Rămas bun, CRISTIAN ȚOPESCU !


Postat pe 18 mai 2018

Considerat cel mai mare comentator TV de sport român din toate timpurile, a fost sportiv practicând echitația și fost campion național în această disciplină în 1960 și 1962. Ca și comentator a relatat cele mai importante evenimente din istoria sportului românesc la 13 ediții ale Jocurilor Olimpice de vară și de iarnă, printre care cea de la Montreal din iulie 1976 unde a strălucit inegalabila Nadia Comăneci, multe ediții de campionate europene și mondiale de fotbal, gimnastică și handbal etc.

cristian-topescu-s-a-intors-pentru-ultima-data-la-tvr

Motto-ul său era:

Este important să ştii ceea ce spui, şi să spui ceea ce ştii !”

Am avut plăcerea și onoarea să îl întâlnesc personal la Gala sportivilor din decembrie 1996 când mi-a acordat un autograf pe care îl mai păstrez.

Cristian Topescu

DUMNEZEU SĂ-L IERTE ȘI SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN ÎMPĂRĂȚIA SA VEȘNICĂ!

Reclame

OLIMPIADA PĂCII ?


Postat pe 25 februarie 2018

Pe 25 februarie 2018 a luat sfârșit a XXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă desfășurată la Pyeong Chang, în Coreea de Sud.

România a obținut ca cele mai bune rezultate un loc 7 la sanie feminin prin Raluca Strămăturaru și un loc 10 la ștafetă sanie, echipă mixtă. La bob un loc 15 la feminin dublu și un loc 18 la masculin tot în proba de dublu. Reamintesc că singura medalie, de bronz, obținută de România la jocurile olimpice de iarnă a fost în proba de bob dublu masculin la Grenoble în 1968.

Eroina de la Pyeong Chang se numește Esther Ledecka și a reprezentat Cehia. Ea a obținut 2 medalii de aur în discipline diferite, la Super G coborâre pe schi și la snowboard, o adevărată performanță, ca și când o sportivă ar obține aceleași rezultate la o probă de sprint în atletism și alta la înot, de exemplu, la o ediție de vară. Ce-i drept, americanul Carl Lewis obținuse 2 medalii de aur, la săritura în lungime și la sprint 100 metri, la atletism, în 1984 la Los Angeles.

Un alt performer se numește Martin Furcade, care a obținut 3 medalii de aur la în diferite probe de biatlon, dintre care una cu ștafeta Franței.

Marit Bjoergen din Norvegia a obținut 5 medalii, dintre care 2 de aur în probe de schi fond, ajungând la un total de 15 medalii, dintre care 8 de aur, la 5 ediții de jocuri. Este cel mai medaliat sportiv la edițiile de iarnă din toată istoria acestor jocuri. La edițiile de vară înotătorul Michael Phelps deține un record de 28 de medalii obținute dintre care 23 de aur, mai deține recordurile de medalii și titluri în probele individuale, 16 la total și 13 de aur. Ei sunt cei mai buni olimpici din toate timpurile. Cele mai multe țări nu au un număr atât de mare de medalii obținute în toată istoria participărilor la jocuri indiferent de ediție. Totuși țările pe care le-au reprezentat, Norvegia și Statele Unite dețin recordul total de medalii și titluri obținute la edițiile de iarnă pentru Norvegia și de vară pentru Statele Unite. Norvegia a stabilit un nou record de medalii obținute la ediția din 2018, adică 39 dintre care 14 de aur și a fost la numai o secundă să o obțină și pe cea de-a 40 a în proba de 30 km schi fond feminin în ultima probă de la Pyeong Chang.

Doresc să amintesc și performanța Ungariei la patinaj viteză în short-track sau pistă scurtă. Ștafeta acestei țări intră în istorie ca și câștigătoare a primei medalii de aur la edițiile de iarnă pentru Ungaria. Până în 2018 Ungaria obținuse doar medalii de argint și de bronz, vreo 7 în total. O medalie de bronz a mai obținut Lichtenstein la ediția din 2018.

Cea mai mare câștigătoare cred că se numește echipa unificată coreeană de hochei feminin, un fapt poate unic în istoria sportului, ca două țări deși apropiate ca și neam, cultură, limbă, tradiții, totuși trăiesc divizate de peste 65 de ani. Sportul a unit ceea ce politica a separat ! M-a înduioșat despărțirea în lacrimi dintre fetele din nord și cele din sud după încheierea jocurilor, când cele din nord au trebuit să se întoarcă acasă. Poate că această echipă de hochei inedită reunificată ar merita chiar Premiul Nobel pentru Pace. Nu au câștigat niciun meci, nicio medalie, dar au câștigat simpatia, admirația și respectul lumii întregi.

Imaginile de mai jos fac parte din albumul de prezentare a ediției a XVI-a desfășurate la Albertville, în Franța în 1992, acolo unde România a ocupat un onorant loc 4 în proba de sanie 2 persoane, a doua cea mai bună clasare din ultimii 50 de ani, după medalia de bronz din 1968.

IMG_0030IMG_0031

JOCURILE OLIMPICE DE IARNĂ


Postat pe 9 februarie 2018

Între 9 și 25 februarie la PyeongChang, în Coreea de Sud, au loc întrecerile celei de-a XXIII-a ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă. În 2016 am postat o carte și despre Jocurile Olimpice de Iarnă. Acolo am menționat și palmaresul sportivilor români, incomparabil mai slab decât cel al edițiilor de vară. Nici de această dată nu avem prea multe speranțe, performanțele sportive sunt modeste, dar miracole au existat la toate edițiile indiferent dacă au fost de vară sau de iarnă. Dacă va apărea vreo medalie pentru delegația din România, fie chiar și de bronz, ar fi extraordinar, după 5 decenii de secetă. Singura medalie s-a obținut în 1968 la Grenoble în proba de Bob 2.   Ar fi fantastic pentru anul centenar al României Mari, mai ales că România nu va participa la Campionatul Mondial de fotbal din Rusia din acest an. Doar performanțele Simonei Halep și ale altor jucătoare la tenis, ale echipei de handbal feminin C.S.M. București și ale jucătoarelor de tenis de masă ne-au mai bucurat în 2018. În anul semicentenar al României Mari, 1968, s-a obținut acea medalie de bronz la Grenoble, poate în anul centenar va aparea una de argint, pe lângă posibilele succese ale tenisului și handbalului feminin. Deja am câștigat Liga Campionilor și locul 3 la tenis de masă prin Bernadett Szocs și Eliza Samara. Urmează posibile succese și la handbal prin C.S.M. care poate repeta performanța fetelor la tenis de masă și apoi ale Simonei Halep în marile turnee de tenis.

Le doresc tuturor mult succes !

Ca fapte inedite putem menționa două. Primul că țara organizatoare a ediției trecute de la Soci a fost suspendată de la actuala ediție, sportivii ruși urmând să participe sub steagul olimpic, iar în caz de succese se va intona imnul olimpic și nu cel al Rusiei. Al doilea fapt este că sportul unește ceea ce politica divizează. Delegațiile celor două Coreei vor defila împreună la ceremonia de deschidere și de închidere sub un singur drapel, cel al peninsulei Coreea unificate ! Dictatorul din Coreea de Nord, Kim Jong-un, a permis participarea sportivilor în acest mod și chiar a trimis o delegație oficială și suporteri ai sportivilor din nord participanți. De altfel orașul PyeongChang se află la numai 80 km față de granița nord-coreeana. Cel puțin la hochei pe gheață feminin sportivele din cele două țări vor participa ca o singură echipă !

 

 

Misterele Parisului, recordurile tenisului și tristețile Simonei


Aș fi dorit să scriu despre lucruri frumoase în această postare după magnificul succes al Simonei de la Paris în finala de Grand-Slem la care am asistat în parcul Herăstrău, după ce plecasem de la un Mall unde se transmitea pe un ecran imens și unde se adunaseră și câțiva dintre campionii olimpici printre care Sandra Izbașa, Monica Roșu și Ana-Maria Brânză. Acolo am obținut doar un autograf de la proaspătul campion european Marian Drăgulescu, pe ceilalți nu i-am zărit pentru m-am grăbit să plec spre Herăstrău, acolo unde fusesem și în 2014 la precedenta finală jucată de Simona la Roland Garros. Nu vroiam să văd finala transmisă de Eurosport ci de ProTV cu comentariile pline de încurajări ale lui Mihai Mironică și Cristian Tudor Popescu, dar și în Herăstrău s-a transmis de pe Eurosport.

În 2014 o ploaie torențială neașteptată m-a gonit spre casă în timpul setului secund, iar scorul la seturi era egal înaintea finalului de meci pe care l-am prins acasă, când Sharapova, datorită experienței, se impune la doar 2 gheimuri diferență. Ploaia din 2014 nu a revigorat jocul Simonei decât în setul al doilea și până la scorul de 4-4 în decisiv. Finalul i-a aparținut Mariei sau Mashei așa cum este alintată.

Acum am stat în Herăstrău până la capăt alături de alte câteva mii de spectatori. Același soare fierbinte de iunie săgeta cerul capitalei românești la fel ca și pe cel al capitalei franceze, locul de disputare a finalei. Câte un nor mai aducea o umbră răcoritoare și parcă în acele momente jocul Simonei reușea să îmblânzească loviturile năprasnice ale letonei asemănătoare razelor de soare ucigașe din luna lui cuptor. După scorul de 3-0 pentru Simona în setul 2, numai soarele fierbinte a stăpânit Herăstrăul, iar jocul Simonei s-a moleșit tot mai mult sub loviturile năucitoare ale Alionei (prenumele în letonă a Yelenei Ostapenko). Așa a fost clima sâmbătă după-amiază în parcul Herăstrău, cel mai mare din București, iar la Paris scorul final, nedrept pentru Simona, nedrept și pentru Pliskova care ar fi pariat toată averea ei pe victoria lui Halep, nedrept poate și pentru Svitolina, marea ghinionistă din sferturi, năștea tot mai multe întrebări pline de mister. Refuz să cred că Ostapenko a fost mai bună decât Simona în ciuda fair-playului ei resemnat când afirmă că letona a jucat mai bine. Nu cred că a fost mai bună decât Simona, a fost mai rea în joc și mult mai norocoasă în momentele decisive ale seturilor 2 și 3. O minge a letonei care se îndrepta spre aut este întoarsă în mod misterios de fileu sau de destin spre terenul Simonei după ce sare vreo 30 cm în sus. Cu acest punct norocos letona a preluat avantajul decisiv în setul 3 și după care au urmat alte lovituri decisive inspirate care i-au adus tinerei tenismene alte puncte importante. Mai rar am văzut așa ceva, chiar și domnul C.T. Popescu nu credea că un asemenea ghinion se poate abate spre Simona. Se pare că norocul Simonei în sfertul cu Svitolina s-a întors împotriva ei tocmai în finală și prin evoluția scorului și a rezultatului final.

Numărul de greșeli comise de letonă a fost mare pentru o finală, peste 50 și totuși a câștigat. Ostapenko este cea mai slab clasată jucătoare care câștigă turneul de când s-a creat circuitul WTA în 1975. De pe locul 47 la începutul turneului a urcat până pe 12 după finala câștigată. În prezent pe locul 46 se află Monica Niculescu. Înaintea sferturilor de finală, dacă am fi ales finalista dintre cele 8, cea mai la îndemână pentru Halep ni s-ar fi părut Ostapenko, o tânără de nici 20 de ani, necunoscută și fără performanțe foarte mari în circuitul WTA.

În ziua în care se năștea Ostapenko în urmă cu 20 de ani, Gustavo Kuerten câștiga la Roland Garros, fără să fi câștigat un alt turneu în circuitul ATP până la momentul respectiv. Desigur, că atunci când vrei să câștigi un mare turneu, nu îți trebuie o pregătire specială. Nici Boris Becker la 17 ani nu a avut nevoie de multă pregătire la Wimbledon în 1985, nici Kuerten sau Ostapenko la Roland Garros nu au avut nevoie de 10 sau 15 turnee câștigate înainte pentru a lua laurii de la Paris. La numai 16 ani și 9 luni, Tracy Austin câștiga US Open în 1979, învingându-le pe Martina Navratilova în semifinale și pe Chris Evert în finală. În 1987, la 18 ani, Steffi Graf o învinge pe aceeași Navratilova în finala de la Roland Garros. În 1988 Graf pierde doar 3 meciuri în tot sezonul, fiindu-i acordat titlul de cetățeană de onoare la doar 19 ani a orașului Bruhl, unde s-a născut. Anul 1988 rămâne unul memorabil pentru cariera ei și pentru istoria tenisului, Steffi câștigând Slemul de Aur, adică cele 4 turnee de Grand-Slem pe 3 suprafețe diferite și turneul olimpic de la Seul. Recordul ei rămâne neegalat până în ziua de azi. Însăși finala de la Roland Garros din acel an rămâne una memorabilă, fiind cea mai rapidă victorie într-o finală, aceasta terminându-se în doar 32 de minute, după un dublu 6-0 în fața Natashei Zvereva ! Încă deține recordul de Grand-Slem-uri câștigate, la egalitate cu Serena Williams, în număr de 22.

Tristețile Simonei seamănă desigur cu cele ale celebrei perechi Năstase-Țiriac după cele 3 finale de Cupa Davis pierdute, cei doi fiind prezenți în tribunele arenei pariziene și la finalele Simonei din 2014 și de acum. Nu aceeași tristețe ar trebui să o simtă Stan Wawrinka, dominat „da capo al fine” în finala masculină de către fenomenalul Rafael Nadal care s-a încoronat pentru a zecea oară la Paris. La începutul finalei, după 9 trofee câștigate, Rafa avea emoții, din câte spun apropiații săi.

Cu atât mai meritorie este medalia de argint a perechii Horia Tecău-Florin Mergea de la Rio în proba de dublu după o finală pierdută în fața acestui formidabil jucător recunoscut ca „regele zgurii”. Nadal câștigă acest turneu de la tinerețe (19 ani în 2005) până la bătrânețe, acum având 31, iar mie îmi dă senzația că mai poate să câștige de încă 10 ori de acum încolo.

Aș putea asemăna eșecul din finala de sâmbătă cu cele ale echipei naționale de fotbal la campionatele mondiale din 1990 și mai ales din 1994 când era mare favorită în sfertul cu Suedia, iar scorul era în avantajul ei. Atunci au lipsit doar 5 minute până la semifinala cu Brazilia, acum au lipsit doar 2 gheimuri, la fel ca și în 2014. Miza de acum era mai mare, la pachet cu trofeul Suzanne Lenglen venind și primul loc în clasamentul WTA pentru Simona. Nu este sfârșitul lumii pentru Simona, ci doar al unui turneu de Grand-Slem, chiar cel preferat de jucătoarea noastră și eu aș zice cel mai important dintre cele 4 care se desfășoară anual. O asemenea înfrângere îți rămâne ca o rană în minte pentru toată viața, dar numai o victorie în anii viitori sau poate chiar anul acesta la Wimbledon, la US Open sau la Singapore o mai poate închide puțin. Să sperăm că o a treia finală va fi cu noroc pentru Simona.

Vestea proastă este că nu mai avem o altă jucătoare care să emită pretenții la primele locuri în clasamentul WTA și mai ales la câștigarea unui Grand-Slem, dar vestea bună este însuși jocul Simonei care ne dă măcar speranțe că ea va putea izbândi într-un asemenea turneu, chiar anul acesta mai are două șanse, la Wimbledon și la US Open. În 2014, după finala de la Paris, a venit semifinala de la Wimbledon cu Eugenie Bouchard, iar în 2015 semifinala de la US Open cu Flavia Pennetta pe care ar fi putut să le câștige, deci are șanse să învingă pe orice teren și pe oricine. Flavia Pennetta s-a și retras după succesul de la US Open, la fel ca și Na Li după cel de la Australian Open din 2014, unde Simona a fost învinsă în sferturi de Cibulkova, care avea să joace și finala.

Mai trebuie puțin mai multă răutate în joc pentru Simona, o strategie bună pentru fiecare adversar, chiar și tertipuri pentru a o „scoate din mână” pe adversară și nu în ultimul rând o „bandă” (de fileu) de noroc ! Cu Svitolina a avut, dar în finală banda s-a întors împotriva ei !

La Turneul Campioanelor din toamnă unde a fost prezentă în ultimii 3 ani este momentan pe primul loc calificant. Acest turneu îl văd ca pe al cincilea turneu de Grand Slem, cel puțin după valoarea premiilor puse în joc și valoarea participantelor. În 2014 a făcut cadou acest trofeu Serenei Williams după ce a tras-o după ea în semifinale și apoi dacă îi dai o șansă de revanșă Serenei în finală, aceasta nu te iartă după eșecul răsunător din grupă. La fair-play Simona este lider mondial, dar din punct de vedere strategic a făcut multe greșeli în semifinalele și finalele pierdute cu adversare care erau de bătut.

Ar fi fost prea frumos, precum titlul unei cărți despre Năstase și Țiriac, ca Simona să fie acum dublă câștigătoare la Roland Garros, câștigătoare la US Open, unde a avut mari șanse de a învinge în 2015 și câștigătoare a Turneului Campioanelor în 2014 dacă nu o califica pe Serena Williams în semifinale. Totuși anul acesta și-a păstrat titlul la Madrid, unde are deja 2 victorii și încă o finală pierdută cu Sharapova în 2015. De asemenea a ajuns în finală la Roma, unde din nou numai ghinionul unei accidentări a împiedicat-o să triumfe.

Gheorghe Viziru spune în cartea sa intitulată „Amintiri din casa sportului” că „cei care au ajuns în cercul acela magic (circuitul ATP), fac parcă totul ca cei care au ieșit să nu mai revină! Talentul, munca, relațiile, dar și o picătură de șansă generează rezultatele…Fără această șansă, valorificată la timp, nimeni nu poate ajunge prea sus în toate domeniile de activitate ! Există în viață mai multe oportunități, șanse mari doar câteva, or una singură…”

 

Simona, regina Madridului, Portugalia-campioana muzicii la Eurovision


Pe 13 mai 2017 Simona Halep și-a apărat cu succes, deși mai greu, titlul de campioană internațională a Spaniei obținut în 2016 la Madrid. A fost o finală foarte tare, care mi-a reamintit-o pe cea de la Roland Garros din 2014 pierdută cu Maria Sharapova. De data asta a fost o victorie în 3 seturi împotriva franțuzoaicei Cristina Mladenovic, cu 7-5, 6-7, 6-2. Ambele jucătoare și-au dorit cu ardoare victoria și au luptat din greu până la final. Să sperăm că Simona nu va fi descalificată după ce a lovit cu racheta un copil de mingi, după pierderea unui punct. A fost a treia finală la rând jucată de Simona la turneul madrilen. Pe prima a pierdut-o în 2015 cu Maria Sharapova.

C.S.M. București însă n-a putut repeta performanța de anul trecut, terminând pe locul 3. Și de data asta ziua de 7 mai a fost cu noroc pentru români pentru că C.S.M. a câștigat finala mică împotriva lui Buducnost Podgorița cu 26-20 după ce cu o zi înainte pierduse semifinala cu Vardar Skopje printr-un joc catastrofal în compartimentul defensiv. Să sperăm că în 2018 după întăririle cu jucătoare de mare valoare, printre care și Cristina Neagu, vor reuși să recucerească Liga Campionilor.

Nu vreau să trec peste o altă finală desfășurată tot pe 13 mai după victoria Simonei de la Madrid. Este vorba de finala „Eurovision”. Performanța României este importantă, locul 7 obținut este unul meritoriu pentru o fată de 19 ani și un alt tânăr de 25 de ani, Alex Florea. Cred că o putem declara pe Ilinca Băcilă „regina yodellingului” românesc. Românii erau favoriții nr. 7 la o casă de pariuri și au obținut locul respectiv. Din semifinala a doua au fost anunțați calificați în finală tot pe 7. Locul 3 pentru Republica Moldova este cea mai mare performanță pentru frații de peste Prut, iar bulgarul Kristian Kostov la doar 17 ani a obținut locul secund. Refrenul piesei reprezentanților noștri este de inspirație tirolezo-alpină și am obținut 30 voturi populare din Germania, Elveția, Italia sau Austria, acolo unde genul este la el acasă. Italia și Austria ne-au dat câte 10 voturi, Germania, 6, iar Elveția, 4. Din partea juriului de „specialitate geo-politic” din aceste țări am obținut exact 0 puncte !

Victoria portughezului Salvador Sobral m-a surprins și o includ în categoria surprizelor care nu au lipsit de-a lungul anilor la Eurovision, mai ales că nu era favorit la casele de pariuri, dar a câștigat detașat față de locul secund și votul juriului de specialitate și pe cel al publicului, acolo unde România s-a clasat pe locul 5. Genul abordat de portughez era la modă prin anii 1950-1960, dar poate că piesa a fost prea frumoasă ca să nu câștige concursul. Și poate că și mai mult a contat povestea lui de viață cu o boală de inimă care necesită supraveghere medicală permanentă și un transplant cât mai rapid. Cazurile sociale au mai avut câștig de cauză anii trecuți prin Conchita Wurst sau Dana International.

Favorita mea era Olanda, care s-a clasat abia pe locul 11. Piesa lor mi-a plăcut cel mai mult, iar Ungaria a terminat pe locul 8 cu o piesă care nu a fost înțeleasă nici de profesioniști într-ale muzicii așa cum am văzut pe un post TV. A fost o combinație între folclor maghiar și rap. Dacă nu știi limba ca să înțelegi versurile, e mai greu să înțelegi piesa în ansamblu. Este o inovație care se pare că este la modă, iar țări ca Ucraina au și câștigat concursul cu astfel de inovații muzicale. La noi, Ada și poate și alți cântăreți încearcă să reinventeze piese populare și să le repopularizeze și în rândul tinerilor. Rușii au obținut un loc 2 cu „babușkile” lor populare în 2012.

După ce a câștigat Campionatul European de fotbal în 2016, Portugalia câștigă și campionatul european de muzică în anul următor, similar cum a făcut Grecia în anii 2004 și 2005. Dacă în 2004 Grecia a organizat Olimpiada de vară după victoria de la europene, Portugalia nu a făcut în mod similar, dar Brazilia, țara gazdă a Olimpiadei de vară din 2016 este o fostă colonie portugheză, cu limba oficială tot portugheză. Grecii au învins în meciul de deschidere și apoi în finala de la europenele din 2004 țara gazdă, nimeni alta decât Portugalia. Deocamdată și grecii și portughezii au câte un singur titlu european la fotbal, dar și la Eurovision. Victoria la Eurovision au obținut-o în același oraș – Kiev. Uimitoare coincidențe ! Cei mai importanți oameni din fotbalul portughez, Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho au șanse foarte mari să cucerească Liga Campionilor cu Real Madrid, respectiv Europa League cu Manchester United în 2017. Încă un amănunt, tot în zilele desfășurării concursului Eurovision, 3 copii portughezi au fost canonizați de Papa Francisc cu ocazia împlinirii unui secol de la mesajele divine primite de către aceștia la Fatima. Poate că cineva acolo sus îi iubește pe portughezi, iar anul 2017 este chiar anul marilor lor succese. Dar consider că acest an de grație a început în vara lui 2016 cu ocazia victoriei de la Campionatul European de fotbal.

Germania a obținut succese la Eurovision și oarecum în competițiile de fotbal europene sau mondiale în 1982 și 2010, jucând finala Campionatului Mondial din 1982 și pe cea de Liga Campionilor în 2010, prin Bayern Munchen. În 1983 Hamburg S.V. câștiga Cupa Campionilor Europeni, la un an după ce Germania triumfa în premieră la Eurovision.

Italia în 1990 a câștigat aproape tot în afară de Campionatul Mondial de fotbal a cărei gazdă a și fost. Toto Cutugno triumfă la Eurovision cu piesa „Insieme”, iar echipele italiene de club câștigă toate cele 3 cupe europene de la vremea aceea ! Naționala Italiei obține numai locul 3 la turneul final din 1990. Și în 1964 la primul succes al Italiei la Eurovision prin Gigliola Cinquetti, campioana țării la fotbal – Inter Milano câștigă Cupa Campionilor Europeni pentru a doua oară la rând. De altfel prima finală de Cupa Campionilor la fotbal coincide cu prima finală la concursul Eurovision din același an – 1956.

În 2020 Japonia va organiza Olimpiada de vară, dar la fotbal nu prea au șanse să dea lovitura la mondialele din 2018 sau 2022, să vedem dacă vor dori să participe și la Eurovision după exemplul Australiei care s-a clasat pe locul secund în 2016. Poate doar să câștige Cupa Asiei pe națiuni sau Liga Campionilor Asiei, dar nu Campionatul Mondial de fotbal. Deja denumirea de „Eurovision” nu prea își mai are rostul. Ar trebui să se numească „Mondovision” și să participe orice țară doritoare de pe glob. În trecut la Eurovision a mai participat și o țară din Africa, adică Maroc doar în 1980. Și Libanul a intenționat să participe în 2005, dar prezența Israelului în concurs a împiedicat acest lucru.

P.S.: Așa cum am preconizat, Real Madrid a cucerit pentru a 12-a oară și pentru al doilea an consecutiv Liga Campionilor învingând cu scorul de 4-1 pe Juventus Torino, cu două goluri marcate de Cristiano Ronaldo, iar Manchester United a câștigat în premieră Europa League învingând pe Ajax Amsterdam cu scorul de 2-0. Deci cei doi mari portughezi se vor întâlni în Supercupa Europei ! Probabil că Real Madrid se va impune și în această finală.

 

 

Campionatul european de gimnastică


După 60 de ani România găzduiește la Cluj un nou Campionat European de Gimnastică artistică pentru probe individuale, adică individual compus și finale pe aparate. Totul este organizat foarte bine, mai puțin afișajul electronic care întârzie mereu cu afișarea notelor. Dar asta nu e vina organizatorilor români, ci a federației europene care a încheiat contractul cu firma respectivă care asigură afișajul electronic. Spectatorii sunt prezenți, toate biletele vândute, transmisia TVR de cea mai bună calitate pe tot parcursul zilelelor de competiție, interviuri cu toate fostele mari campioane ale României prezente la Cluj.

Ghiciți ce lipsește !

Da, ne lipsesc tocmai CAMPIOANELE care să ne aducă noi și noi medalii. Este adevărat că în concurs se mai află încă o Cătălina Ponor, o Larisa Iordache, un Marian Drăgulescu, toți calificați în câte o finală pe aparate sau chiar două în cazul lui Marian, la sol și sărituri. Poate vor obține și medalii și le doresc mult succes în acest sens ! Cătălina are frumoasa vârstă de 29 de ani, Marian are deja 37 de ani, Larisa este trecută și ea de 20 de ani. Pe Cătălina am inclus-o în echipa românească ideală din toate timpurile și am tot respectul și admirația pentru tot ce a făcut și încă mai face pentru gimnastica românească, dar îmi doresc să nu prindă o eventuală echipă calificată pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo de peste trei ani și asta doar prin prisma concurenței din partea gimnastelor cu vârsta între 16 – 19 ani, vârstă ideală pentru performanța de top. Decât să mai mergem peste 3 ani la Tokyo tot cu Cătălina și eventual Larisa la olimpiadă mai bine să avem o echipă calificată de tinere gimnaste care poate să nu prindă podiumul așa cum a fost situația între 1976 – 2012. În gimnastică oricât ai vrea la vârsta de peste 20-21 de ani în cazul fetelor este foarte greu să mai emiți pretenții la medalia de aur, chiar și argint. Poate mai obții un bronz în vreo finală pe aparate unde ești specialistă și au mai fost asemenea cazuri. S-a văzut în evoluția Cătălinei de la sol în calificări că nu mai este sigură pe ea, nu mai poate executa sărituri și combinații foarte grele, nici chiar pe cele impuse de codul de punctaj. Asta s-a întâmplat și în 2016 la Rio. Așa s-a mai ratat prezența în altă finală pe aparate, la sol, prin faptul că a fost depunctată pentru că nu a executat o combinație de sărituri impuse și a pierdut 6 zecimi de punct care a dus ca ea să nu se califice în finală deși era aparatul ei cel mai bun. Poate vom obține 4 medalii (pot fi maxim 3 de aur) prin 4 prezențe în cele 3 finale pe aparate, poate una, două sau trei, dar nu trebuie să ne întristăm peste măsură dacă și de data asta vom…rămâne acasă fără nicio medalie ! În alte ocazii veneam de la Europene, Mondiale sau Olimpice organizate în afara țării cu salbe de medalii de toate metalele, însă acum avem organizarea competiției, dar nu prea avem performanța !

Sâmbătă, pe 22 aprilie 2017, Marian Drăgulescu a cucerit medalia de aur în finala de la sol, a zecea sa medalie de aur în competiția europeană din cariera sa prodigioasă depășind-o pe Nadia Comăneci. Marian spune că este cea mai frumoasă și dorită medalie din cariera sa și singura placată cu aur. Este a 30 a medalie a sa în competițiile europene, mondiale sau olimpice.

Ziua de duminică, 23 aprilie 2017, ne-a adus încă 3 medalii din 3 posibile, câte una din fiecare metal. Astfel, Marian Drăgulescu a câștigat medalia de argint în finala de la sărituri, devenind cu cele 31 de medalii în total la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale și Europene cel mai medaliat sportiv român din toate timpurile în cadrul celor mai importante competiții mondiale și europene.

Larisa Iordache a cucerit medalia de bronz în finala de la bârnă, iar la aproape 30 de ani, Cătălina Ponor a devenit cea mai în vârstă campioană europeană din România în gimnastica artistică. Această medalie obținută într-un mod senzațional o putem echivala cu o medalie olimpică de aur sau chiar mai mult. Este al cincilea titlu european la bârnă pentru Ponor, fiind recordmenă all-time la acest aparat. Cătălina a intrat în galeria campionilor de legendă ai României și ai lumii, foarte puțini sportivi putându-se lăuda cu asemenea performanță în condițiile respective. Chiar și Marian face parte din această categorie începând de sâmbătă. Și ei promit să nu se oprească aici, cel puțin nu în următorii 3 ani. Cu aterizări mai bune la sfârșitul evoluțiilor, am fi putut obține maximum posibil din cele 3 finale, adică 3 medalii de aur și una de argint prin cei 3 gimnaști.

Din câte știu România se află pe primul loc în clasamentul total pe medalii la Campionatele Europene de gimnastică din toate timpurile în probele feminine. Acum s-a clasat pe locul 2 cu 2 medalii de aur, una de argint și una de bronz.

Tot duminică, în același timp cu finalele pe aparate de la Cluj echipa României de tenis feminin în Fed Cup a învins Marea Britanie cu scorul de 3-2 la Mamaia. Despre scandalul iscat de Ilie Năstase nu vreau să scriu pentru că a fost partea întunecată a meciului de tenis și condițiile producerii lui au fost controversate. Nu vreau decât să amintesc că am mai scris despre rasism pe blog aici și era în cauză sora Serenei Williams, Venus, care în 1997 a provocat celebra ciocnire cu Irina Spârlea. Atunci Venus era la începutul carierei sale. După 20 de ani la sfârșitul carierei, îi vine rândul Serenei să fie implicată într-un scandal rasist tot cu un român. Desigur, nu ne-am fi dorit și cred că nici ele să fie implicate în asemenea scandaluri nici în 1997 și nici acum, dar așa a fost să fie. Douăzeci de ani de glorie pe terenul de tenis ale celor 2 surori, marcați de 2 scandaluri rasiste !