Lacrimile lui Ronaldo, de durere și de fericire

Nu trebuie să ne mirăm că Portugalia a devenit noua campionă europeană, așa cum declara antrenorul ei înaintea startului competiției. Lusitanii sunt constanți la campionatele europene de-a lungul timpului, ajungând de multe ori în fazele avansate, semifinale și de două ori în finală, prima, pierdută în 2004 cu Grecia. În 1984 și 2000 au fost eliminați în semifinale chiar de către Franța, care avea să câștige trofeul de fiecare dată. În 2012 Spania elimina Portugalia în semifinale și câștiga apoi trofeul pentru a doua oară la rând.

De remarcat că acest trofeu rămâne pentru a treia oară la rând în peninsula Iberică, în Portugalia de data asta. Dacă lusitanii ar fi câștigat și în 2004, atunci am fi putut spune că Trofeul Euro a devenit Trofeul peninsulei Iberice. Polul de putere în Europa rămâne, deci, în zona iberică, dacă ne gândim că și cupele europene sunt tot în aceeași zonă.

Ronaldo a avut de suferit la finala din 2004 cu Grecia chiar pe teren propriu, a avut de suferit și aseară, dar la sfârșitul finalei a plâns numai de fericire când a ridicat trofeul european la nivel de echipe naționale după ce în urmă cu o lună și jumătate câștigase și Liga Campionilor europeni cu echipa de club Real Madrid. Accidentarea din startul finalei și schimbarea sa în minutul 24, fiind scos pe targă în lacrimi, nu îi scade din merite și cel mai probabil va mai câștiga încă un trofeu Balonul de Aur. Cine ar mai fi crezut că cel care este scos pe targă de pe teren, în lacrimi de suferință, la sfârșitul finalei va primi și ridica trofeul deasupra capului ? Oare plângea mai mult de durere sau pentru că nu mai putea ajuta Portugalia să câștige ? Spre sfârșitul meciului îl vedem dirijând echipa de pe margine, cu mai multă fervoare decât antrenorul portughez.

Se pare că lui Ronaldo îi priește cifra 1, care se tot repetă ca o coincidență stranie. Să amintim câteva situații:

1. El este numărul 1 la Real Madrid și în echipa Portugaliei ca valoare, apoi Real a câștigat trofeul suprem european cu numerele 10 și 11 cu el în echipă.
2. Portugalia a câștigat primul trofeu suprem european pe data de 11 iulie (deja era data de 11 când Eder a dat gol în prelungiri, după ora României), cei 11 titulari ai Portugaliei plus 11+1 rezerve au fost susținuți de cei 11 milioane de portughezi.
3. De șase ori din cele șapte meciuri jucate de ei la Euro, au terminat la egalitate în primele 90 de minute regulamentare, luând câte un singur punct. De două ori scorul a fost 1 – 1, cu Islanda în grupe și cu Polonia în sferturi. Au câștigat doar semifinala cu Țara Galilor în timpul regulamentar de 90 de minute.

Dacă ar fi să facem un clasament pe puncte de la Euro pentru meciurile terminate de echipa lui Ronaldo în timpul regulamentar de 90 de minute, Portugalia ar fi undeva pe locul 5-6. Prima ar fi Franța cu 16 puncte, deci campioana punctelor, ca o consolare și titlul de golgheter pentru Griezmann. Țara Galilor a strâns 12 puncte, Germania 11 puncte, Italia 11, Belgia 9 puncte, iar Portugalia tot 9 puncte, golaveraj +4, la egalitate cu Belgia. Altfel, Portugalia ar fi pe locul 2 cu 13 puncte cu 4 egaluri, o victorie în 90 minute și încă 2 victorii în 120 minute.

Datorită rezultatelor de egalitate, Portugalia urcă în clasamentul FIFA doar două poziții, de pe 8 până pe 6, chiar dacă este noua regină a Europei, iar Argentina rămâne pe primul loc chiar dacă a pierdut finala Copei America. Dacă ar fi câștigat mai multe meciuri portughezii ar fi fost mai sus în clasament cu siguranță. Chile, care a câștigat Copa America se află chiar pe 5, un loc mai sus ca portughezii. Asta era valabil la data de 14 iulie 2016.

Ce a adus nou acest Euro ? Poate noul stil de a se manifesta al spectatorilor islandezi, care a fost preluat chiar și de fotbaliștii francezi, de exemplu.

Nu cred că au apărut mari jucători noi, în afară de cei care s-au remarcat deja. Pentru Griezmann a fost la îndemână să iasă golgheter având în vedere traseul până la finală, în finală fiind ca și inexistent. S-a remarcat, ce-i drept doar cu Islanda și Germania. În finală, Payet nu s-a mai remarcat decât la accidentarea lui Ronaldo din minutul 8. Bale a dus Țara Galilor până în semifinale, unde nu visa să ajungă vreodată. În rest s-au remarcat doar echipele, nu individualitățile. Portugalia a câștigat cu o apărare de fier „italiană” după faza grupelor unde a încasat 3 goluri doar de la unguri. În 1966 primise tot 3 goluri de la nord-coreeni, dar au câștigat cu 5 – 3 meciul. Probabil că succesul de acum este mai important decât locul 3 ocupat la Campionatul Mondial din urmă cu 50 de ani, dar Eusebio nu a mai trăit să-l vadă. O fi Ronaldo jucător mai mare decât Eusebio, așa cum sugera Boloni în urmă cu 14 ani ?

A căzut și mitul invincibilității franceze în fața portughezilor, mit care data din 1975, la turneele finale „cocoșul galic” fiind mai tare ca „vulturul portugalic” până în seara de 10 iulie 2016. Și ce victorie, chiar pe teren francez, la Paris. meciul în sine nu a fost spectaculos din punct de vedere fotbalistic. Singurele atacuri mai susținute au fost din partea moliilor care au invadat stadionul, iar acest lucru a dus, se pare la evoluția ștearsă a celor 2 echipe. Lăsând gluma la o parte, francezii au avut un meci greu în semifinala cu Germania și au avut o zi în minus de refacere față de portughezi, acest lucru fiind încă o explicație pentru evoluția slabă a lor în finală. E greu pentru ei să facă 3 meciuri foarte bune la rând, după succesele categorice cu Islanda și Germania.

 

 

Publicitate

De la EURO 84 la EURO 2016

Cu câteva zile înainte de startul celei de a XV-a ediții a Campionatului European de fotbal am scanat câteva materiale legate de această temă, anume almanahurile Sportul 1984 și 1985.

Pentru prima oară, Campionatul European se va juca între 24 de echipe, deoarece până atunci se folosise formatul cu 16 echipe, format care a început în 1996. Sub acest nou format, echipele vor fi împărțite în șase grupe a câte patru echipe, după care vor urma fazele eliminatorii. 19 de echipe i s-au alăturat Franței, gazda acestui turneu, după încheierea grupelor. Barajul a decis, în noiembrie 2015, și ultimele patru echipe calificate.

Franța ne priește mai mult decât orice altă țară în privința calificărilor obținute la turneele finale găzduite aici pentru că deja România a participat la 3 astfel de turnee, în 1938, 1984 și 1998, anul acesta fiind pentru a patra oară. Singura dată când nu am participat a fost chiar la debutul competiției Euro în 1960 când se calificau doar patru țări. Din punct de vedere al performanțelor fotbalistice obținute în Franța, doar în 1998, la Campionatul Mondial, ne-a priit, iar atunci am reușit să câștigăm în premieră o grupă preliminară, fără înfrângere și învingând Anglia cu 2-1 în meciul al doilea când am și obținut calificarea mai departe în optimile competiției mondiale. În primul meci al grupei învinsesem Columbia cu 1-0 printr-un gol spectaculos marcat de Adrian Ilie, iar în ultimul meci din grupă am remizat cu Tunisia, scor 1-1. În optimi am pierdut cu Croația cu 1-0 printr-un penalti transformat de Davor Suker. În contrast cu aceasta, în 1938 am avut cea mai slabă prestație la un Campionat Mondial, fiind învinși de Cuba, o țară care nu a contat pentru lumea fotbalului. Atunci am jucat doar două meciuri, ambele în compania Cubei, care ne-a eliminat cu 2-1 după ce am condus de două ori în primul meci, încheiat la egalitate 3-3 și apoi la rejucare, din nou, prin golurile celebrei triplete române, Bindea-Baratky-Dobay.

Acum să revenim la competiția europeană, prima la care România s-a calificat după meciurile din preliminarii. Primele imagini sunt scanate din diverse almanahuri apărute în 1983 și 1984.

Almanahul Sportul din 1984 a prezentat pe larg acest turneu final, fiind subiectul principal al publicației, așa cum se poate vedea în imaginile următoare. De aici începe cronica din almanahul Sportul din 1984 a evenimentului din Franța.

Multe speranțe, puține realizări într-o grupă grea, dar nu putea fi altfel din moment ce se calificau decât opt echipe. Am reușit doar un egal cu Spania care avea să ajungă până în finală. Ca să reușim același lucru anul acesta am avea nevoie de trecerea de faza grupelor și apoi calificarea în sferturi ceea ce pare mult mai puțin probabil decât speranța pe care o aveam de a trece de grupe în 1984. Nu mai avem o echipă valoroasă ca cea din 1984 sau 1996 sau 2000, ci mai degrabă una care se apropie de valoarea celei din 2008 când am participat la ultimul turneu final de fotbal și am avut poate cea mai grea grupă judecând după numele adversarelor și a locurilor deținute de ele la momentul respectiv. Am jucat atunci cu Italia, campioana mondială, Franța, vicecampioana mondială și Olanda, vicecampioana mondială de la următorul turneu final din Africa de Sud din 2010.

Performanța sportivă răsunătoare avea să vină peste doar două luni, în august 1984, la Los Angeles, unde România s-a clasat pe locul doi la medalii și puncte obținute în total, după Statele Unite. Despre această competiție va urma o postare foarte curând, ca o avancronică la Olimpiada de la Rio care bate la ușă și la care avem mult mai puține speranțe de victorii decât în urmă cu 32 de ani.

Acum urmează scurta cronică a competiției fotbalistice desfășurate în urmă cu 32 de ani, cronică din același almanah Sportul, din 1985, în paginile 130-131 și de la 150 la 156. Ediția 1984 a almanahului are subiect principal Euro 84 spre deosebire de Olimpiada de la Los Angeles, iar ediția din 1985 acordă majoritatea spațiului în paginile sale competiției mondiale a sporturilor din California și foarte puține pagini întrecerii fotbalistice din Franța, pe bună dreptate, desigur. De remarcat dubla sau eventul realizat de echipa de fotbal a Franței în 1984, titlul european și titlul olimpic la Los Angeles.