zecea sa medalie de aur în competiția europeană din cariera sa prodigioasă depășind-o pe Nadia Comăneci. Marian spune că este cea mai frumoasă și dorită medalie din cariera sa și singura placată cu aur. Este a 30 a medalie a sa în competițiile europene, mondiale sau olimpice.

Ziua de duminică, 23 aprilie 2017, ne-a adus încă 3 medalii din 3 posibile, câte una din fiecare metal. Astfel, Marian Drăgulescu a câștigat medalia de argint în finala de la sărituri, devenind cu cele 31 de medalii în total la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale și Europene cel mai medaliat sportiv român din toate timpurile în cadrul celor mai importante competiții mondiale și europene.

Larisa Iordache a cucerit medalia de bronz în finala de la bârnă, iar la aproape 30 de ani, Cătălina Ponor a devenit cea mai în vârstă campioană europeană din România în gimnastica artistică. Această medalie obținută într-un mod senzațional o putem echivala cu o medalie olimpică de aur sau chiar mai mult. Este al cincilea titlu european la bârnă pentru Ponor, fiind recordmenă all-time la acest aparat. Cătălina a intrat în galeria campionilor de legendă ai României și ai lumii, foarte puțini sportivi putându-se lăuda cu asemenea performanță în condițiile respective. Chiar și Marian face parte din această categorie începând de sâmbătă. Și ei promit să nu se oprească aici, cel puțin nu în următorii 3 ani. Cu aterizări mai bune la sfârșitul evoluțiilor, am fi putut obține maximum posibil din cele 3 finale, adică 3 medalii de aur și una de argint prin cei 3 gimnaști.

Din câte știu România se află pe primul loc în clasamentul total pe medalii la Campionatele Europene de gimnastică din toate timpurile în probele feminine. Acum s-a clasat pe locul 2 cu 2 medalii de aur, una de argint și una de bronz.

Tot duminică, în același timp cu finalele pe aparate de la Cluj echipa României de tenis feminin în Fed Cup a învins Marea Britanie cu scorul de 3-2 la Mamaia. Despre scandalul iscat de Ilie Năstase nu vreau să scriu pentru că a fost partea întunecată a meciului de tenis și condițiile producerii lui au fost controversate. Nu vreau decât să amintesc că am mai scris despre rasism pe blog aici și era în cauză sora Serenei Williams, Venus, care în 1997 a provocat celebra ciocnire cu Irina Spârlea. Atunci Venus era la începutul carierei sale. După 20 de ani la sfârșitul carierei, îi vine rândul Serenei să fie implicată într-un scandal rasist tot cu un român. Desigur, nu ne-am fi dorit și cred că nici ele să fie implicate în asemenea scandaluri nici în 1997 și nici acum, dar așa a fost să fie. Douăzeci de ani de glorie pe terenul de tenis ale celor 2 surori, marcați de 2 scandaluri rasiste !

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s