Filatelia și Jocurile Olimpice

Cu această ocazie postez o carte specială, având în vedere și pasiunea mea pentru filatelie încă de când eram în clasa a cincea. Pe atunci frecventam cercul filateliștilor din București și un magazin filatelic care era lângă școala generală unde învățam eu.

Cartea prezintă toate emisiunile filatelice din toate țările începând cu prima ediție modernă din 1896 și până la cea din 1976 de la Montreal în cazul edițiilor de vară și de la prima ediție din 1924 și până la cea din 1976 de la Innsbruck în cazul edițiilor de iarnă.

În plus sunt prezentate emisiuni filatelice străine care prezintă sportivi români sau alte competiții și evenimente legate de jocurile olimpice. Sunt incluse și olimpiadele de șah.

Noutatea în cazul acestei postări o constituie faptul că am inserat între paginile cărții timbre scanate pe care le am în colecția mea de timbre. În carte sunt numai reproduceri alb-negru ale timbrelor, însă eu am timbre color scanate și inserate între paginile care se referă la timbrele respective. Am câteva serii de timbre românești și străine emise cu ocazia desfășurării jocurilor olimpice și intenționez să mai achiziționez. Tocmai de aceea această postare cu filatelia va suferi modificări periodice pe măsură ce obțin imagini cu emisiunile filatelice la care se referă cartea.

În anul 2016 am mai postat un mic articol care se referă la filatelie și jocurile olimpice și îl voi reposta acum. Acesta și alte articole interesante legate de filatelie și jocurile olimpice apărute în revista „Cutezătorii” și almanahurile „Sportul” din 1975, 1976 și 1988 sunt inserate mai jos.

În almanahul „Sportul” din 1976 a apărut un articol de 3 pagini dedicat emisiunilor filatelice românești cu tematică olimpică de vară.

Cartea „Filatelia și Jocurile Olimpice” a fost scrisă de A. Vrabie și a apărut în 1981.

Barcelona 1992

CALGARY 1988

Publicitate

Iluzii și dezamăgiri

Echipa națională de handbal feminin este cea mai bună dintre toate sporturile de echipă românești după 1990 și poate chiar și de dinainte dacă luăm în considerare și echipa masculină națională, de patru ori campioană mondială. Chiar și echipa feminină a câștigat un campionat mondial în anii 1960 și unul european tot din aceeași perioadă. Nu îmi aduc aminte ca alt sport de echipă să fi avut mai multe reușite și înainte și mai ales după 1990.

Fetele noastre ne-au dat multe motive de bucurie, menținându-se constant între primele 8 echipe ale lumii și calificându-se ediție de ediție la campionate europene și mondiale.

Am avut mari speranțe că vor reuși și de data aceasta să ajungă în semifinale, finală și chiar s-o și câștige. Înfrângerea cu Norvegia din primul meci a fost la limită, la fel ca și cea din semifinalele de la ultimul campionat mondial de anul trecut în compania aceleași echipe a Norvegiei, care a și câștigat competiția mondială. Aveam acum mari speranțe și după ce am învins Croația și Rusia, campioana olimpică de la Rio, după ce am învins Ungaria la scor și apoi Cehia, mai greu.

Cu danezele am început bine și am jucat cât de cât bine până spre minutul 25 și chiar rezultatul de la pauză încă ne mai dădea speranțe pentru un egal care ne-ar fi dus în semifinale, dar după pauză, într-adevăr nu a mai mers aproape nimic în echipa României, dar acest meci a fost pierdut pentru că Neagu a fost blocată eficient și portărița daneză i-a ghicit multe mingi aruncate de la distanță.

Deci Danemarca ne-a bătut cu portărița Toft, care a apărat aproape toate aruncările Cristinei Neagu și cu Hansen, care ne-a marcat 9 din cele 21 de goluri. Nu am luat mai multe goluri decât am luat de la Ungaria, iar apărarea a fost mai bună decât în meciul cu Cehia, care ne-a dat 28 de goluri. Chiar am terminat grupa principală cu a doua cea mai bună apărare, după Norvegia.

Nu am scris nicio postare după meciurile cu Rusia și Ungaria, am așteptat ca echipa să ajungă în semifinale și apoi în finală, deja câteva victorii le consideram normale, iar prezența în semifinale aproape obligatorie, după locul 3 obținut anul trecut la mondiale. Am sperat ca după turneul olimpic slab de la Rio româncele să facă un turneu excelent și să treacă de Danemarca, pe care am eliminat-o în calificările pentru Jocurile Olimpice.

Cred că s-a pierdut acest meci cu Danemarca și tactic, antrenorii nereușind să găsească soluții în atac, după anihilarea Cristinei Neagu de către daneze. Încă ne bazăm pe o singură jucătoare în atac, ceea ce nu poate merge în fiecare meci, apărând și oboseala după 3-4 meciuri, mai ales când întâlnești un adversar mai de calibru, ca Danemarca sau Norvegia.

Când ne bazăm pe o singură jucătoare pentru a marca goluri, poate că obținem trofeul de golgheter și poate și pe cel de cel mai bun portar, dar totodată e frustrant că nu putem ajunge măcar în semifinale, să ne batem măcar pentru medaliile de bronz.

Și la nivel psihic, se pare că cedăm în meciurile cu adevărat importante tocmai în pragul semifinalelor sau a finalei, încă nu putem trece de o Norvegie sau Danemarcă, care nu sunt neapărat mai valoroase, dar sunt întotdeauna mai motivate psihic când joacă cu medaliile sau trofeul pe masă.

Cam astea sunt considerațiile mele despre un sport de echipă care merge cel mai bine în România, dar până undeva în sferturi sau cel mult semifinale, când înfruntăm o echipă nordică. La nivel de echipe de club cred că nu vom reuși să câștigăm niciodată Liga Campionilor fără jucătoare străine, nordice, în special. Dar nu așa se întâmplă și în fotbal de când există această competiție europeană ?

Olimpiada mexicană

Postat pe 12 octombrie 2016

În perioada 12 – 27 octombrie 1968 s-a desfășurat la Ciudad de Mexico a XIX-a ediție a Jocurilor Olimpice. Ceremonia a fost deschisă de președintele Mexicului, Gustavo Díaz Ordaz. Jocurile au fost precedate de masacrul de la Tlatelolco, unde sute de studenți au fost uciși de forțele de securitate mexicane, cu 10 zile înainte de ceremonia de deschidere.

Au participat 112 de țări și 5.530 de sportivi care s-au întrecut în 172 de probe din 20 de sporturi. Altitudinea orașului Mexico, situat la 2.200 metri, a pus probleme de respirație pentru numeroși atleți.

La această ediție debutează unul din cei mai mari sportivi români din toate timpurile și care avea să participe la 5 ediții, până la Los Angeles în 1984, Ivan Patzaichin. Lia Manoliu, recordmena de participări era la a cincea ediție și singura la care avea să câștige titlul olimpic la aruncarea discului. Ea a participat la edițiile dintre 1952 și 1972. În 1984, ultima la care participa Ivan Patzaichin debuta o altă legendă a sporturilor pe apă și considerată canotoarea secolului de către federația internațională, Elisabeta Lipă-Oleniuc, care avea să participe la rândul ei tot la șase ediții ca și Lia Manoliu.

România a ocupat poziția a 13-a în clasamentul pe medalii de aur și poziția 10 în clasamentul general de medalii.

Aur

• Viorica Viscopoleanu — atletism, săritura în lungime
• Lia Manoliu — atletism, aruncarea discului
• Ionel Drâmbă — scrimă, floretă individual
• Ivan Patzaichin și Serghei Covaliov — kaiac canoe 1000m

Argint

• Ileana Silai — atletism, 800 m
• Mihaela Peneș — atletism, aruncarea suliței
• Ion Monea — box, cat. semigrea (81 kg)
• Ion Baciu — lupte greco-romane (57 kg)
• Marcel Roșca — tir, pistol viteza individual
• Dimitrie Ivanov, Anton Calenic, Haralambie Ivanov, Mihai Țurcaș — kaiac canoe, 1000 m

Bronz

• Calistrat Cuțov — box, cat. semiușoară (60 kg)
• Viorica Dumitru — kaiac canoe, 500 m
• Simion Popescu — lupte greco-romane (63 kg)
• Nicolae Martinescu — lupte greco-romane (97 kg)
• Ileana Gyulai-Drîmbă, Ana Pascu, Ecaterina Stahl-Iencic, Olga Szabo-Orban, Maria Vicol — scrimă, floretă echipe

Cartea „Olimpiada mexicană” scrisă de I. Goga și Emanuel Valeriu descrie pe larg acest eveniment sportiv din urmă cu 48 de ani.

 

TOKYO – Olimpiada recordurilor

Postat pe 10 octombrie 2016.

În perioada 10 – 24 octombrie 1964 s-a desfășurat la Tokyo, capitala Japoniei, a XVIII-a ediție a Jocurilor Olimpice. Tokyo a obținut dreptul de a organiza jocurile în 1958 în detrimentul orașelor Detroit, Buenos Aires și Viena. A fost pentru prima dată când Jocurile Olimpice s-au desfășurat în Asia. Ceremonia a fost deschisă de împăratul Hirohito.

Au participat 93 de țări și 5.140 de sportivi care s-au întrecut în 163 de probe din 19 sporturi.

România s-a clasat pe poziția a 14-a în clasamentul pe medalii și a fost a șaptea ediție a Jocurilor Olimpice la care România a participat. A fost ultima ediție la care a participat și a câștigat titlul olimpic marea noastră campioană Iolanda Balaș Soter. O altă legendă din atletismul românesc care a participat la această ediție și care a câștigat medalia de bronz s-a numit Lia Manoliu.

Singura publicație, deocamdată, pe care o am despre această ediție este monografia lui I. Goga și R. Vilara care se intitulează „Tokio Olimpiada recordurilor”.

Munchen însângerat

Între 26 august și 11 septembrie 1972 în capitala Bavariei s-a desfășurat cea de-a XX-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară. München a câștigat dreptul de a organiza jocurile olimpice în iulie 1966 în detrimentul orașelor Detroit, Madrid și Montreal. A fost a doua oară când Jocurile Olimpice s-au desfășurat în Germania, după Olimpiada din 1936 de la Berlin. Au participat 121 de țări și 7.124 de sportivi. Jocurile Olimpice au fost umbrite de răpirea și uciderea a 11 atleți israelieni de către organizația teroristă palestiniană „Black September”. Doi dintre ei erau născuți în România.

Jocurile au fost suspendate pentru o perioadă de 34 de ore, a avut loc o slujbă religioasă în memoria victimelor, iar steagurile ţărilor participante au fost coborâte în bernă. În urma acestui eveniment, semnificaţia tuturor celorlalte detalii ale Jocurilor a pălit. Înotătorul american Mark Spitz a fost vedeta ediţiei, cu nu mai puţin de şapte medalii de aur cucerite (cu tot atâtea recorduri mondiale), la care se adăugau alte două de la Ciudad de Mexico, din 1968.

La München au participat în total 7.134 sportivi, din 121 ţări dintre care 1.059 femei şi 6.075 bărbaţi care s-au întrecut în 195 de probe din 21 de discipline sportive: atletism, canotaj, baschet, box, kaiac-canoe, ciclism, scrimă, fotbal, gimnastică, haltere, handbal, hochei, judo, lupte, nataţie, pentatlon modern, echitaţie, tir, tir cu arcul, volei, sporturi nautice.

În clasamentul pe medalii, primul loc a fost ocupat de Uniunea Sovietică, 50 de medalii de aur, 27 de argint, 22 de bronz, locul al doilea Statele Unite, 33 de medalii de aur, 31 de argint, 30 de bronz, locul al treilea Republica Democrată Germană, 20 medalii de aur, 23 de argint, 23 de bronz.

Almanahul Sportul pe anul 1973 alocă spațiul cuvenit acestui eveniment și succeselor sportivilor români. Luptele libere și cele greco-romane cu două medalii de aur, una de argint și una de bronz și echipajele de la caiac-canoe în frunte cu inegalabilul Ivan Patzaichin au fost la înălțime la această ediție. Pentru luptele din România a fost cea mai bună ediție a jocurilor. De asemenea echipa masculină de handbal a cucerit medalia de bronz.

Cartea „Jocurile Olimpice de la Munchen 1972” scrisă de Ilie Goga și Victor Bănciulescu povestește cu lux de amănunte întrecerile acestei ediții a jocurilor din Bavaria.