Campioanele unor mari iubiri

Publicitate

Roland Garros

Postat pe 28 mai 2018

În perioada când se desfășoară Open-ul Franței mi s-a părut potrivit să postez o serie de cartonașe cu jucători ATP din anii 1980-1990, câțiva foarte celebri, foști lideri și foști câștigători de Grand Slam-uri, printre care și celebrul turneu parizian. Nu am cartonașe cu jucătoare WTA, doar jucătorii din imaginile de mai jos.

Să mai nădăjduim că Simona Halep a noastră va izbândi de data asta să-și realizeze unul dintre vise și obiective ale carierei, acela de a câștiga un Grand Slam. A fost foarte aproape chiar la începutul anului 2018 la Australian Open, unde a pierdut a treia finală la rând. Poate că a patra va fi încununată cu succes, ceea îi doresc să aibă din plin la Paris în 2018 ! Deja câștigătoarea din 2017, Yelena Ostapenko a fost eliminată din primul tur, pierzând 1990 de puncte din 2000 acumulate după victoria din 2017.

O șansă unică ratată

Ce șanse sunt ca o jucătoare din România să ajungă nr. 1 WTA după un turneu, modest, ce-i drept, în propria țară, la București ? Simona Halep a pierdut locul 1 în lume o dată cu punctele acumulate după victoria de anul trecut de la BRD Open București, iar acum nu a dorit să și le apere și peste o săptămână chiar să ajungă pe primul loc. Nici nu era nevoie să ajungă până în finală ca să acumuleze 86 de puncte ca să o depășească pe Pliskova. Doar pentru startul în primul tur o jucătoare primește 10 puncte, probabil că după maxim 3 tururi Simona ar fi luat cele 86 de puncte necesare. Iar românii ar fi umplut un stadion întreg, nu doar arenele BNR, ca să o vadă cum ajunge nr. 1 mondial chiar la București ! Altfel, acest turneu nu mai are nicio importanță. E un turneu de mâna a 3 sau a patra. Cea mai bună jucătoare participantă, Carla Suarez Navarro abia dacă intră în primele 20-30 de jucătoare ale lumii.

La Wimbledon, Simona a pierdut în sferturi cu Johanna Konta, ca și anul trecut, dar Karolina Pliskova a devenit nr. 1 chiar dacă a ieșit încă din turul 2, pentru că lui Halep i s-au scăzut 280 de puncte acumulate cu un an în urmă după turneul bucureștean. Orice punct acumulat în ATP sau WTA este valabil doar 365 sau 366 de zile în funcție de an, după care se pierde dacă nu este apărat, dar anul acesta turneul de la București a fost întârziat cu o săptămână față de anul trecut și din acest motiv Simona a pierdut cele 280 de puncte câștigate după trofeul cucerit anul trecut, care ar fi adus-o pe primul loc în lume. Dacă ar fi bătut-o pe Konta nu ar mai fi fost nevoie ca Simona să-și apere punctele de la BRD București Open din 2016, pentru că deja ar fi fost prima în clasamentul WTA.

Astfel, deși a ratat 3-4 ocazii să ajungă prima în lume, cea mai mare dintre șanse se irosește din prostie, aș zice eu, neparticipând și anul acesta la turneul din București. Desigur că mulți iubitori de tenis și mulți fani ai Simonei se simt frustrați pentru că nu au marea șansă să o vadă pe Simona cum ajunge lideră WTA în premieră pentru o româncă. Doar Ilie Năstase a mai fost lider mondial la simplu în urmă cu 44 de ani !

Simona, regina Madridului, Portugalia-campioana muzicii la Eurovision

Pe 13 mai 2017 Simona Halep și-a apărat cu succes, deși mai greu, titlul de campioană internațională a Spaniei obținut în 2016 la Madrid. A fost o finală foarte tare, care mi-a reamintit-o pe cea de la Roland Garros din 2014 pierdută cu Maria Sharapova. De data asta a fost o victorie în 3 seturi împotriva franțuzoaicei Cristina Mladenovic, cu 7-5, 6-7, 6-2. Ambele jucătoare și-au dorit cu ardoare victoria și au luptat din greu până la final. Să sperăm că Simona nu va fi descalificată după ce a lovit cu racheta un copil de mingi, după pierderea unui punct. A fost a treia finală la rând jucată de Simona la turneul madrilen. Pe prima a pierdut-o în 2015 cu Maria Sharapova.

C.S.M. București însă n-a putut repeta performanța de anul trecut, terminând pe locul 3. Și de data asta ziua de 7 mai a fost cu noroc pentru români pentru că C.S.M. a câștigat finala mică împotriva lui Buducnost Podgorița cu 26-20 după ce cu o zi înainte pierduse semifinala cu Vardar Skopje printr-un joc catastrofal în compartimentul defensiv. Să sperăm că în 2018 după întăririle cu jucătoare de mare valoare, printre care și Cristina Neagu, vor reuși să recucerească Liga Campionilor.

Nu vreau să trec peste o altă finală desfășurată tot pe 13 mai după victoria Simonei de la Madrid. Este vorba de finala „Eurovision”. Performanța României este importantă, locul 7 obținut este unul meritoriu pentru o fată de 19 ani și un alt tânăr de 25 de ani, Alex Florea. Cred că o putem declara pe Ilinca Băcilă „regina yodellingului” românesc. Românii erau favoriții nr. 7 la o casă de pariuri și au obținut locul respectiv. Din semifinala a doua au fost anunțați calificați în finală tot pe 7. Locul 3 pentru Republica Moldova este cea mai mare performanță pentru frații de peste Prut, iar bulgarul Kristian Kostov la doar 17 ani a obținut locul secund. Refrenul piesei reprezentanților noștri este de inspirație tirolezo-alpină și am obținut 30 voturi populare din Germania, Elveția, Italia sau Austria, acolo unde genul este la el acasă. Italia și Austria ne-au dat câte 10 voturi, Germania, 6, iar Elveția, 4. Din partea juriului de „specialitate geo-politic” din aceste țări am obținut exact 0 puncte !

Victoria portughezului Salvador Sobral m-a surprins și o includ în categoria surprizelor care nu au lipsit de-a lungul anilor la Eurovision, mai ales că nu era favorit la casele de pariuri, dar a câștigat detașat față de locul secund și votul juriului de specialitate și pe cel al publicului, acolo unde România s-a clasat pe locul 5. Genul abordat de portughez era la modă prin anii 1950-1960, dar poate că piesa a fost prea frumoasă ca să nu câștige concursul. Și poate că și mai mult a contat povestea lui de viață cu o boală de inimă care necesită supraveghere medicală permanentă și un transplant cât mai rapid. Cazurile sociale au mai avut câștig de cauză anii trecuți prin Conchita Wurst sau Dana International.

Favorita mea era Olanda, care s-a clasat abia pe locul 11. Piesa lor mi-a plăcut cel mai mult, iar Ungaria a terminat pe locul 8 cu o piesă care nu a fost înțeleasă nici de profesioniști într-ale muzicii așa cum am văzut pe un post TV. A fost o combinație între folclor maghiar și rap. Dacă nu știi limba ca să înțelegi versurile, e mai greu să înțelegi piesa în ansamblu. Este o inovație care se pare că este la modă, iar țări ca Ucraina au și câștigat concursul cu astfel de inovații muzicale. La noi, Ada și poate și alți cântăreți încearcă să reinventeze piese populare și să le repopularizeze și în rândul tinerilor. Rușii au obținut un loc 2 cu „babușkile” lor populare în 2012.

După ce a câștigat Campionatul European de fotbal în 2016, Portugalia câștigă și campionatul european de muzică în anul următor, similar cum a făcut Grecia în anii 2004 și 2005. Dacă în 2004 Grecia a organizat Olimpiada de vară după victoria de la europene, Portugalia nu a făcut în mod similar, dar Brazilia, țara gazdă a Olimpiadei de vară din 2016 este o fostă colonie portugheză, cu limba oficială tot portugheză. Grecii au învins în meciul de deschidere și apoi în finala de la europenele din 2004 țara gazdă, nimeni alta decât Portugalia. Deocamdată și grecii și portughezii au câte un singur titlu european la fotbal, dar și la Eurovision. Victoria la Eurovision au obținut-o în același oraș – Kiev. Uimitoare coincidențe ! Cei mai importanți oameni din fotbalul portughez, Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho au șanse foarte mari să cucerească Liga Campionilor cu Real Madrid, respectiv Europa League cu Manchester United în 2017. Încă un amănunt, tot în zilele desfășurării concursului Eurovision, 3 copii portughezi au fost canonizați de Papa Francisc cu ocazia împlinirii unui secol de la mesajele divine primite de către aceștia la Fatima. Poate că cineva acolo sus îi iubește pe portughezi, iar anul 2017 este chiar anul marilor lor succese. Dar consider că acest an de grație a început în vara lui 2016 cu ocazia victoriei de la Campionatul European de fotbal.

Germania a obținut succese la Eurovision și oarecum în competițiile de fotbal europene sau mondiale în 1982 și 2010, jucând finala Campionatului Mondial din 1982 și pe cea de Liga Campionilor în 2010, prin Bayern Munchen. În 1983 Hamburg S.V. câștiga Cupa Campionilor Europeni, la un an după ce Germania triumfa în premieră la Eurovision.

Italia în 1990 a câștigat aproape tot în afară de Campionatul Mondial de fotbal a cărei gazdă a și fost. Toto Cutugno triumfă la Eurovision cu piesa „Insieme”, iar echipele italiene de club câștigă toate cele 3 cupe europene de la vremea aceea ! Naționala Italiei obține numai locul 3 la turneul final din 1990. Și în 1964 la primul succes al Italiei la Eurovision prin Gigliola Cinquetti, campioana țării la fotbal – Inter Milano câștigă Cupa Campionilor Europeni pentru a doua oară la rând. De altfel prima finală de Cupa Campionilor la fotbal coincide cu prima finală la concursul Eurovision din același an – 1956.

În 2020 Japonia va organiza Olimpiada de vară, dar la fotbal nu prea au șanse să dea lovitura la mondialele din 2018 sau 2022, să vedem dacă vor dori să participe și la Eurovision după exemplul Australiei care s-a clasat pe locul secund în 2016. Poate doar să câștige Cupa Asiei pe națiuni sau Liga Campionilor Asiei, dar nu Campionatul Mondial de fotbal. Deja denumirea de „Eurovision” nu prea își mai are rostul. Ar trebui să se numească „Mondovision” și să participe orice țară doritoare de pe glob. În trecut la Eurovision a mai participat și o țară din Africa, adică Maroc doar în 1980. Și Libanul a intenționat să participe în 2005, dar prezența Israelului în concurs a împiedicat acest lucru.

P.S.: Așa cum am preconizat, Real Madrid a cucerit pentru a 12-a oară și pentru al doilea an consecutiv Liga Campionilor învingând cu scorul de 4-1 pe Juventus Torino, cu două goluri marcate de Cristiano Ronaldo, iar Manchester United a câștigat în premieră Europa League învingând pe Ajax Amsterdam cu scorul de 2-0. Deci cei doi mari portughezi se vor întâlni în Supercupa Europei ! Probabil că Real Madrid se va impune și în această finală.

 

 

Munchen însângerat

Între 26 august și 11 septembrie 1972 în capitala Bavariei s-a desfășurat cea de-a XX-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. München a câștigat dreptul de a organiza jocurile olimpice în iulie 1966 în detrimentul orașelor Detroit, Madrid și Montreal. A fost a doua oară când Jocurile Olimpice s-au desfășurat în Germania, după Olimpiada din 1936 de la Berlin. Au participat 121 de țări și 7.124 de sportivi. Jocurile Olimpice au fost umbrite de răpirea și uciderea a 11 atleți israelieni de către organizația teroristă palestiniană „Black September”. Doi dintre ei erau născuți în România.

Jocurile au fost suspendate pentru o perioadă de 34 de ore, a avut loc o slujbă religioasă în memoria victimelor, iar steagurile ţărilor participante au fost coborâte în bernă. În urma acestui eveniment, semnificaţia tuturor celorlalte detalii ale Jocurilor a pălit. Înotătorul american Mark Spitz a fost vedeta ediţiei, cu nu mai puţin de şapte medalii de aur cucerite (cu tot atâtea recorduri mondiale), la care se adăugau alte două de la Ciudad de Mexico, din 1968.

La München au participat în total 7.134 sportivi, din 121 ţări dintre care 1.059 femei şi 6.075 bărbaţi care s-au întrecut în 195 de probe din 21 de discipline sportive: atletism, canotaj, baschet, box, kaiac-canoe, ciclism, scrimă, fotbal, gimnastică, haltere, handbal, hochei, judo, lupte, nataţie, pentatlon modern, echitaţie, tir, tir cu arcul, volei, sporturi nautice.

În clasamentul pe medalii, primul loc a fost ocupat de Uniunea Sovietică, 50 de medalii de aur, 27 de argint, 22 de bronz, locul al doilea Statele Unite, 33 de medalii de aur, 31 de argint, 30 de bronz, locul al treilea Republica Democrată Germană, 20 medalii de aur, 23 de argint, 23 de bronz.

Almanahul Sportul pe anul 1973 alocă spațiul cuvenit acestui eveniment și succeselor sportivilor români. Luptele libere și cele greco-romane cu două medalii de aur, una de argint și una de bronz și echipajele de la caiac-canoe în frunte cu inegalabilul Ivan Patzaichin au fost la înălțime la această ediție. Pentru luptele din România a fost cea mai bună ediție a jocurilor. De asemenea echipa masculină de handbal a cucerit medalia de bronz.

Cartea „Jocurile Olimpice de la Munchen 1972” scrisă de Ilie Goga și Victor Bănciulescu povestește cu lux de amănunte întrecerile acestei ediții a jocurilor din Bavaria.

INTENȚII

Pe acest blog dedicat în exclusivitate sportului voi posta articole decupate din ziare și reviste, apoi ziare, reviste, almanahuri și cărți de sport întregi cu această tematică. Voi posta pe categorii și probabil ani memorabili din istoria sportului românesc și nu numai. Câțiva ani importanți pentru sportul din România ar fi: 1924, 1930, 1956, 1970, 1976, 1984, 1986, 1990, 1994, 2000 etc ani în care s-au obținut performanțe și recorduri de excepție.

Pentru început cu ocazia Zilei Femeii postez coperta cu Almanahul Sportul din 1978 cu emblema sportului românesc, Nadia Comăneci, în stânga imaginii. Cartea „Nadia” a reputatului ziarist sportiv Ioan Chirilă este dedicată în întregime acestei sportive unicat pentru gimnastica mondială, nu numai românească.

Alte Almanahuri Sportul de-a lungul anilor pe care le dețin și care vor fi postate în întregime pe blog constituie materialul de bază împreună cu multe alte cărți de sport dedicate Jocurilor Olimpice, Campionatelor Mondiale și Europene de Fotbal sau altor competiții sportive.