Zâmbetul Generației de Aur


Postat pe 17 noiembrie 2016

daniel-prodan

Anul 2016 este fără îndoială unul negru pentru sportul românesc și fotbalul nu face excepție, din păcate, unul din membrii Generației de Aur din anii 1990 stingându-se din viață la doar 44 de ani în urma unui infarct miocardic. Inima celui care era animatorul vestiarului prin glumele și buna dispoziție al acestei generații nu a mai putut fi reanimată nici după 3 ore de încercări din partea medicilor. De data aceasta „Tătuca” (așa cum era poreclit Didi Prodan) i-a făcut să zâmbească amar pe coechipierii din Generația de Aur și din echipa Stelei care îl conduc pe ultimul său drum.

Ziua de 16 noiembrie 2016 este o zi neagră pentru Generația de Aur, iar ziua de 17 noiembrie reprezintă ziua în care s-a născut Generația de Aur, în 1993, după victoria de la Cardiff cu 2-1 în dauna Țării Galilor, când România s-a calificat la World Cup 1994. O aniversare amarnică de data aceasta.

Unul dintre vecinii și prietenii lui Didi Prodan, Daniel Pancu spune că era mai retras în ultimul timp, iar faptul că un  fost sportiv nu se mai antrenează îi creează o problemă tocmai pentru că are inima mărită și are nevoie continuă de activitate mai intensă, ca orice sportiv.

Despre ceilalți mari dispăruți dintre noi din anul acesta am scris la momentul respectiv. Doar în ultimul an cele mai bune generații din istoria fotbalului românesc au fost lovite cumplit. După ce în urmă cu un an, pe 12 noiembrie 2015, Lucian Bălan unul din membrii echipei Steaua 1986 era primul dispărut din acea generație, iată că la un an distanță, familia Generației de Aur a echipei naționale este îndoliată prin plecarea lui Didi Prodan.

didi-prodan

A jucat de 54 de ori pentru România pe postul de fundaș central și a marcat un gol important în campania de calificare la Euro 1996, împotriva Slovaciei, pe stadionul Ghencea. Fotbalistul spunea într-o emisiune tv că a plâns de 56 de ori în viața lui, atunci când i-au murit părinții și atunci când i s-a cântat imnul pentru fiecare din cele 54 de selecții la echipa națională.

El știa foarte bine cum să facă din marii jucători adverși, ca Asprilla sau Batistuta, iluștri anonimi. Alături de Gică Popescu, Miodrag Belodedici și Dan Petrescu a format apărarea de fier a Generației de Aur de la World Cup 1994.

Legat de World Cup 1994 din Statele Unite și legat de tragedii, nu mai puțin de 14 fotbaliști care au participat la acel turneu final au decedat, 2 dintre ei fiind adversari ai românilor, columbianul Andres Escobar, împușcat chiar în timpul turneului final după un autogol în meciul cu Statele Unite din grupa României, iar celălalt, suedezul Ingesson, care a murit de cancer în 2014. Camerunezul Marc Vivien Foe a murit pe terenul de joc tot din cauza unui infarct miocardic ca și Prodan. Trifon Ivanov, un membru al Generației de Aur a Bulgariei din anii 1990 și participant la același turneu final din Statele Unite a decedat tot în 2016 la vârsta de 50 de ani tot ca urmare a unui infarct miocardic. Împotriva lui și a coechipierilor săi România a jucat la Euro 1996. El juca tot ca fundaș central ca și Prodan și Escobar. Ciudate și bizare coincidențe. Un alt fotbalist decedat, într-un accident turistic, pe care l-am întâlnit în preliminariile acelui campionat mondial a fost slovacul Peter Dubovsky, eroul de la Kosice, unde a înscris 3 goluri pentru Ceho-Slovacia făcându-i meciul de retragere lui Silviu Lung din echipa României. A mai marcat încă un gol României din postura de jucător al Slovaciei în preliminariile Euro 1996.

Pe lângă echipa Olimpia Satu-Mare, Steaua și Rocar București, Prodan a mai jucat pentru Atletico Madrid între 1997-1998 pentru care a jucat 34 de meciuri și a marcat 4 goluri. Pentru Steaua a marcat în 1995 cel mai spectaculos gol înscris de un fundaș român în Liga Campionilor împotriva lui Glasgow Rangers. Victoria cu Glasgow prin golul din voleu al lui Didi constituie singurul succes al Stelei pe teren propriu din Liga Campionilor. Cu Steaua a câștigat de 5 ori Campionatul României, două Cupe și două Supercupe ale României și a jucat 3 ediții la rând în Liga Campionilor între 1994-1996.

Când era mic ținea cu „Craiova Maxima” și îl admira pe Silviu Lung din aceea echipă. Interesant este faptul că a debutat la echipa națională tocmai în ultimul meci a lui Silviu Lung pentru selecționata noastră în dezastrul de la Kosice din 2 iunie 1993 !

Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească în Împărăția Sa !

TOKYO – Olimpiada recordurilor


Postat pe 10 octombrie 2016.

În perioada 10 – 24 octombrie 1964 s-a desfășurat la Tokyo, capitala Japoniei, a XVIII-a ediție a Jocurilor Olimpice. Tokyo a obținut dreptul de a organiza jocurile în 1958 în detrimentul orașelor Detroit, Buenos Aires și Viena. A fost pentru prima dată când Jocurile Olimpice s-au desfășurat în Asia. Ceremonia a fost deschisă de împăratul Hirohito.

Au participat 93 de țări și 5.140 de sportivi care s-au întrecut în 163 de probe din 19 sporturi.

România s-a clasat pe poziția a 14-a în clasamentul pe medalii și a fost a șaptea ediție a Jocurilor Olimpice la care România a participat. A fost ultima ediție la care a participat și a câștigat titlul olimpic marea noastră campioană Iolanda Balaș Soter. O altă legendă din atletismul românesc care a participat la această ediție și care a câștigat medalia de bronz s-a numit Lia Manoliu.

Singura publicație, deocamdată, pe care o am despre această ediție este monografia lui I. Goga și R. Vilara care se intitulează „Tokio Olimpiada recordurilor”.

tk-001imgimg_0001img_0002img_0003img_0004img_0005img_0006img_0007img_0008img_0009img_0010img_0011img_0012img_0013img_0014img_0015img_0016img_0017img_0018img_0019img_0020img_0021img_0022img_0023img_0024img_0025img_0026img_0027img_0028img_0029img_0030img_0031img_0032img_0033img_0034img_0035img_0036img_0037img_0038img_0039img_0040img_0041img_0042img_0043img_0044img_0045img_0046img_0047img_0048img_0049img_0050img_0051img_0052img_0053img_0054img_0055img_0056img_0057img_0058img_0059img_0060img_0061img_0062img_0063img_0064img_0065img_0066img_0067img_0068img_0069img_0070img_0071img_0072img_0073img_0074img_0075img_0076img_0077img_0078img_0079img_0080img_0081img_0082img_0083img_0084img_0085img_0086img_0087img_0088img_0089img_0090img_0091img_0092img_0093img_0094img_0095img_0096img_0097img_0098img_0099img_0100img_0101img_0102img_0103img_0104img_0105img_0106img_0107img_0108img_0109img_0110img_0111img_0112img_0113img_0114img_0115img_0116img_0117img_0118img_0119img_0120img_0121img_0122img_0123img_0124img_0125img_0126img_0127img_0128img_0129img_0130img_0131img_0132img_0133img_0134img_0135img_0136img_0137img_0138img_0139img_0140img_0141img_0142img_0143

Lacrimile lui Ronaldo, de durere și de fericire


Nu trebuie să ne mirăm că Portugalia a devenit noua campionă europeană, așa cum declara antrenorul ei înaintea startului competiției. Lusitanii sunt constanți la campionatele europene de-a lungul timpului, ajungând de multe ori în fazele avansate, semifinale și de două ori în finală, prima, pierdută în 2004 cu Grecia. În 1984 și 2000 au fost eliminați în semifinale chiar de către Franța, care avea să câștige trofeul de fiecare dată. În 2012 Spania elimina Portugalia în semifinale și câștiga apoi trofeul pentru a doua oară la rând.

De remarcat că acest trofeu rămâne pentru a treia oară la rând în peninsula Iberică, în Portugalia de data asta. Dacă lusitanii ar fi câștigat și în 2004, atunci am fi putut spune că Trofeul Euro a devenit Trofeul peninsulei Iberice. Polul de putere în Europa rămâne, deci, în zona iberică, dacă ne gândim că și cupele europene sunt tot în aceeași zonă.

Ronaldo a avut de suferit la finala din 2004 cu Grecia chiar pe teren propriu, a avut de suferit și aseară, dar la sfârșitul finalei a plâns numai de fericire când a ridicat trofeul european la nivel de echipe naționale după ce în urmă cu o lună și jumătate câștigase și Liga Campionilor europeni cu echipa de club Real Madrid. Accidentarea din startul finalei și schimbarea sa în minutul 24, fiind scos pe targă în lacrimi, nu îi scade din merite și cel mai probabil va mai câștiga încă un trofeu Balonul de Aur. Cine ar mai fi crezut că cel care este scos pe targă de pe teren, în lacrimi de suferință, la sfârșitul finalei va primi și ridica trofeul deasupra capului ? Oare plângea mai mult de durere sau pentru că nu mai putea ajuta Portugalia să câștige ? Spre sfârșitul meciului îl vedem dirijând echipa de pe margine, cu mai multă fervoare decât antrenorul portughez.

Se pare că lui Ronaldo îi priește cifra 1, care se tot repetă ca o coincidență stranie. Să amintim câteva situații:

  1. El este numărul 1 la Real Madrid și în echipa Portugaliei ca valoare, apoi Real a câștigat trofeul suprem european cu numerele 10 și 11 cu el în echipă.
  2. Portugalia a câștigat primul trofeu suprem european pe data de 11 iulie (deja era data de 11 când Eder a dat gol în prelungiri, după ora României), cei 11 titulari ai Portugaliei plus 11+1 rezerve au fost susținuți de cei 11 milioane de portughezi.
  3. De șase ori din cele șapte meciuri jucate de ei la Euro, au terminat la egalitate în primele 90 de minute regulamentare, luând câte un singur punct. De două ori scorul a fost 1 – 1, cu Islanda în grupe și cu Polonia în sferturi. Au câștigat doar semifinala cu Țara Galilor în timpul regulamentar de 90 de minute.

Dacă ar fi să facem un clasament pe puncte de la Euro pentru meciurile terminate de echipa lui Ronaldo în timpul regulamentar de 90 de minute, Portugalia ar fi undeva pe locul 5-6. Prima ar fi Franța cu 16 puncte, deci campioana punctelor, ca o consolare și titlul de golgheter pentru Griezmann. Țara Galilor a strâns 12 puncte, Germania 11 puncte, Italia 11, Belgia 9 puncte, iar Portugalia tot 9 puncte, golaveraj +4, la egalitate cu Belgia. Altfel, Portugalia ar fi pe locul 2 cu 13 puncte cu 4 egaluri, o victorie în 90 minute și încă 2 victorii în 120 minute.

Datorită rezultatelor de egalitate, Portugalia urcă în clasamentul FIFA doar două poziții, de pe 8 până pe 6, chiar dacă este noua regină a Europei, iar Argentina rămâne pe primul loc chiar dacă a pierdut finala Copei America. Dacă ar fi câștigat mai multe meciuri portughezii ar fi fost mai sus în clasament cu siguranță. Chile, care a câștigat Copa America se află chiar pe 5, un loc mai sus ca portughezii. Asta era valabil la data de 14 iulie 2016.

Ce a adus nou acest Euro ? Poate noul stil de a se manifesta al spectatorilor islandezi, care a fost preluat chiar și de fotbaliștii francezi, de exemplu.

Nu cred că au apărut mari jucători noi, în afară de cei care s-au remarcat deja. Pentru Griezmann a fost la îndemână să iasă golgheter având în vedere traseul până la finală, în finală fiind ca și inexistent. S-a remarcat, ce-i drept doar cu Islanda și Germania. În finală, Payet nu s-a mai remarcat decât la accidentarea lui Ronaldo din minutul 8. Bale a dus Țara Galilor până în semifinale, unde nu visa să ajungă vreodată. În rest s-au remarcat doar echipele, nu individualitățile. Portugalia a câștigat cu o apărare de fier „italiană” după faza grupelor unde a încasat 3 goluri doar de la unguri. În 1966 primise tot 3 goluri de la nord-coreeni, dar au câștigat cu 5 – 3 meciul. Probabil că succesul de acum este mai important decât locul 3 ocupat la Campionatul Mondial din urmă cu 50 de ani, dar Eusebio nu a mai trăit să-l vadă. O fi Ronaldo jucător mai mare decât Eusebio, așa cum sugera Boloni în urmă cu 14 ani ?

A căzut și mitul invincibilității franceze în fața portughezilor, mit care data din 1975, la turneele finale „cocoșul galic” fiind mai tare ca „vulturul portugalic” până în seara de 10 iulie 2016. Și ce victorie, chiar pe teren francez, la Paris. meciul în sine nu a fost spectaculos din punct de vedere fotbalistic. Singurele atacuri mai susținute au fost din partea moliilor care au invadat stadionul, iar acest lucru a dus, se pare la evoluția ștearsă a celor 2 echipe. Lăsând gluma la o parte, francezii au avut un meci greu în semifinala cu Germania și au avut o zi în minus de refacere față de portughezi, acest lucru fiind încă o explicație pentru evoluția slabă a lor în finală. E greu pentru ei să facă 3 meciuri foarte bune la rând, după succesele categorice cu Islanda și Germania.

 

 

Finala se joacă astăzi


Finala 01

O carte celebră a lui Ioan Chirilă poartă acest titlu așa cum se vede în imagine, iar Campionatul European ediția 2016 a ajuns la această fază. Pentru câteva țări precum Germania, Italia, Spania, Franța, Anglia, Portugalia meciul de închidere al unui turneu final este cel mai important, celelalte până la această fază nefiind decât meciuri preliminarii. După 50 de meciuri de la actuala ediție a Euro, numai două din aceste țări mai au emoții pentru seara de 10 iulie 2016, țara gazdă, Franța, care a jucat și meciul de deschidere și Portugalia lui Ronaldo ajunsă în finală după cinci egaluri în timpul regulamentar de 90 de minute și numai o singură victorie în cel mai pur stil italian. Victoria cu Croația a survenit în prelungiri, după minutul 115.

Portugalia a avut șansa să joace cu toate cele 5 echipe considerate revelații sau surprize, Islanda și Ungaria în grupe, pe care nu a putut să le învingă, Croația în optimi, Polonia în sferturi și Țara Galilor în semifinale, de care a trecut cu scorul de 2 – 0, fiind și singura victorie până la accederea în finală.

Până la adevărata finală s-au mai jucat cel puțin trei în rundele precedente. Prima dintre ele în optimi între Spania și Italia cu succesul „Squadrei Azzura” cu 2 – 0, o altă finală a jucat-o tot Italia în sferturi, dar cu Germania, meci memorabil încheiat cu victoria nemților după multe serii de penaltiuri. În timpul regulamentar scorul fusese 1 – 1. La penaltiuri s-a terminat cu 6-5 pentru germani. Este prima dată când Germania elimină Italia la un turneu final, european sau mondial. Apoi o altă finală a fost și în semifinale, între Germania și Franța care nu bătuse Germania din 1958 într-un meci oficial.

Am nimerit o singură semifinală, cea dintre Franța și Germania, însă nu am nimerit niciuna din finaliste la pronosticul de dinainte de startul competiției. Am mizat pe campiona mondială, Germania, pentru victoria din finală, însă accidentările și gafele din apărare au dat drept câștigătoare a finalei din semifinale echipa Franței care a jucat cele mai bune meciuri tocmai spre fazele finale, sfertul cu Islanda, de care a trecut cu 5 – 2 și apoi semifinala cu nemții pe care a învins-o tot cu 2 – 0 ca și Portugalia în cealaltă semifinală. Acum Franța este marea favorită și pentru mine dacă face un meci la fel de bun și în finală contra lui Ronaldo.

Despre Portugalia consider că a avut și noroc ca să ajungă în finală având în vedere că în grupe a fost de 3 ori pe punctul de a fi eliminată de echipa Ungariei în cel mai spectaculos meci de la această ediție, meci încheiat la egalitate, scor 3 – 3, după ce Ungaria a condus de trei ori. Dacă ar fi pierdut ar fi fost eliminată încă din aceea seară. Tot atunci a mai avut o dată noroc pentru că Islanda a învins Austria și a trimis Portugalia pe locul 3. Dacă echipa lui Ronaldo ar fi terminat pe 2, ar fi jucat în sferturi cu Franța și nu se știe dacă mai ajungea în finală. Așa au avut un traseu mai accesibil, cu Croația în optimi care s-a bătut singură nejucând nimic sau păcălind fotbalul ca și România în meciul cu Elveția, cel puțin. Apoi a eliminat Polonia la penaltiuri după încă o egalitate și în semifinale Țara Galilor, unde cred că abia atunci a început turneul final cu adevărat pentru Ronaldo. Să-l vedem în finală contra „Griezmannschaft-ul” Franței.

Mă bucur totuși pentru că România a reușit cel puțin un meci bun contra echipei gazdă și finalistă și probabil viitoarea campioană europeană, chiar dacă a pierdut pe final de meci. Cealaltă echipă cu care am ținut, Ungaria a avut de 3 ori șansa să schimbe cealaltă finalistă și să trimită Portugalia acasă încă din grupe. Cel puțin a câștigat grupa surprizelor în care ocupanta locului 3 a ajuns în finală, iar echipa de pe locul 2, Islanda, a eliminat Anglia în optimi. Dacă ar fi ocupat locul 3 nu cred că ar fi putut trece de Croația, dar cu Anglia poate ar fi reușit să dea lovitura, ca și Islanda. Sunt doar simple speculații pentru că niciun meci nu seamănă cu altul.

Umilință cât Mareea Neagră !


O lege a lui Murphy zice că: „Ce începe bine, se termină prost, iar ce începe prost, se termină și mai prost” !

Cam așa a fost traseul României și evoluția la Euro 2016. Am început bine meciul de deschidere cu Franța, până la golul fabulos al lui Payet, iar jocul, deși pierdut, ne dădea speranțe pentru celelalte meciuri, cu Elveția și Albania. Meciul cu Elveția a început, de asemenea bine, dar acest bine s-a terminat la pauză, iar după aceea a început degringolada și neputința de a mai face ceva, neputință care s-a continuat pe tot parcursul meciului cu Albania. Începând cu repriza a doua cu Elveția, nu am mai jucat nimic, nu am avut nicio tactică și viziune asupra jocului, jucătorii extenuați după atâtea și atâtea meciuri pe banca de rezerve a echipelor de club la care joacă, de parcă ei ar fi jucat 70 de meciuri la club, nu spaniolii care au jucat toate finalele de cupe europene din acest an, de exemplu. De data asta nu am mai avut noroc de un penalti pentru că urciorul nu merge de multe ori la apă. Mareea Neagră s-a numit Albania în seara de 19 iunie 2016, aceasta evoluând în tricouri negre deși țara se numește Albania, iar culoarea ei tradițională este cea roșie atât pe drapel cât și pe echipament.

Pe 18 iunie 1990 terminam la egalitate cu Argentina și obțineam calificarea în optimile Coppei del Mondo din Italia, iar tot pe 18 iunie, dar în 1994, învingeam Columbia cu 3 – 1 la World Cup. Pe 20 iunie 2000 ne calificam în dauna Angliei în sferturile Euro, prima calificare din grupe la competiția europeană. Între aceste date va rămâne data de 19 iunie 2016 ca o pată neagră pe obrazul fotbalului românesc după o asemenea umilință. Nu mai putem spune că suntem înaintea albanezilor, fie în Balcani, fie în Europa, căci până și ei ne-au depășit la fotbal și probabil și în alte domenii.

Deci România s-a înecat în Mareea Neagră, desigur cel mai umilitor rezultat obținut la vreo ediție a Euro, iar Albania a scris istorie, obținând prima victorie la un turneu final și chiar primul gol marcat. La numărul de victorii la Euro suntem la egalitate cu albanezii, în sensul că singura noastră victorie de la toate turneele finale europene la care am participat datează din 2000, când am bătut Anglia cu 3 – 2, golul victoriei fiind marcat de Ionel Ganea din penalti. De data asta am obținut două penaltiuri, ambele transformate, dar nu ne-a ajutat la nimic.

În 2008 am avut cam aceeași evoluție, însă adversarele erau mult mai bine cotate, toate 3, deși singurul gol înscris acolo i-a aparținut lui Mutu din acțiune, nu din penalti ca aici. Un penalti transformat atunci în meciul cu Italia tot de Mutu ne-ar fi adus calificarea în sferturi. N-a fost să fie nici atunci și cu atât mai puțin acum.

Nu pot scrie aici: „Cinste învingătorilor, onoare învinșilor”, ci doar, „Cinste învingătorilor” !

Pronostic EURO 2016


    Vineri, 10 iunie 2016 începe a 15-a ediție a Campionatului European de Fotbal la nivel de echipe naționale, iar echipa României are onoarea de a participa la meciul de deschidere de pe Stade de France din Paris, în compania echipei Franței, onoare pe care nu a mai avut-o la niciun turneu final european sau mondial la care a participat până în prezent. Cel puțin dacă nu va participa la vreun meci de închidere (finală) prea curând, măcar la unul de deschidere să joace după atâtea turnee finale. Nu cred că ar putea repeta performanța Greciei din 2004 care a avut aceeași misiune și onoare în Portugalia, iar la sfârșitul turneului a avut onoarea și mai mare să câștige meciul de închidere, tot în compania țării gazdă, Portugalia. În meciul de deschidere câștigase cu scorul de 2 – 1, iar în finală cu 1 – 0. Acum Franța ar avea forța să ajungă până în finală dacă nu va întâlni Germania până atunci, dar România nu are jucătorii Greciei din 2004 ca să poată produce surpriza ca în 2004, 1992 (Danemarca) sau 1976 (Cehoslovacia).
    Văd Germania facând dubla după 42 de ani, prima dată între 1972-1974. Cred că au cea mai bună echipă națională de pe continent. Spania este cam uzată și moral (jucătorii nu mai au aceeași motivație de a câștiga după două succese consecutive) și mai ales fizic (având un sezoan greu în campionat și cupe europene pe care le-au câștigat), vechea gardă a îmbătrânit (Iniesta, Casillas, Fabregas, Pique, Ramos), iar celelalte pretendente n-au forța să treacă de Germania în momentul de față. Mi-aș dori ca România și Ungaria să treacă de grupe și să ajungă în optimi.
     Sentimental, mi-aș dori o finală România – Ungaria, ca la finala Ligii Campionilor la handbal feminin, dar este imposibil valoric, doar dacă am lua echipele Ungaria 1954 și România 1994 aș putea spera la o asemenea finală. Totuși în 1972 am avut un sfert de finală la Euro între aceste două echipe, când ambele țări și-au egalat cea mai mare performanță la Euro, Ungaria în semifinale (la ediția din 1964 a terminat pe locul 3), iar România în sferturi (la egalitate cu edițiile din 1960 și 2008 când a ajuns între primele opt echipe ale Europei).
    În 1960 am fost eliminați în sferturi de Cehoslovacia cu scorul general de 5 – 0, după două manșe. Peste 2 ani cehoslovacii aveau să ajungă până în finala Campionatului Mondial din Chile. În 2000, după ce am trecut de grupe învingând Anglia cu 3 – 2 în meciul al treilea, am pierdut cu Italia în sferturi cu 2 – 0. În 2008 am avut cea mai grea grupă, valoric, cu Italia (campiona mondială de atunci), Franța (vicecampiona mondială de atunci) și Olanda (viitoarea vicecampioană mondială de peste 2 ani). Grupa aceasta a semănat cu cea de la Guadalajara, de la Campionatul Mondial din 1970.      
    Poate voi posta un material de la celebrele meciuri România – Ungaria din 1972. 
    În linkul următor am făcut un pronostic și o simulare a tuturor rezultatelor până la finală pentru actuala ediție:
    Acest pronostic-simulare ne dă traseul Germaniei care întâlnește Belgia în sferturi și Franța în semifinale, chiar în condițiile în care Germania, Franța și Belgia câștigă grupele în care joacă, iar România ar putea întâlni Polonia în optimi dacă termină pe locul 2 în grupă și Polonia termină tot pe 2 în grupa ei. Altfel, de pe locul 3 am putea întâlni Germania în optimi dacă va câștiga grupa ei. Dacă am câștiga grupa în care jucăm, am putea întâlni mai departe Ucraina, dacă aceasta ar termina pe 3 în grupa ei. Nu știu cât de încântați ar fi belgienii să dea peste nemți în sferturi, iar francezii în semifinale. Aici, poate, ar fi cheia chiar a meciului de deschidere, în sensul că pentru ei nu ar fi o tragedie să termine pe locul 2 în grupă și să evite Germania într-o posibilă semifinală. Pe cealaltă jumătate de tablou ar fi Spania, Anglia sau Portugalia, oarecum mai la îndemână decât Germania, cel puțin până în finală, dacă ar termina pe 2, iar noi sau Elveția am câștiga grupa. Presupun că și Germania și-ar dori să întâlnească Franța abia în finală sau deloc, nu mai devreme, însă vom vedea pe 21 iunie cine cu cine va juca în optimi și mai departe.
    Din punct de vedere al valorii loturilor clasamentul meu de la Euro 2016 ar fi următorul pentru careul de ași:
1. Germania
2. Franța
3. Belgia
4. Spania
    Însă pretenții la titlul suprem mai au, ca întotdeauna, Italia, Anglia, chiar și Portugalia.