Rămas bun, CRISTIAN ȚOPESCU !

Postat pe 18 mai 2018

Considerat cel mai mare comentator TV de sport român din toate timpurile, a fost sportiv practicând echitația și fost campion național în această disciplină în 1960 și 1962. Ca și comentator a relatat cele mai importante evenimente din istoria sportului românesc la 13 ediții ale Jocurilor Olimpice de vară și de iarnă, printre care cea de la Montreal din iulie 1976 unde a strălucit inegalabila Nadia Comăneci, multe ediții de campionate europene și mondiale de fotbal, gimnastică și handbal etc.

Motto-ul său era:

„Este important să ştii ceea ce spui, şi să spui ceea ce ştii !”

Am avut plăcerea și onoarea să îl întâlnesc personal la Gala sportivilor din decembrie 1996 când mi-a acordat un autograf pe care îl mai păstrez.

DUMNEZEU SĂ-L IERTE ȘI SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN ÎMPĂRĂȚIA SA VEȘNICĂ!

Publicitate

Simona, regina Madridului, Portugalia-campioana muzicii la Eurovision

Pe 13 mai 2017 Simona Halep și-a apărat cu succes, deși mai greu, titlul de campioană internațională a Spaniei obținut în 2016 la Madrid. A fost o finală foarte tare, care mi-a reamintit-o pe cea de la Roland Garros din 2014 pierdută cu Maria Sharapova. De data asta a fost o victorie în 3 seturi împotriva franțuzoaicei Cristina Mladenovic, cu 7-5, 6-7, 6-2. Ambele jucătoare și-au dorit cu ardoare victoria și au luptat din greu până la final. Să sperăm că Simona nu va fi descalificată după ce a lovit cu racheta un copil de mingi, după pierderea unui punct. A fost a treia finală la rând jucată de Simona la turneul madrilen. Pe prima a pierdut-o în 2015 cu Maria Sharapova.

C.S.M. București însă n-a putut repeta performanța de anul trecut, terminând pe locul 3. Și de data asta ziua de 7 mai a fost cu noroc pentru români pentru că C.S.M. a câștigat finala mică împotriva lui Buducnost Podgorița cu 26-20 după ce cu o zi înainte pierduse semifinala cu Vardar Skopje printr-un joc catastrofal în compartimentul defensiv. Să sperăm că în 2018 după întăririle cu jucătoare de mare valoare, printre care și Cristina Neagu, vor reuși să recucerească Liga Campionilor.

Nu vreau să trec peste o altă finală desfășurată tot pe 13 mai după victoria Simonei de la Madrid. Este vorba de finala „Eurovision”. Performanța României este importantă, locul 7 obținut este unul meritoriu pentru o fată de 19 ani și un alt tânăr de 25 de ani, Alex Florea. Cred că o putem declara pe Ilinca Băcilă „regina yodellingului” românesc. Românii erau favoriții nr. 7 la o casă de pariuri și au obținut locul respectiv. Din semifinala a doua au fost anunțați calificați în finală tot pe 7. Locul 3 pentru Republica Moldova este cea mai mare performanță pentru frații de peste Prut, iar bulgarul Kristian Kostov la doar 17 ani a obținut locul secund. Refrenul piesei reprezentanților noștri este de inspirație tirolezo-alpină și am obținut 30 voturi populare din Germania, Elveția, Italia sau Austria, acolo unde genul este la el acasă. Italia și Austria ne-au dat câte 10 voturi, Germania, 6, iar Elveția, 4. Din partea juriului de „specialitate geo-politic” din aceste țări am obținut exact 0 puncte !

Victoria portughezului Salvador Sobral m-a surprins și o includ în categoria surprizelor care nu au lipsit de-a lungul anilor la Eurovision, mai ales că nu era favorit la casele de pariuri, dar a câștigat detașat față de locul secund și votul juriului de specialitate și pe cel al publicului, acolo unde România s-a clasat pe locul 5. Genul abordat de portughez era la modă prin anii 1950-1960, dar poate că piesa a fost prea frumoasă ca să nu câștige concursul. Și poate că și mai mult a contat povestea lui de viață cu o boală de inimă care necesită supraveghere medicală permanentă și un transplant cât mai rapid. Cazurile sociale au mai avut câștig de cauză anii trecuți prin Conchita Wurst sau Dana International.

Favorita mea era Olanda, care s-a clasat abia pe locul 11. Piesa lor mi-a plăcut cel mai mult, iar Ungaria a terminat pe locul 8 cu o piesă care nu a fost înțeleasă nici de profesioniști într-ale muzicii așa cum am văzut pe un post TV. A fost o combinație între folclor maghiar și rap. Dacă nu știi limba ca să înțelegi versurile, e mai greu să înțelegi piesa în ansamblu. Este o inovație care se pare că este la modă, iar țări ca Ucraina au și câștigat concursul cu astfel de inovații muzicale. La noi, Ada și poate și alți cântăreți încearcă să reinventeze piese populare și să le repopularizeze și în rândul tinerilor. Rușii au obținut un loc 2 cu „babușkile” lor populare în 2012.

După ce a câștigat Campionatul European de fotbal în 2016, Portugalia câștigă și campionatul european de muzică în anul următor, similar cum a făcut Grecia în anii 2004 și 2005. Dacă în 2004 Grecia a organizat Olimpiada de vară după victoria de la europene, Portugalia nu a făcut în mod similar, dar Brazilia, țara gazdă a Olimpiadei de vară din 2016 este o fostă colonie portugheză, cu limba oficială tot portugheză. Grecii au învins în meciul de deschidere și apoi în finala de la europenele din 2004 țara gazdă, nimeni alta decât Portugalia. Deocamdată și grecii și portughezii au câte un singur titlu european la fotbal, dar și la Eurovision. Victoria la Eurovision au obținut-o în același oraș – Kiev. Uimitoare coincidențe ! Cei mai importanți oameni din fotbalul portughez, Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho au șanse foarte mari să cucerească Liga Campionilor cu Real Madrid, respectiv Europa League cu Manchester United în 2017. Încă un amănunt, tot în zilele desfășurării concursului Eurovision, 3 copii portughezi au fost canonizați de Papa Francisc cu ocazia împlinirii unui secol de la mesajele divine primite de către aceștia la Fatima. Poate că cineva acolo sus îi iubește pe portughezi, iar anul 2017 este chiar anul marilor lor succese. Dar consider că acest an de grație a început în vara lui 2016 cu ocazia victoriei de la Campionatul European de fotbal.

Germania a obținut succese la Eurovision și oarecum în competițiile de fotbal europene sau mondiale în 1982 și 2010, jucând finala Campionatului Mondial din 1982 și pe cea de Liga Campionilor în 2010, prin Bayern Munchen. În 1983 Hamburg S.V. câștiga Cupa Campionilor Europeni, la un an după ce Germania triumfa în premieră la Eurovision.

Italia în 1990 a câștigat aproape tot în afară de Campionatul Mondial de fotbal a cărei gazdă a și fost. Toto Cutugno triumfă la Eurovision cu piesa „Insieme”, iar echipele italiene de club câștigă toate cele 3 cupe europene de la vremea aceea ! Naționala Italiei obține numai locul 3 la turneul final din 1990. Și în 1964 la primul succes al Italiei la Eurovision prin Gigliola Cinquetti, campioana țării la fotbal – Inter Milano câștigă Cupa Campionilor Europeni pentru a doua oară la rând. De altfel prima finală de Cupa Campionilor la fotbal coincide cu prima finală la concursul Eurovision din același an – 1956.

În 2020 Japonia va organiza Olimpiada de vară, dar la fotbal nu prea au șanse să dea lovitura la mondialele din 2018 sau 2022, să vedem dacă vor dori să participe și la Eurovision după exemplul Australiei care s-a clasat pe locul secund în 2016. Poate doar să câștige Cupa Asiei pe națiuni sau Liga Campionilor Asiei, dar nu Campionatul Mondial de fotbal. Deja denumirea de „Eurovision” nu prea își mai are rostul. Ar trebui să se numească „Mondovision” și să participe orice țară doritoare de pe glob. În trecut la Eurovision a mai participat și o țară din Africa, adică Maroc doar în 1980. Și Libanul a intenționat să participe în 2005, dar prezența Israelului în concurs a împiedicat acest lucru.

P.S.: Așa cum am preconizat, Real Madrid a cucerit pentru a 12-a oară și pentru al doilea an consecutiv Liga Campionilor învingând cu scorul de 4-1 pe Juventus Torino, cu două goluri marcate de Cristiano Ronaldo, iar Manchester United a câștigat în premieră Europa League învingând pe Ajax Amsterdam cu scorul de 2-0. Deci cei doi mari portughezi se vor întâlni în Supercupa Europei ! Probabil că Real Madrid se va impune și în această finală.

 

 

Zâmbetul Generației de Aur

Postat pe 17 noiembrie 2016

Anul 2016 este fără îndoială unul negru pentru sportul românesc și fotbalul nu face excepție, din păcate, unul din membrii Generației de Aur din anii 1990 stingându-se din viață la doar 44 de ani în urma unui infarct miocardic. Inima celui care era animatorul vestiarului prin glumele și buna dispoziție al acestei generații nu a mai putut fi reanimată nici după 3 ore de încercări din partea medicilor. De data aceasta „Tătuca” (așa cum era poreclit Didi Prodan) i-a făcut să zâmbească amar pe coechipierii din Generația de Aur și din echipa Stelei care îl conduc pe ultimul său drum.

Ziua de 16 noiembrie 2016 este o zi neagră pentru Generația de Aur, iar ziua de 17 noiembrie reprezintă ziua în care s-a născut Generația de Aur, în 1993, după victoria de la Cardiff cu 2-1 în dauna Țării Galilor, când România s-a calificat la World Cup 1994. O aniversare amarnică de data aceasta.

Unul dintre vecinii și prietenii lui Didi Prodan, Daniel Pancu spune că era mai retras în ultimul timp, iar faptul că un  fost sportiv nu se mai antrenează îi creează o problemă tocmai pentru că are inima mărită și are nevoie continuă de activitate mai intensă, ca orice sportiv.

Despre ceilalți mari dispăruți dintre noi din anul acesta am scris la momentul respectiv. Doar în ultimul an cele mai bune generații din istoria fotbalului românesc au fost lovite cumplit. După ce în urmă cu un an, pe 12 noiembrie 2015, Lucian Bălan unul din membrii echipei Steaua 1986 era primul dispărut din acea generație, iată că la un an distanță, familia Generației de Aur a echipei naționale este îndoliată prin plecarea lui Didi Prodan.

A jucat de 54 de ori pentru România pe postul de fundaș central și a marcat un gol important în campania de calificare la Euro 1996, împotriva Slovaciei, pe stadionul Ghencea. Fotbalistul spunea într-o emisiune tv că a plâns de 56 de ori în viața lui, atunci când i-au murit părinții și atunci când i s-a cântat imnul pentru fiecare din cele 54 de selecții la echipa națională.

El știa foarte bine cum să facă din marii jucători adverși, ca Asprilla sau Batistuta, iluștri anonimi. Alături de Gică Popescu, Miodrag Belodedici și Dan Petrescu a format apărarea de fier a Generației de Aur de la World Cup 1994.

Legat de World Cup 1994 din Statele Unite și legat de tragedii, nu mai puțin de 14 fotbaliști care au participat la acel turneu final au decedat, 2 dintre ei fiind adversari ai românilor, columbianul Andres Escobar, împușcat chiar în timpul turneului final după un autogol în meciul cu Statele Unite din grupa României, iar celălalt, suedezul Ingesson, care a murit de cancer în 2014. Camerunezul Marc Vivien Foe a murit pe terenul de joc tot din cauza unui infarct miocardic ca și Prodan. Trifon Ivanov, un membru al Generației de Aur a Bulgariei din anii 1990 și participant la același turneu final din Statele Unite a decedat tot în 2016 la vârsta de 50 de ani tot ca urmare a unui infarct miocardic. Împotriva lui și a coechipierilor săi România a jucat la Euro 1996. El juca tot ca fundaș central ca și Prodan și Escobar. Ciudate și bizare coincidențe. Un alt fotbalist decedat, într-un accident turistic, pe care l-am întâlnit în preliminariile acelui campionat mondial a fost slovacul Peter Dubovsky, eroul de la Kosice, unde a înscris 3 goluri pentru Ceho-Slovacia făcându-i meciul de retragere lui Silviu Lung din echipa României. A mai marcat încă un gol României din postura de jucător al Slovaciei în preliminariile Euro 1996.

Pe lângă echipa Olimpia Satu-Mare, Steaua și Rocar București, Prodan a mai jucat pentru Atletico Madrid între 1997-1998 pentru care a jucat 34 de meciuri și a marcat 4 goluri. Pentru Steaua a marcat în 1995 cel mai spectaculos gol înscris de un fundaș român în Liga Campionilor împotriva lui Glasgow Rangers. Victoria cu Glasgow prin golul din voleu al lui Didi constituie singurul succes al Stelei pe teren propriu din Liga Campionilor. Cu Steaua a câștigat de 5 ori Campionatul României, două Cupe și două Supercupe ale României și a jucat 3 ediții la rând în Liga Campionilor între 1994-1996.

Când era mic ținea cu „Craiova Maxima” și îl admira pe Silviu Lung din aceea echipă. Interesant este faptul că a debutat la echipa națională tocmai în ultimul meci a lui Silviu Lung pentru selecționata noastră în dezastrul de la Kosice din 2 iunie 1993 !

Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească în Împărăția Sa !

Părinții fondatori ai competițiilor sportive moderne

Postat pe 14 iulie 2016

De Ziua Națională a Franței am considerat oportun și necesar să postez ca, un omagiu, câteva pagini despre părinții fondatori ai celor mai importante competiții sportive care se desfășoară din patru în patru ani sau chiar anual. Cei mai importanți oameni care au dezvoltat sportul sunt de naționalitate franceză. Trio-ul Pierre de Coubertin – Jules Rimet – Henri Delaunay reprezintă cele mai importante nume.

Jules Rimet a fost artizanul Campionatelor Mondiale de fotbal și trofeul care îi poartă numele a fost pus în joc între anii 1930 – 1970 intrând definitiv în posesia Braziliei în 1970 după cucerirea celui de al treilea campionat mondial de către echipa națională a acestei țări. Henri Delaunay a fost Secretar General al UEFA de la fondarea acestui for european pe 15 iunie 1954 și până la moartea sa, anul următor. Prima ediție a Campionatelor Europene de fotbal a avut loc în 1960 în Franța când echipa Uniunii Sovietice devenea prima campionă europeană.

Despre baronul Pierre de Fredi Coubertin după numele său complet, părintele Jocurilor Olimpice moderne, am găsit mai multe materiale din publicațiile pe care le am și le postez în continuare.

Cartea Constelația Olimpiadelor conține o scurtă biografie despre de Coubertin.

Cartea Jocurile Olimpice de-a lungul veacurilor descrie pe lard odiseea acestor jocuri, din antichitate și până la edițiile celor două jocuri din 1964.

 

O victorie aplaudată

Repostez aici tot ce am pus și pe alt blog de al meu în data de 7 mai 2016 cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la noaptea magică a Stelei la Sevilla.

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la noaptea magică a echipei Steaua București de la Sevilla din 7 mai 1986 în finala Cupei Campionilor Europeni împotriva echipei spaniole F.C. Barcelona, cea mai prestigioasă competiție la nivelul echipelor de club, un eveniment care nu poate trece neobservat și nu se poate uita așa ușor, mai ales că nu sunt semne că s-ar putea repeta această performanță prea curând.

Da, atunci s-a atins Everestul fotbalului european și asta se întâmplă poate o dată la 100 de ani în cazul echipelor și țărilor cu fotbal mai slab sau mai puțin dezvoltat cum e cazul celui românesc în prezent. Totuși în deceniul al nouălea și până pe la mijlocul celui de al zecelea din secolul trecut echipele românești erau mult mai bine cotate și impuneau respect în Europa datorită performanțelor obținute și care au culminat cu evenimentul de acum exact 30 de ani.

Așa cum am mai scris, într-o altă postare sau comentariu, deceniul de aur al fotbalului românesc s-a întins între anii 1983 și 1996, între semifinala Craiovei Maxima în Cupa U.E.F.A. și ultima calificare mai ușoară a Stelei în grupele Ligii Campionilor în 1996, ani în care nu ne era teamă că echipele românești nu se vor califica în primele tururi și nu vor trece mai departe în primăvara europeană. Acum e o performanță să te califici în grupele Ligii Campionilor sau a Ligii Europa.

Am găsit câteva publicații din care am scanat mai multe pagini cu referire la acest subiect, dintre care cea mai interesantă ar fi cartea lui Helmut Ducadam cu titlul postării, adică „O victorie aplaudată”. Nu am postat întreaga carte, ci paginile care fac referire mai mult la marea victorie din urmă cu 3 decenii.

Cartea lui Helmut Ducadam fiind scrisă în vara anului 1989 și fiind supusă, desigur, cenzurii are un minus în sensul că nicăieri în cuprinsul ei nu se pomenește numele lui Miodrag Belodedici, unul dintre stâlpii apărării steliste, dar deja la aceea dată, 1989, fotbalistul dezertase în țara vecină, Iugoslavia, unde în 1991 avea să repete performanța cuceririi Cupei Campionilor cu Steaua Roșie din Belgrad și era considerat un trădător, la fel ca Pacepa sau Nadia Comăneci puțin mai târziu. Presupun că Steaua nu a jucat finala doar în 10 oameni plus rezervele, iar Belodedici era unul din stâlpii „apărării de fier” a românilor așa cum este descrisă și în comentariile jurnaliștilor străini. Împreună cu Bumbescu la echipa națională jucau același rol important așa cum se vede și într-o imagine postată mai jos. În rest după părerea mea cartea este cel mai bun document-reportaj pe care l-am găsit de la acest cel mai fericit eveniment pentru fotbalul românesc, nu numai pentru suporterii echipei Steaua.

Am găsit și un mic articol despre Belodedici într-o revistă din 1987 înainte ca el să plece din România. Consider că merită și el amintit cumva fiind singurul român dublu câștigător al acestei competiții fie și cu două echipe diferite. Un alt articol se referă la medicul echipei de atunci și care nu apare în cartea lui Ducadam. Alte 3 imagini postate spre sfârșit reprezintă fanioanele de la câteva meciuri din traseul european al Stelei din 1985/1986.

Un comentariu al lui Cristian Țopescu din Almanahul Flacăra din 1987 l-am postat tot spre sfârșit.

Ajax Amsterdam ’71-’73, Portocala mecanică, Fotbalul total sau Johann Cruyff

Încă o stea a sportului mondial s-a stins zilele trecute la numai 69 de ani sărăcind lumea fotbalului. Este considerat cel mai mare fotbalist olandez din toate timpurile, de 3 ori la rând câștigător al Balonului de Aur (premiu pentru cel mai bun fotbalist din lume), de 3 ori câștigător al Cupei Campionilor cu Ajax Amsterdam în anii 1971, 1972 și 1973, vicecampion mondial cu echipa națională a Olandei sau Portocala Mecanică în 1974, multiplu campion al Olandei și multiplu câștigător al Cupei Olandei cu Ajax, campion al Spaniei în 1974 cu F.C. Barcelona, club la care a activat și ca antrenor în anii 1990 și apoi consilier până în prezent, fiind unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească !

Din publicațiile pe care le dețin am scanat câteva pagini cu imagini și articole referitoare la cariera lui Johann Cruyff.

Primele imagini sunt din Almanahul Sportul din 1975 care conține un articol despre recent încheiatul Campionat Mondial din 1974, la care Johann Cruyff a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ducând echipa Olandei până în finala de la Munchen. Cred că jucătorii olandezi au căzut în aceeași capcană ca și cei unguri la Campionatul Mondial din 1954 în finala de la Berna, văzându-se câștigători după marcarea unuia sau a două goluri cu mult înaintea terminării finalei, dar fotbaliștii nemți nu renunță niciodată la luptă decât atunci când pleacă de la stadion. Această determinare le-a adus cel puțin 2 titluri mondiale, dacă nu chiar toate cele patru câștigate până în prezent după meciuri dramatice la diferență de doar un gol față de echipa adversă. Totuși e greu să câștigi o finală împotriva echipei gazdă a Campionatului Mondial, iar olandezii au jucat două finale la rând în aceste condiții, în 1974 cu Germania lui Franz Beckenbauer și 1978 cu Argentina lui Mario Kempes. A treia finală mondială pierdută de olandezi a fost cu Spania lui Iniesta și Casillas în 2010 în Africa de Sud.

În anul 1988 Olanda își lua o binemeritată revanșă pe pământ german triumfând la Campionatul European în finala cu Uniunea Sovietică, iar în semifinale eliminând tocmai Germania Federală. Valoarea unor fotbaliști ca Van Basten, Gullit, Rijkaard sau frații Koeman a fost hotărâtoare pentru victoria finală, singurul titlu major câștigat de batavi la nivel de echipă națională.

Un alt articol apărut în Almanahul Sportul din 1973 se referă și la antrenorul român Ștefan Covaci care a dirijat echipa Ajax cu Cruyff în componență în anii de glorie amintiți mai sus. În afară de antrenorul Ștefan Covaci, Cruyff a mai lucrat cu alți 2 oameni de fotbal români dintre cei mai importanți fotbaliști, Gică Popescu și Gică Hagi pe vremea când erau jucătorii echipei F.C. Barcelona în anii 1990, iar Cruyff antrenorul echipei, cucerind și trofee europene, cum ar fi Cupa Campionilor în 1992, în afară de cele din campionatul Spaniei.