Figura emblematică a jocurilor de la Roma este, fără îndoială, Iolanda Balaș, care câștigă prima medalie de aur din cariera ei la jocurile care au loc din patru în patru ani.„La grande bionda”, a sărit pe rând 1,77m, 1,81m și 1,85m din a treia încercare, devenind prima campioană olimpică a atletismului românesc. Ultima medalie de aur, a zecea, a fost cucerită de Constantina Diță în proba de maraton la Beijing în 2008.
Povestea completă a întrecerilor din capitala Italiei, care au avut loc între 25 august și 11 septembrie 1960 o puteți citi în paginile de mai jos.
Au căzut 73 de recorduri olimpice și 31 mondiale.
Reprezentativa feminină de gimnastică a URSS a câștigat 15 din 16 medalii posibile
Abebe Bikila din Etiopia a câștigat maratonul și a devenit primul negru african campion olimpic.
Echipa japoneză masculină de gimnastică a câștigat prima din cele cinci medalii de aur succesive. Ultima din această serie a fost câștigată la Montreal 1976.