CRAIOVA MAXIMA își pierde simbolul


Postat pe 22 octombrie 2018

Ilie Balaci
Fotbalul oltean, cel craiovean și cel românesc, primi o lovitură cumplită duminică dimineața. Unul dintre cei mai mari reprezentanți și jucători nu mai este. ILIE BALACI muri la numai 62 de ani, răpus de un stop cardio-respirator chiar în ziua în care se juca un meci între echipa sa de suflet, Universitatea și F.C.S.B., la care trebuia să asiste.

DUMNEZEU SĂ-L IERTE ȘI SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE !

Câteva articole scanate din almanahuri vechi cu CRAIOVA MAXIMA când cucerea primul event în ediția 1980-1981, al cărui simbol și suflet a fost marele ILIE BALACI. Al doilea event și ultimul a venit 10 ani mai târziu. Așa cum spunea și genialul jucător, Craiova Maxima s-a născut o dată cu el și a murit o dată cu el, el fiind cel mai bun, cel mai frumos, cel mai…

IMG_0005IMG_0006IMGIMG_0001IMG_0002

Filmul documentar Balaci, realizat de Marius Mitran pentru emisiunea Replay

„Craiova Maxima s-a născut cu mine și a murit o dată cu mine”, spunea Balaci. Povestea acestei „Mari iubiri” nu poate fi scrisă fără Ilie Balaci

Publicitate

OLYMPIA


Cartea „Olympia” este dedicată în întregime jocurilor olimpice, din antichitate și până la ediția din 1984. Este o carte de istorie și literatură, nu de relatări ale competițiilor care au avut loc de-a lungul anilor, conținând foarte multe poezii dedicate eroilor vechii Elade cât și celor din secolul XX care s-au făcut remarcați în întrecerile olimpice. Este o „carte de istorie, de legende, poezie și plastică olimpică” așa cum scriu și autorii pe prima pagină. Prezintă imnul olimpic, muzeele olimpice, Academia Olimpică Internațională.

Filatelia și Jocurile Olimpice


Cu această ocazie postez o carte specială, având în vedere și pasiunea mea pentru filatelie încă de când eram în clasa a cincea. Pe atunci frecventam cercul filateliștilor din București și un magazin filatelic care era lângă școala generală unde învățam eu.

Cartea prezintă toate emisiunile filatelice din toate țările începând cu prima ediție modernă din 1896 și până la cea din 1976 de la Montreal în cazul edițiilor de vară și de la prima ediție din 1924 și până la cea din 1976 de la Innsbruck în cazul edițiilor de iarnă.

În plus sunt prezentate emisiuni filatelice străine care prezintă sportivi români sau alte competiții și evenimente legate de jocurile olimpice. Sunt incluse și olimpiadele de șah.

Noutatea în cazul acestei postări o constituie faptul că am inserat între paginile cărții timbre scanate pe care le am în colecția mea de timbre. În carte sunt numai reproduceri alb-negru ale timbrelor, însă eu am timbre color scanate și inserate între paginile care se referă la timbrele respective. Am câteva serii de timbre românești și străine emise cu ocazia desfășurării jocurilor olimpice și intenționez să mai achiziționez. Tocmai de aceea această postare cu filatelia va suferi modificări periodice pe măsură ce obțin imagini cu emisiunile filatelice la care se referă cartea.

În anul 2016 am mai postat un mic articol care se referă la filatelie și jocurile olimpice și îl voi reposta acum. Acesta și alte articole interesante legate de filatelie și jocurile olimpice apărute în revista „Cutezătorii” și almanahurile „Sportul” din 1975, 1976 și 1988 sunt inserate mai jos.

filatelia636465149150151

În almanahul „Sportul” din 1976 a apărut un articol de 3 pagini dedicat emisiunilor filatelice românești cu tematică olimpică de vară.

img_0023img_0024img_0025

176177178

Cartea „Filatelia și Jocurile Olimpice” a fost scrisă de A. Vrabie și a apărut în 1981.

imgimg_0001img_0002img_0003img_0004img_0005img_0006img_0007img_0008img_0009img_0010img_0011img_0012img_0013img_0014img_0015img_0016img_0017img_0018img_0019img_0020img_0021img_0022img_0023img_0024img_0025img_0026img_0027img_0028img_0029img_0030img_0031img_0032img_0033img_0034img_0035img_0036img_0037img_0038img_0039img_0040img_0041img_0042img_0043img_0044img_0045img_0046img_0047

1

img_0048img_0049img_0050img_0051img_0052

1

img_0053img_0054img_0055img_0056img_0057img_0058img_0059img_0060img_0061img_0062

4

img_0063img_0064img_0065img_0066img_0067img_0068img_0069img_0070img_0071img_0072

3

img_0073img_0074img_0075img_0076img_0077img_0078img_0079img_0080img_0081img_0082img_0083img_0084img_0085img_0086img_0087img_0088img_0089img_0090img_0091img_0092img_0093

1

img_0094img_0095img_0096img_0097img_0098img_0099img_0100img_0101img_0102img_0103img_0104img_0105img_0106img_0107img_0108img_0109img_0110img_0111img_0112img_0113img_0114img_0115img_0116img_0117img_0118img_0119img_0120img_0121img_0122img_0123img_0124img_0125img_0126img_0127img_0128img_0129img_0130img_0131img_0132img_0133img_0134

2

img_0135img_0136

Barcelona 1992

1289-jocurile-olimpice-de-vara-barcelona-serie-b-500x5001290-jocurile-olimpice-de-vara-barcelona-colita-500x5001291-jocurile-olimpice-de-vara-barcelona-colita-n-500x500

img_0139img_0140img_0141img_0142img_0143img_0144img_0145img_0146img_0147img_0148img_0149img_0150img_0151img_0152img_0153img_0154img_0155img_0156

1

img_0157

2

img_0158img_0159img_0160img_0161img_0162img_0163img_0164img_0165img_0166img_0167img_0168img_0169img_0170img_0171img_0172img_0173img_0174img_0175img_0176img_0177img_0178img_0179img_0180img_0181img_0182

CALGARY 1988

1

img_0184img_0185img_0186img_0187img_0188img_0189img_0190img_0191img_0192img_0193img_0194

sah-1966

img_0195img_0196img_0197img_0198img_0199img_0200img_0201img_0202img_0203img_0204img_0205img_0206img_0207img_0208img_0209img_0210img_0211img_0212img_0213img_0214img_0215img_0216img_0217img_0218img_0219img_0220img_0221img_0222img_0223img_0224img_0225

SYDNEY 2000 între extaz și agonie


În perioada 15 septembrie și 1 octombrie 2000 în orașul australian Sydney s-a desfășurat ediția XXVII-a Jocurilor Olimpice de vară. Orașul a obținut dreptul de a organiza jocurile olimpice în 23 septembrie 1993 în detrimentul orașelor: Beijing, Berlin, Istanbul și Manchester. A fost pentru a doua oară când Australia primea acest drept, prima dată fiind în 1956, când la Melbourne s-a desfășurat în premieră o ediție a jocurilor în emisfera sudică.

A fost cea mai bună prestație a sportivilor români după ediția record de la Los Angeles din 1984 și dacă am face un studiu comparativ cu această ediție poate am avea surpriza să constatăm că dacă în 1984 ar fi participat toate țările comuniste poate am fi obținut mai puține titluri olimpice și număr total de medalii decât la Sydney. Este doar o speculație sau istorie contra-factuală, cum se mai spune în termeni de științe istorice. Încă nu s-a făcut un astfel de studiu asupra posibilităților țărilor comuniste, care au boicotat acea ediție, de a obține medalii, dar atunci aceste țări aveau o pondere foarte mare la jocurile olimpice și în sport în general în frunte cu măreața Uniune Sovietică. Dintre țările comuniste doar România și China participaseră la Los Angeles, dar China încă nu era o superputere în sport în urmă cu 32 de ani. În 1984 acest rol i-a revenit României terminând pe locul secund în clasamentul neoficial pe medalii, după țara gazdă, Statele Unite.

Prima publicație care descrie pe larg în imagini acest eveniment este albumul Anul Sportiv 2000 a trustului Pro Sport, ziar care mai apare doar on-line în prezent.

img_0034img_0035img_0036img_0037img_0038img_0039img_0040img_0041img_0042img_0043img_0044img_0045img_0046img_0047img_0048img_0049img_0050img_0051img_0052img_0053img_0054img_0055img_0056img_0057img_0058img_0059img_0060img_0061img_0062img_0063img_0064img_0065img_0066img_0067img_0068img_0069img_0070img_0072img_0073

A doua publicație din care am scanat paginile următoare a fost scrisă de Prof.Dr.Ioan Drăgan, care la acea dată era martor la a X-a Olimpiadă de vară a sa.

001imgimg_0001img_0002img_0003img_0004img_0005img_0006img_0009img_0010img_0011img_0012img_0013img_0014img_0015img_0016img_0017img_0018img_0019img_0020img_0021

A treia carte se numește „Canguri la toate”, scrisă de Octavian Vintilă și Paul Grigoriu.