Filatelia și Jocurile Olimpice


Cu această ocazie postez o carte specială, având în vedere și pasiunea mea pentru filatelie încă de când eram în clasa a cincea. Pe atunci frecventam cercul filateliștilor din București și un magazin filatelic care era lângă școala generală unde învățam eu.

Cartea prezintă toate emisiunile filatelice din toate țările începând cu prima ediție modernă din 1896 și până la cea din 1976 de la Montreal în cazul edițiilor de vară și de la prima ediție din 1924 și până la cea din 1976 de la Innsbruck în cazul edițiilor de iarnă.

În plus sunt prezentate emisiuni filatelice străine care prezintă sportivi români sau alte competiții și evenimente legate de jocurile olimpice. Sunt incluse și olimpiadele de șah.

Noutatea în cazul acestei postări o constituie faptul că am inserat între paginile cărții timbre scanate pe care le am în colecția mea de timbre. În carte sunt numai reproduceri alb-negru ale timbrelor, însă eu am timbre color scanate și inserate între paginile care se referă la timbrele respective. Am câteva serii de timbre românești și străine emise cu ocazia desfășurării jocurilor olimpice și intenționez să mai achiziționez. Tocmai de aceea această postare cu filatelia va suferi modificări periodice pe măsură ce obțin imagini cu emisiunile filatelice la care se referă cartea.

În anul 2016 am mai postat un mic articol care se referă la filatelie și jocurile olimpice și îl voi reposta acum. Acesta și alte articole interesante legate de filatelie și jocurile olimpice apărute în revista „Cutezătorii” și almanahurile „Sportul” din 1975, 1976 și 1988 sunt inserate mai jos.

filatelia636465149150151

În almanahul „Sportul” din 1976 a apărut un articol de 3 pagini dedicat emisiunilor filatelice românești cu tematică olimpică de vară.

img_0023img_0024img_0025

176177178

Cartea „Filatelia și Jocurile Olimpice” a fost scrisă de A. Vrabie și a apărut în 1981.

imgimg_0001img_0002img_0003img_0004img_0005img_0006img_0007img_0008img_0009img_0010img_0011img_0012img_0013img_0014img_0015img_0016img_0017img_0018img_0019img_0020img_0021img_0022img_0023img_0024img_0025img_0026img_0027img_0028img_0029img_0030img_0031img_0032img_0033img_0034img_0035img_0036img_0037img_0038img_0039img_0040img_0041img_0042img_0043img_0044img_0045img_0046img_0047

1

img_0048img_0049img_0050img_0051img_0052

1

img_0053img_0054img_0055img_0056img_0057img_0058img_0059img_0060img_0061img_0062

4

img_0063img_0064img_0065img_0066img_0067img_0068img_0069img_0070img_0071img_0072

3

img_0073img_0074img_0075img_0076img_0077img_0078img_0079img_0080img_0081img_0082img_0083img_0084img_0085img_0086img_0087img_0088img_0089img_0090img_0091img_0092img_0093

1

img_0094img_0095img_0096img_0097img_0098img_0099img_0100img_0101img_0102img_0103img_0104img_0105img_0106img_0107img_0108img_0109img_0110img_0111img_0112img_0113img_0114img_0115img_0116img_0117img_0118img_0119img_0120img_0121img_0122img_0123img_0124img_0125img_0126img_0127img_0128img_0129img_0130img_0131img_0132img_0133img_0134

2

img_0135img_0136

Barcelona 1992

1289-jocurile-olimpice-de-vara-barcelona-serie-b-500x5001290-jocurile-olimpice-de-vara-barcelona-colita-500x5001291-jocurile-olimpice-de-vara-barcelona-colita-n-500x500

img_0139img_0140img_0141img_0142img_0143img_0144img_0145img_0146img_0147img_0148img_0149img_0150img_0151img_0152img_0153img_0154img_0155img_0156

1

img_0157

2

img_0158img_0159img_0160img_0161img_0162img_0163img_0164img_0165img_0166img_0167img_0168img_0169img_0170img_0171img_0172img_0173img_0174img_0175img_0176img_0177img_0178img_0179img_0180img_0181img_0182

CALGARY 1988

1

img_0184img_0185img_0186img_0187img_0188img_0189img_0190img_0191img_0192img_0193img_0194

sah-1966

img_0195img_0196img_0197img_0198img_0199img_0200img_0201img_0202img_0203img_0204img_0205img_0206img_0207img_0208img_0209img_0210img_0211img_0212img_0213img_0214img_0215img_0216img_0217img_0218img_0219img_0220img_0221img_0222img_0223img_0224img_0225

SYDNEY 2000 între extaz și agonie


În perioada 15 septembrie și 1 octombrie 2000 în orașul australian Sydney s-a desfășurat ediția XXVII-a Jocurilor Olimpice de vară. Orașul a obținut dreptul de a organiza jocurile olimpice în 23 septembrie 1993 în detrimentul orașelor: Beijing, Berlin, Istanbul și Manchester. A fost pentru a doua oară când Australia primea acest drept, prima dată fiind în 1956, când la Melbourne s-a desfășurat în premieră o ediție a jocurilor în emisfera sudică.

A fost cea mai bună prestație a sportivilor români după ediția record de la Los Angeles din 1984 și dacă am face un studiu comparativ cu această ediție poate am avea surpriza să constatăm că dacă în 1984 ar fi participat toate țările comuniste poate am fi obținut mai puține titluri olimpice și număr total de medalii decât la Sydney. Este doar o speculație sau istorie contra-factuală, cum se mai spune în termeni de științe istorice. Încă nu s-a făcut un astfel de studiu asupra posibilităților țărilor comuniste, care au boicotat acea ediție, de a obține medalii, dar atunci aceste țări aveau o pondere foarte mare la jocurile olimpice și în sport în general în frunte cu măreața Uniune Sovietică. Dintre țările comuniste doar România și China participaseră la Los Angeles, dar China încă nu era o superputere în sport în urmă cu 32 de ani. În 1984 acest rol i-a revenit României terminând pe locul secund în clasamentul neoficial pe medalii, după țara gazdă, Statele Unite.

Prima publicație care descrie pe larg în imagini acest eveniment este albumul Anul Sportiv 2000 a trustului Pro Sport, ziar care mai apare doar on-line în prezent.

img_0034img_0035img_0036img_0037img_0038img_0039img_0040img_0041img_0042img_0043img_0044img_0045img_0046img_0047img_0048img_0049img_0050img_0051img_0052img_0053img_0054img_0055img_0056img_0057img_0058img_0059img_0060img_0061img_0062img_0063img_0064img_0065img_0066img_0067img_0068img_0069img_0070img_0072img_0073

A doua publicație din care am scanat paginile următoare a fost scrisă de Prof.Dr.Ioan Drăgan, care la acea dată era martor la a X-a Olimpiadă de vară a sa.

001imgimg_0001img_0002img_0003img_0004img_0005img_0006img_0009img_0010img_0011img_0012img_0013img_0014img_0015img_0016img_0017img_0018img_0019img_0020img_0021

A treia carte se numește „Canguri la toate”, scrisă de Octavian Vintilă și Paul Grigoriu.

„Luminile” Seulului


Postat pe 17 septembrie 20016

Între 17 septembrie și 2 octombrie 1988 în „orașul luminilor” din sud-estul Asiei și capitala Coreei de Sud s-au desfășurat întrecerile celei de-a XXIV Olimpiade moderne, ultima din era comunistă pentru estul Europei. A fost încă o ediție reușită de sportivii români, care au obținut 7 medalii de aur, 11 de argint și 6 de bronz. A fost cea mai bună ediție de jocuri olimpice pentru sportivii noștri după cea de la Los Angeles din 1984 și cea de la Sydney din 2000. Câteva „lumini” sau „stele” din România care au strălucit la Seul se numesc: Daniela Silivaș, Paula Ivan, Sorin Babii, Rodica Arba, Olga Homeghi și Vasile Pușcașu, toți campioni olimpici ai acestei ediții. Vasile Pușcașu este primul campion olimpic la lupte libere din România. De altfel, cu privire la această ediție și la cea de la Barcelona din 1992 sunt puțin legat prin rudenie de una dintre canotoare, care din păcate, nu a reușit să câștige și o medalie de aur. Se numește Veronica sau Vera (cum îi spun cunoscuții) Necula care la Seul a obținut o medalie de argint cu echipajul de 8+1 și o medalie de bronz cu echipajul de 4+1, iar la Barcelona o medalie de bronz în aceeași probă. Dacă ar fi concurat și la Atlanta în proba de 8+1 ar fi devenit campioană olimpică. Avea doar 29 de ani la Atlanta și încă nu am înțeles de ce s-a retras cam devreme, zic eu, din activitatea competițională. Vera este o verișoară a soției mele și am avut, desigur, onoarea s-o cunosc personal. Acum ea locuiește în Canada împreună cu familia, soțul ei fiind canadian.

Ca de obicei presa comunistă din România a acordat spații în multe publicații, mai ales cele de specialitate acestui eveniment sportiv.

Am ales ca în această postare să includ și alte mari succese ale sportivilor din ciclul olimpic 1984-1988, poate cel mai fructuoși ani ai sportului românesc din toate timpurile, numai dacă luăm în considerare acest fantastic „cincinal”.

Imaginile următoare sunt scanate din Almanahul „Sportul” din 1989.

imgimg_0001img_0002img_0003img_0004img_0005img_0006img_0007img_0008img_0009img_0010img_0011img_0012img_0013img_0014img_0015img_0016img_0017img_0018Almanahul Flacăra din 1989 acordă șase pagini celei mai mari întreceri sportive a anului 1988.

img_0053img_0054img_0055img_0056img_0057img_0058Despre aceste jocuri olimpice și mai ales despre Paula Ivan s-a scris și în revista „Cutezătorii”, care îi dedică un scurt articol.

img_0004

Într-un almanah Cutezătorii apărut înainte de Seul, Sever Noran o declară pe Daniela Silivaș „o nouă stea a gimnasticii europene” și spune că este desemnată „cea mai bună gimnastă a lumii” pe anul 1986. Desigur, Daniela merită să facă parte din „Dream-Team”-ul românesc din toate timpurile. Eu am așezat-o pe poziția a treia, ca performanțe la jocurile olimpice și din punct de vedere cronologic, dar care contează mai puțin. Mai mult contează medalia de aur obținută cu echipa la Campionatele Mondiale de la Rotterdam din 1987, acolo unde Aurelia Dobre a devenit prima campioană mondială la individual compus din România, titlu care îi lipsește chiar și Nadiei Comăneci.

Daniela Silivaș este cel mai medaliat sportiv român la o singură ediție de jocuri olimpice, depășind-o chiar și pe Nadia Comăneci, la Montreal în 1976, dacă luăm în considerare doar numărul de medalii. Putem spune că Nadia este depășită și de Ecaterina Szabo la acest capitol, însă Nadia deține recordul pentru cele mai multe titluri olimpice și număr total de medalii la jocurile olimpice, având șansa să participe la două ediții, spre deosebire de Ecaterina și Daniela care au participat doar la o singură ediție.

swscan01569swscan01570

Revista „Cutezătorii” scrie și despre cariera Danielei într-un articol semnat de Horia Alexandrescu și folosind aceeași fotografie a gimnastei ca în articolul de mai sus.

În almanahul Sportul din 1988 apar cronicile sportive ale anului 1987 cu rezultate deosebite la Campionatele Mondiale de la Rotterdam și cele Europene de la Moscova unde au strălucit Aurelia Dobre și Daniela Silivaș.

De altfel la Campionatele Europene de gimnastică feminină, România se clasează pe primul loc la numărul total de medalii obținute, depășind palmaresul fostei Uniuni Sovietice și actualei Rusii luate individual, dar dacă adunăm cele două palmarese ale rusoaicelor, atunci ele ne depășesc de departe. De amintit, că prima ediție a acestei competiții s-a desfășurat la București în 1957, iar în 2017, după 60 de ani, se va desfășura la Cluj-Napoca.

img_0019img_0020

Un foarte interesant interviu cu Ileana Popovici, ilustrator muzical pentru exercițiile de la sol ale gimnastelor românce, un om care și-a adus contribuția la succesele din competițiile internaționale. Acest interviu a apărut în același almanah Sportul din 1988.

img_0055img_0056img_0057

Momentul de vârf al carierei Aureliei Dobre s-a consumat în portul de la Marea Nordului la Campionatele Mondiale, unde gimnasta a cucerit trei medalii de aur, la probele pe echipe, la finala de la bârnă și mai ales la individual compus, primul titlu la această probă pentru o gimnastă din România. La paralele și sol a triumfat încă o dată Daniela Silivaș ca și la Europene și astfel din cele 6 probe, 5 au fost câștigate de gimnastele din țara noastră. Totuși, în finala de la sărituri, Eugenia Golea câștigă medalia de argint, iar la bârnă, Ecaterina Szabo, o medalie de bronz, după aurul Aureliei Dobre. Deci, patru din cele șase gimnaste ale echipei, câștigă cel puțin o medalie și în finalele pe aparate. Dar, nu văd această generație de gimnaste decât pe locul 2 dintre toate generațiile care au concurat pentru România la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale sau Europene. Cea mai bună generație o consider pe cea din anii 1999-2000, care a cucerit aurul mondial la Tianjin în 1999, atât la echipe cât și la individual compus repetând performanța și la Sydney un an mai târziu. Generația din 1987-1988 nu a reușit acest lucru decât la Rotterdam și apoi la Seul doar medalii de argint. Pe locul 3 aș clasa generația 1984 care a câștigat titlul olimpic la Los Angeles pe echipe și argint la individual compus prin fenomenala Cati Szabo. Lupta a fost strânsă și la Los Angeles și la Seul, iar diferența între aur și argint a fost minimă, poate și arbitrajul a fost subiectiv câteodată. A fost greu de luptat cu cele două superputeri ale sportului mondial, SUA și URSS, la vremea aceea.

img_0012img_0013img_0014img_0015img_0016img_0017img_0018

Almanahul Flacăra din 1988 nu a scăpat acest succes din vedere și îi dedică două pagini.

img_0079img_0080

Alt articol apărut în almanahul Sportul din 1986 despre cariera Danielei Silivaș și a celorlalți gimnaști din ciclul olimpic 1984-1988.

img_0061img_0062

Campionatele mondiale din 1985 de la Montreal au avut-o în prim plan pe Daniela și pe Ecaterina Szabo, Daniela fiind la primul ei titlu mondial la senioare, în finala de la bârnă. Încă o dată acest oraș a fost de bun augur pentru gimnastica românească în mai puțin de 10 ani. Articolul prezintă pe lângă competiția din Canada și celelalte întreceri la care au luat parte gimnaștii români în anul 1985.

Imaginea de mai jos este foarte interesantă și ne amintește de altă imagine în care apar Gică Hagi împreună cu Simona Halep când aceasta încă era la primii pași în tenis. În imaginea de mai jos apar Nadia Comăneci și Daniela Silivaș, când ultima era tot la primii pași pe calea gimnasticii. Ambele gimnaste fac parte din Dream-Team-ul românesc cel mai bun din toate timpurile. De altfel, Daniela a concurat împreună cu Cati Szabo, o altă membră a echipei de vis, cel puțin la Rotterdam în 1987.

img_0063img_0064img_0065img_0066img_0067

Un alt mare succes al sportului românesc s-a consemnat în 1987 la Campionatele Mondiale de la Copenhaga la canotaj, acolo unde s-au cucerit patru medalii de aur, iar povestea aceasta este consemnată în paginile următoare din almanahul Sportul din 1988.

img_0023img_0024img_0025

 

Ciocnirea raselor


În septembrie 1997, într-o semifinală deja celebră pentru un incident de la U.S.Open se întâlneau Venus Williams în vârstă de numai 17 ani și jucătoarea română Irina Spârlea. Surorile Williams erau la început de carieră, iar Spârlea la cea mai bună performanță într-un turneu de Grand Slam. Într-o pauză dintre game-uri cele două jucătoare s-au ciocnit în drum spre banca de odihnă intersectându-se, iar Irina a fost acuzată de tatăl lui Venus că a provocat intenționat această ciocnire, nedorind să-i facă loc lui Venus pentru a trece în fața ei. Tocmai pentru acest lucru a fost acuzată Irina de rasism. Mândrie sau rasism ?

Peste un an tot la U.S.Open Irina o întâlnea pe Serena care avea tot 17 ani și o învingea în turul 3. Aceasta și victoria Simonei Halep de la Turneul Capioanelor din 2014 în grupă sunt singurele înfrângeri ale Serenei cu jucătoare din România, din câte știu eu. Dar ce nu a reușit Irina și nici Simona Halep a reușit anul acesta finalista de la turneul american, Carolina Pliskova, adică le-a învins pe ambele surori Williams în același turneu, pe Venus în turul 4, iar pe Serena în semifinale.

Cel mai probabil, înfrângerea din semifinale a Serenei înseamnă sfârșitul erei Williams în tenis, după ce a fost detronată de pe primul loc după 3 ani și jumătate. Se prea poate ca Serena să nu mai revină niciodată pe această poziție. Vom vedea ce îi rezervă viitorul. Deja are 35 de ani împliniți. Anul trecut 2 italience au zădărnicit o finală între primele două jucătoare ale lumii, Serena și Simona Halep, iar anul acesta Pliskova a repetat „performanța” eliminând-o pe Serena în semifinale, dar pierzând apoi finala cu Angelique Kerber, care devine prima jucătoare a lumii începând de azi, 12 septembrie 2016.

Cu puțin mai multă ambiție și poate noroc, în locul ei ar fi putut fi Simona noastră, dar până la sfârșitul carierei încă mai are destul timp și pentru acest obiectiv. Angelique are deja 28 de ani. Steffi Graf, compatrioata ei, de exemplu era cu 10 ani mai tânără când a devenit numărul 1 și e ultima câștigătoare de Mare Slam în 1988, adică toate cele mari turnee de Grand Slam câștigate într-un singur sezon. Serena a fost la 2 pași de această performanță chiar anul trecut, când italianca Roberta Vinci i-a năruit speranțele.

Realizări și speranțe năruite


Puține realizări au avut sportivii români la Rio, doar echipa feminină de sabie condusă de Ana-Maria Popescu fostă Brânză și parțial tenismenii Horia Tecău și Florin Mergea alături de echipajul de 8+1 la canotaj și luptătorul Albert Saritov au confirmat speranțele de dinainte de startul olimpiadei. Per total s-au obținut 4 medalii de aur, 2 de argint și 11 de bronz dacă e să le vedem din punctul de vedere al optimistului, altfel, nu contează decât ca un aur, un argint și două de bronz în clasamentul pe medalii. Singurul meci dramatic a fost cel din sferturi de la sabie pe echipe unde româncele au câștigat cu 24-23 cu Statele Unite, tușa decisivă fiind obținută de Ana-Maria Popescu. Apoi în semifinala cu Rusia și în finala cu China au avut meciuri mai puțin dramatice, când au condus de la început și până la sfârșit. De data asta echipa a făcut mare „brânză”, luând aurul, deși la individual au dezamăgit mai mult ca la Londra, unde Ana Maria a luat argint. Trebuie amintit că româncele dețin primele 2 locuri la ultimele campionate europene la individual.

Tecău și Mergea au mers doar până în finală și s-au oprit la medalia de argint nereușind să bată perechea Lopez-Nadal, deși erau cotați favoriți în finală.

La gimnastică, judo, handbal, lupte, atletism, tenis, tir s-au înregistrat eșecuri pe linie, unele umilitoare, la handbal de exemplu, unde la fel ca la Euro 2016, am reușit să pierdem cu o echipă modestă, Angola, un fel de Albania la handbal. Angola s-a și calificat apoi în sferturi, obținând cea mai mare performanță din istoria ei. Dar cea mai mare dezamăgire a fost, însă, necalificarea echipei de gimnastică la jocuri, prima dată după 1972. Apoi, cei 3 gimnaști cu care ne-am dus la Rio, au obținut locuri modeste, 6 sau 7, în finalele pe aparate.

La atletism nu putem spune că Marian Oprea la triplusalt, cea mai mare speranță la medalii, ar fi concurat, din moment ce toate cele 3 încercări au fost ratate călcând pragul de săritură. Ca să fac puțin haz, cu nume de atleți gen Bobocel, Gag sau Pierdevară parcă ar fi fost caraghios să obținem vreo medalie sau măcar o calificare în finale. Da, per ansamblu am fost bobocei când ar fi trebuit să dovedim deplină maturitate și dârzenie așa cum au făcut nenumărați sportivi străini. Maturitate a dovedit doar halterofilul Gabriel Sîncrăian care a renunțat la o porție de mâncare înaintea concursului pentru o medalie de bronz la categoria 85 kg și a câștigat-o în cele din urmă tocmai datorită greutății sale mai mici față de cel clasat la egalitate cu el în finală. A fost foarte aproape și de argint.

Am pierdut o vară olimpică foarte săracă în medalii, iar alta va veni abia peste 4 ani la Tokyo. Legat de numele de familie, personal mă bucur că un sportiv din Ungaria care are același nume de familie ca și mine a ieșit campion olimpic, probabil singurul campion olimpic din istorie cu acest nume. De altfel, Ungaria a fost încă o dată la înălțime, luând 8 medalii de aur, 3 de argint și 4 de bronz cu care este pe locul 12 în clasamentul pe medalii. România abia se situează dincolo de locul 40.

Alți sportivi străini au luptat până în ultimele secunde în meciuri dramatice pe muchie de cuțit, la lupte libere, handbal sau volei. Am văzut finala mare de la lupte libere la categoria 48 kg femei unde o sportivă din Japonia era condusă cu 2-0 până în ultimul minut, reușind să câștige când mai erau 5-6 secunde din meci. Cam în același stil a pierdut și Corina Căprioriu o medalie de bronz la judo. A fost încă o dată „căprioară” când trebuia să fie o „leoiacă” pe tatami. La fel și Andreea Chițu tot la judo. Ambele sportive erau favorite pentru medalia de aur la începutul competiției.

La handbal feminin au fost mai multe partide dramatice în sferturi, unde Franța a reușit să bată Spania după ce a fost condusă tot meciul chiar și cu 7 goluri diferență și semifinale, unde Olanda și Norvegia au pierdut la un gol diferență. Marea dezamăgire a venit din partea Braziliei, care după ce a câștigat grupa din care a făcut parte și România pe care a spulberat-o cu 26-13, a pierdut la fel de rușinos cu Olanda, scor 33-20, în sferturi. În semifinale au fost eliminate ambele finaliste de la ultimul campionat mondial, Norvegia și Olanda, după ce ocupanta locului 3, România a „reușit” să califice Angola în sferturi.

La volei feminin echipa americană a fost eliminată în semifinale de Serbia după un meci de 5 seturi, toate la scoruri strânse, ultimul încheiat cu 15-13. Echipele Braziliei de volei și volei pe plajă au pierdut pe teren propriu deși se puneau mari speranțe în ele chiar pentru medaliile de aur.

Ar fi fost prea frumos…


Postat pe 19 iulie 2016

Ilie Nastase

Pe 19 iulie 2016 Ilie Năstase a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani sau de 2 ori 35, ca să nu se supere. El zice că preferă 69+1, că-i mai frumos. Nu puteam să trec peste această frumoasă aniversare, deși mi-am dorit ca săptămâna aceasta să postez doar subiecte legate de gimnastică. Se pare că luna iulie este luna supercampionilor și perioada când și la campionate mondiale sau europene de fotbal, de exemplu, se joacă finalele. La tenis am avut 3 finale de campionat mondial pe echipe (Cupa Davis) dar băieții din imaginea de mai jos nu au reușit, din păcate să câștige vreuna. Ar fi fost prea frumos…cum este și titlul cărții scrisă chiar de ei.

Eu îi doresc LA MULȚI ANI ! celui mai mare tenismen român, primul număr 1 mondial din istorie.

001005006-007008-009015SWScan01664SWScan01665SWScan01666SWScan01667SWScan01668SWScan01669SWScan01670SWScan01671SWScan01672SWScan01673SWScan01674SWScan01675

Coperta 1240-241242-243244