Argentina 1978


Postat pe 9 iulie 2018

O altă carte a reputatului ziarist sportiv Ioan Chirilă despre campionatul mondial din Argentina 1978, la care România a absentat. Eroul acelei ediții va fi Mario Kempes, care va aduce titlul mondial pumelor. Argentina s-a impus pentru prima dată, fiind pe teren propriu, dar cu marea neșansă a Olandei, care a avut o bară în ultimele minute de joc și a pierdut a doua finală la rând în fața echipelor gazdă ale campionatelor din 1974 și 1978. O va pierde și pe a treia în 2010, în Africa de Sud în fața Spaniei !

3593_001-033593_001-043593_001-053593_001-063593_001-073593_001-083593_071-123593_071-133593_084-013593_084-023593_084-033593_084-043593_084-053593_084-063593_084-073593_110-093593_110-103593_110-113593_110-123593_110-133593_110-14

Realizări și speranțe năruite


Puține realizări au avut sportivii români la Rio, doar echipa feminină de sabie condusă de Ana-Maria Popescu fostă Brânză și parțial tenismenii Horia Tecău și Florin Mergea alături de echipajul de 8+1 la canotaj și luptătorul Albert Saritov au confirmat speranțele de dinainte de startul olimpiadei. Per total s-au obținut 4 medalii de aur, 2 de argint și 11 de bronz dacă e să le vedem din punctul de vedere al optimistului, altfel, nu contează decât ca un aur, un argint și două de bronz în clasamentul pe medalii. Singurul meci dramatic a fost cel din sferturi de la sabie pe echipe unde româncele au câștigat cu 24-23 cu Statele Unite, tușa decisivă fiind obținută de Ana-Maria Popescu. Apoi în semifinala cu Rusia și în finala cu China au avut meciuri mai puțin dramatice, când au condus de la început și până la sfârșit. De data asta echipa a făcut mare „brânză”, luând aurul, deși la individual au dezamăgit mai mult ca la Londra, unde Ana Maria a luat argint. Trebuie amintit că româncele dețin primele 2 locuri la ultimele campionate europene la individual.

Tecău și Mergea au mers doar până în finală și s-au oprit la medalia de argint nereușind să bată perechea Lopez-Nadal, deși erau cotați favoriți în finală.

La gimnastică, judo, handbal, lupte, atletism, tenis, tir s-au înregistrat eșecuri pe linie, unele umilitoare, la handbal de exemplu, unde la fel ca la Euro 2016, am reușit să pierdem cu o echipă modestă, Angola, un fel de Albania la handbal. Angola s-a și calificat apoi în sferturi, obținând cea mai mare performanță din istoria ei. Dar cea mai mare dezamăgire a fost, însă, necalificarea echipei de gimnastică la jocuri, prima dată după 1972. Apoi, cei 3 gimnaști cu care ne-am dus la Rio, au obținut locuri modeste, 6 sau 7, în finalele pe aparate.

La atletism nu putem spune că Marian Oprea la triplusalt, cea mai mare speranță la medalii, ar fi concurat, din moment ce toate cele 3 încercări au fost ratate călcând pragul de săritură. Ca să fac puțin haz, cu nume de atleți gen Bobocel, Gag sau Pierdevară parcă ar fi fost caraghios să obținem vreo medalie sau măcar o calificare în finale. Da, per ansamblu am fost bobocei când ar fi trebuit să dovedim deplină maturitate și dârzenie așa cum au făcut nenumărați sportivi străini. Maturitate a dovedit doar halterofilul Gabriel Sîncrăian care a renunțat la o porție de mâncare înaintea concursului pentru o medalie de bronz la categoria 85 kg și a câștigat-o în cele din urmă tocmai datorită greutății sale mai mici față de cel clasat la egalitate cu el în finală. A fost foarte aproape și de argint.

Am pierdut o vară olimpică foarte săracă în medalii, iar alta va veni abia peste 4 ani la Tokyo. Legat de numele de familie, personal mă bucur că un sportiv din Ungaria care are același nume de familie ca și mine a ieșit campion olimpic, probabil singurul campion olimpic din istorie cu acest nume. De altfel, Ungaria a fost încă o dată la înălțime, luând 8 medalii de aur, 3 de argint și 4 de bronz cu care este pe locul 12 în clasamentul pe medalii. România abia se situează dincolo de locul 40.

Alți sportivi străini au luptat până în ultimele secunde în meciuri dramatice pe muchie de cuțit, la lupte libere, handbal sau volei. Am văzut finala mare de la lupte libere la categoria 48 kg femei unde o sportivă din Japonia era condusă cu 2-0 până în ultimul minut, reușind să câștige când mai erau 5-6 secunde din meci. Cam în același stil a pierdut și Corina Căprioriu o medalie de bronz la judo. A fost încă o dată „căprioară” când trebuia să fie o „leoiacă” pe tatami. La fel și Andreea Chițu tot la judo. Ambele sportive erau favorite pentru medalia de aur la începutul competiției.

La handbal feminin au fost mai multe partide dramatice în sferturi, unde Franța a reușit să bată Spania după ce a fost condusă tot meciul chiar și cu 7 goluri diferență și semifinale, unde Olanda și Norvegia au pierdut la un gol diferență. Marea dezamăgire a venit din partea Braziliei, care după ce a câștigat grupa din care a făcut parte și România pe care a spulberat-o cu 26-13, a pierdut la fel de rușinos cu Olanda, scor 33-20, în sferturi. În semifinale au fost eliminate ambele finaliste de la ultimul campionat mondial, Norvegia și Olanda, după ce ocupanta locului 3, România a „reușit” să califice Angola în sferturi.

La volei feminin echipa americană a fost eliminată în semifinale de Serbia după un meci de 5 seturi, toate la scoruri strânse, ultimul încheiat cu 15-13. Echipele Braziliei de volei și volei pe plajă au pierdut pe teren propriu deși se puneau mari speranțe în ele chiar pentru medaliile de aur.

Ajax Amsterdam ’71-’73, Portocala mecanică, Fotbalul total sau Johann Cruyff


Încă o stea a sportului mondial s-a stins zilele trecute la numai 69 de ani sărăcind lumea fotbalului. Este considerat cel mai mare fotbalist olandez din toate timpurile, de 3 ori la rând câștigător al Balonului de Aur (premiu pentru cel mai bun fotbalist din lume), de 3 ori câștigător al Cupei Campionilor cu Ajax Amsterdam în anii 1971, 1972 și 1973, vicecampion mondial cu echipa națională a Olandei sau Portocala Mecanică în 1974, multiplu campion al Olandei și multiplu câștigător al Cupei Olandei cu Ajax, campion al Spaniei în 1974 cu F.C. Barcelona, club la care a activat și ca antrenor în anii 1990 și apoi consilier până în prezent, fiind unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească !

pedro_worn_by_cruyff_500x708

Din publicațiile pe care le dețin am scanat câteva pagini cu imagini și articole referitoare la cariera lui Johann Cruyff.

Primele imagini sunt din Almanahul Sportul din 1975 care conține un articol despre recent încheiatul Campionat Mondial din 1974, la care Johann Cruyff a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ducând echipa Olandei până în finala de la Munchen. Cred că jucătorii olandezi au căzut în aceeași capcană ca și cei unguri la Campionatul Mondial din 1954 în finala de la Berna, văzându-se câștigători după marcarea unuia sau a două goluri cu mult înaintea terminării finalei, dar fotbaliștii nemți nu renunță niciodată la luptă decât atunci când pleacă de la stadion. Această determinare le-a adus cel puțin 2 titluri mondiale, dacă nu chiar toate cele patru câștigate până în prezent după meciuri dramatice la diferență de doar un gol față de echipa adversă. Totuși e greu să câștigi o finală împotriva echipei gazdă a Campionatului Mondial, iar olandezii au jucat două finale la rând în aceste condiții, în 1974 cu Germania lui Franz Beckenbauer și 1978 cu Argentina lui Mario Kempes. A treia finală mondială pierdută de olandezi a fost cu Spania lui Iniesta și Casillas în 2010 în Africa de Sud.

În anul 1988 Olanda își lua o binemeritată revanșă pe pământ german triumfând la Campionatul European în finala cu Uniunea Sovietică, iar în semifinale eliminând tocmai Germania Federală. Valoarea unor fotbaliști ca Van Basten, Gullit, Rijkaard sau frații Koeman a fost hotărâtoare pentru victoria finală, singurul titlu major câștigat de batavi la nivel de echipă națională.

IMG_0019IMG_0009IMG_0010IMG_0011IMG_0012IMG_0013IMG_0014IMG_0015

Un alt articol apărut în Almanahul Sportul din 1973 se referă și la antrenorul român Ștefan Covaci care a dirijat echipa Ajax cu Cruyff în componență în anii de glorie amintiți mai sus. În afară de antrenorul Ștefan Covaci, Cruyff a mai lucrat cu alți 2 oameni de fotbal români dintre cei mai importanți fotbaliști, Gică Popescu și Gică Hagi pe vremea când erau jucătorii echipei F.C. Barcelona în anii 1990, iar Cruyff antrenorul echipei, cucerind și trofee europene, cum ar fi Cupa Campionilor în 1992, în afară de cele din campionatul Spaniei.

IMG_0016IMG_0017IMG_0018IMG_0020