Tenis și Universul copiilor

Mi-aș fi dorit să scriu în această postare despre noul număr 1 mondial în clasamentul WTA, dar nu încă nu este momentul, încă Simona Halep sau chiar altă jucătoare din România mai trebuie să aștepte până să fie egala lui Ilie Năstase. Dacă ar fi participat la turneul BRD Bucharest Open și ar fi ajuns până în semifinale sau finală, Simona Halep ar fi fost începând din 24 iulie 2017 noua lideră mondială, măcar și pentru o săptămână. Am sperat ca la Wimbledon Simona să ajungă mai departe decât cu un an în urmă și totodată să ajungă lideră în clasamentul WTA. Halep nu numai că trebuie să își apere punctele acumulate în turneele din 2016, dar trebuie să acumuleze mai multe ca să o poată depăși pe Karolina Pliskova.

Un număr special al revistei „Universul copiilor” din 1991 este dedicat acestui sport numit alb, poate și din cauza celui mai vechi turneu din lume numit Wimbledon, unde absolut toți concurenții trebuie să fie îmbrăcați în alb. În acest număr se vorbește despre o jucătoare care încă este în activitate, atunci fiind junioare, Martina Hingis.

Alte câteva postere cu jucători celebri din anii 1990 au fost publicate pe ultima pagină a 3 numere din această revistă.

Dinu PescariuStefan EdbergYannick Noah

Într-un almanah vechi din anii 1930 am găsit câteva pagini foarte interesante despre acest sport. Sunt sfaturi despre cum putem deveni un bun jucător de tenis.

IMG_0014IMG_0015IMG_0016IMG_0017IMG_0018

Publicitate

Autor: betino31

Visător incurabil, îmi place să copilăresc și mai ales să le redau și altora amintiri dragi din copilărie, cărți, reviste, jocuri, filme de care n-au mai auzit de zeci de ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: