Postat pe 8 iulie 2018
Pe data de 8 iulie 1990 Germania Federală cucerea al treilea său titlu mondial în finala cu Argentina lui Maradona.
O serie de cărți în limba română despre campionatul mondial din Italia 1990. Prima se intitulează Franz, uber alles și poartă semnătura celui mai mare ziarist sportiv român, Ioan Chirilă, ca un omagiu sau recunoaștere a meritelor antrenorului campioanei mondiale, care devenea dublu campion ca jucător și ca antrenor la acea dată.
Aș fi dorit să scriu despre lucruri frumoase în această postare după magnificul succes al Simonei de la Paris în finala de Grand-Slem la care am asistat în parcul Herăstrău, după ce plecasem de la un Mall unde se transmitea pe un ecran imens și unde se adunaseră și câțiva dintre campionii olimpici printre care Sandra Izbașa, Monica Roșu și Ana-Maria Brânză. Acolo am obținut doar un autograf de la proaspătul campion european Marian Drăgulescu, pe ceilalți nu i-am zărit pentru m-am grăbit să plec spre Herăstrău, acolo unde fusesem și în 2014 la precedenta finală jucată de Simona la Roland Garros. Nu vroiam să văd finala transmisă de Eurosport ci de ProTV cu comentariile pline de încurajări ale lui Mihai Mironică și Cristian Tudor Popescu, dar și în Herăstrău s-a transmis de pe Eurosport.
În 2014 o ploaie torențială neașteptată m-a gonit spre casă în timpul setului secund, iar scorul la seturi era egal înaintea finalului de meci pe care l-am prins acasă, când Sharapova, datorită experienței, se impune la doar 2 gheimuri diferență. Ploaia din 2014 nu a revigorat jocul Simonei decât în setul al doilea și până la scorul de 4-4 în decisiv. Finalul i-a aparținut Mariei sau Mashei așa cum este alintată.
Acum am stat în Herăstrău până la capăt alături de alte câteva mii de spectatori. Același soare fierbinte de iunie săgeta cerul capitalei românești la fel ca și pe cel al capitalei franceze, locul de disputare a finalei. Câte un nor mai aducea o umbră răcoritoare și parcă în acele momente jocul Simonei reușea să îmblânzească loviturile năprasnice ale letonei asemănătoare razelor de soare ucigașe din luna lui cuptor. După scorul de 3-0 pentru Simona în setul 2, numai soarele fierbinte a stăpânit Herăstrăul, iar jocul Simonei s-a moleșit tot mai mult sub loviturile năucitoare ale Alionei (prenumele în letonă a Yelenei Ostapenko). Așa a fost clima sâmbătă după-amiază în parcul Herăstrău, cel mai mare din București, iar la Paris scorul final, nedrept pentru Simona, nedrept și pentru Pliskova care ar fi pariat toată averea ei pe victoria lui Halep, nedrept poate și pentru Svitolina, marea ghinionistă din sferturi, năștea tot mai multe întrebări pline de mister. Refuz să cred că Ostapenko a fost mai bună decât Simona în ciuda fair-playului ei resemnat când afirmă că letona a jucat mai bine. Nu cred că a fost mai bună decât Simona, a fost mai rea în joc și mult mai norocoasă în momentele decisive ale seturilor 2 și 3. O minge a letonei care se îndrepta spre aut este întoarsă în mod misterios de fileu sau de destin spre terenul Simonei după ce sare vreo 30 cm în sus. Cu acest punct norocos letona a preluat avantajul decisiv în setul 3 și după care au urmat alte lovituri decisive inspirate care i-au adus tinerei tenismene alte puncte importante. Mai rar am văzut așa ceva, chiar și domnul C.T. Popescu nu credea că un asemenea ghinion se poate abate spre Simona. Se pare că norocul Simonei în sfertul cu Svitolina s-a întors împotriva ei tocmai în finală și prin evoluția scorului și a rezultatului final.
Numărul de greșeli comise de letonă a fost mare pentru o finală, peste 50 și totuși a câștigat. Ostapenko este cea mai slab clasată jucătoare care câștigă turneul de când s-a creat circuitul WTA în 1975. De pe locul 47 la începutul turneului a urcat până pe 12 după finala câștigată. În prezent pe locul 46 se află Monica Niculescu. Înaintea sferturilor de finală, dacă am fi ales finalista dintre cele 8, cea mai la îndemână pentru Halep ni s-ar fi părut Ostapenko, o tânără de nici 20 de ani, necunoscută și fără performanțe foarte mari în circuitul WTA.
În ziua în care se năștea Ostapenko în urmă cu 20 de ani, Gustavo Kuerten câștiga la Roland Garros, fără să fi câștigat un alt turneu în circuitul ATP până la momentul respectiv. Desigur, că atunci când vrei să câștigi un mare turneu, nu îți trebuie o pregătire specială. Nici Boris Becker la 17 ani nu a avut nevoie de multă pregătire la Wimbledon în 1985, nici Kuerten sau Ostapenko la Roland Garros nu au avut nevoie de 10 sau 15 turnee câștigate înainte pentru a lua laurii de la Paris. La numai 16 ani și 9 luni, Tracy Austin câștiga US Open în 1979, învingându-le pe Martina Navratilova în semifinale și pe Chris Evert în finală. În 1987, la 18 ani, Steffi Graf o învinge pe aceeași Navratilova în finala de la Roland Garros. În 1988 Graf pierde doar 3 meciuri în tot sezonul, fiindu-i acordat titlul de cetățeană de onoare la doar 19 ani a orașului Bruhl, unde s-a născut. Anul 1988 rămâne unul memorabil pentru cariera ei și pentru istoria tenisului, Steffi câștigând Slemul de Aur, adică cele 4 turnee de Grand-Slem pe 3 suprafețe diferite și turneul olimpic de la Seul. Recordul ei rămâne neegalat până în ziua de azi. Însăși finala de la Roland Garros din acel an rămâne una memorabilă, fiind cea mai rapidă victorie într-o finală, aceasta terminându-se în doar 32 de minute, după un dublu 6-0 în fața Natashei Zvereva ! Încă deține recordul de Grand-Slem-uri câștigate, la egalitate cu Serena Williams, în număr de 22.
Tristețile Simonei seamănă desigur cu cele ale celebrei perechi Năstase-Țiriac după cele 3 finale de Cupa Davis pierdute, cei doi fiind prezenți în tribunele arenei pariziene și la finalele Simonei din 2014 și de acum. Nu aceeași tristețe ar trebui să o simtă Stan Wawrinka, dominat „da capo al fine” în finala masculină de către fenomenalul Rafael Nadal care s-a încoronat pentru a zecea oară la Paris. La începutul finalei, după 9 trofee câștigate, Rafa avea emoții, din câte spun apropiații săi.
Cu atât mai meritorie este medalia de argint a perechii Horia Tecău-Florin Mergea de la Rio în proba de dublu după o finală pierdută în fața acestui formidabil jucător recunoscut ca „regele zgurii”. Nadal câștigă acest turneu de la tinerețe (19 ani în 2005) până la bătrânețe, acum având 31, iar mie îmi dă senzația că mai poate să câștige de încă 10 ori de acum încolo.
Aș putea asemăna eșecul din finala de sâmbătă cu cele ale echipei naționale de fotbal la campionatele mondiale din 1990 și mai ales din 1994 când era mare favorită în sfertul cu Suedia, iar scorul era în avantajul ei. Atunci au lipsit doar 5 minute până la semifinala cu Brazilia, acum au lipsit doar 2 gheimuri, la fel ca și în 2014. Miza de acum era mai mare, la pachet cu trofeul Suzanne Lenglen venind și primul loc în clasamentul WTA pentru Simona. Nu este sfârșitul lumii pentru Simona, ci doar al unui turneu de Grand-Slem, chiar cel preferat de jucătoarea noastră și eu aș zice cel mai important dintre cele 4 care se desfășoară anual. O asemenea înfrângere îți rămâne ca o rană în minte pentru toată viața, dar numai o victorie în anii viitori sau poate chiar anul acesta la Wimbledon, la US Open sau la Singapore o mai poate închide puțin. Să sperăm că o a treia finală va fi cu noroc pentru Simona.
Vestea proastă este că nu mai avem o altă jucătoare care să emită pretenții la primele locuri în clasamentul WTA și mai ales la câștigarea unui Grand-Slem, dar vestea bună este însuși jocul Simonei care ne dă măcar speranțe că ea va putea izbândi într-un asemenea turneu, chiar anul acesta mai are două șanse, la Wimbledon și la US Open. În 2014, după finala de la Paris, a venit semifinala de la Wimbledon cu Eugenie Bouchard, iar în 2015 semifinala de la US Open cu Flavia Pennetta pe care ar fi putut să le câștige, deci are șanse să învingă pe orice teren și pe oricine. Flavia Pennetta s-a și retras după succesul de la US Open, la fel ca și Na Li după cel de la Australian Open din 2014, unde Simona a fost învinsă în sferturi de Cibulkova, care avea să joace și finala.
Mai trebuie puțin mai multă răutate în joc pentru Simona, o strategie bună pentru fiecare adversar, chiar și tertipuri pentru a o „scoate din mână” pe adversară și nu în ultimul rând o „bandă” (de fileu) de noroc ! Cu Svitolina a avut, dar în finală banda s-a întors împotriva ei !
La Turneul Campioanelor din toamnă unde a fost prezentă în ultimii 3 ani este momentan pe primul loc calificant. Acest turneu îl văd ca pe al cincilea turneu de Grand Slem, cel puțin după valoarea premiilor puse în joc și valoarea participantelor. În 2014 a făcut cadou acest trofeu Serenei Williams după ce a tras-o după ea în semifinale și apoi dacă îi dai o șansă de revanșă Serenei în finală, aceasta nu te iartă după eșecul răsunător din grupă. La fair-play Simona este lider mondial, dar din punct de vedere strategic a făcut multe greșeli în semifinalele și finalele pierdute cu adversare care erau de bătut.
Ar fi fost prea frumos, precum titlul unei cărți despre Năstase și Țiriac, ca Simona să fie acum dublă câștigătoare la Roland Garros, câștigătoare la US Open, unde a avut mari șanse de a învinge în 2015 și câștigătoare a Turneului Campioanelor în 2014 dacă nu o califica pe Serena Williams în semifinale. Totuși anul acesta și-a păstrat titlul la Madrid, unde are deja 2 victorii și încă o finală pierdută cu Sharapova în 2015. De asemenea a ajuns în finală la Roma, unde din nou numai ghinionul unei accidentări a împiedicat-o să triumfe.
Gheorghe Viziru spune în cartea sa intitulată „Amintiri din casa sportului” că „cei care au ajuns în cercul acela magic (circuitul ATP), fac parcă totul ca cei care au ieșit să nu mai revină! Talentul, munca, relațiile, dar și o picătură de șansă generează rezultatele…Fără această șansă, valorificată la timp, nimeni nu poate ajunge prea sus în toate domeniile de activitate ! Există în viață mai multe oportunități, șanse mari doar câteva, or una singură…”
Cartea „Olympia” este dedicată în întregime jocurilor olimpice, din antichitate și până la ediția din 1984. Este o carte de istorie și literatură, nu de relatări ale competițiilor care au avut loc de-a lungul anilor, conținând foarte multe poezii dedicate eroilor vechii Elade cât și celor din secolul XX care s-au făcut remarcați în întrecerile olimpice. Este o „carte de istorie, de legende, poezie și plastică olimpică” așa cum scriu și autorii pe prima pagină. Prezintă imnul olimpic, muzeele olimpice, Academia Olimpică Internațională.
Cu această ocazie postez o carte specială, având în vedere și pasiunea mea pentru filatelie încă de când eram în clasa a cincea. Pe atunci frecventam cercul filateliștilor din București și un magazin filatelic care era lângă școala generală unde învățam eu.
Cartea prezintă toate emisiunile filatelice din toate țările începând cu prima ediție modernă din 1896 și până la cea din 1976 de la Montreal în cazul edițiilor de vară și de la prima ediție din 1924 și până la cea din 1976 de la Innsbruck în cazul edițiilor de iarnă.
În plus sunt prezentate emisiuni filatelice străine care prezintă sportivi români sau alte competiții și evenimente legate de jocurile olimpice. Sunt incluse și olimpiadele de șah.
Noutatea în cazul acestei postări o constituie faptul că am inserat între paginile cărții timbre scanate pe care le am în colecția mea de timbre. În carte sunt numai reproduceri alb-negru ale timbrelor, însă eu am timbre color scanate și inserate între paginile care se referă la timbrele respective. Am câteva serii de timbre românești și străine emise cu ocazia desfășurării jocurilor olimpice și intenționez să mai achiziționez. Tocmai de aceea această postare cu filatelia va suferi modificări periodice pe măsură ce obțin imagini cu emisiunile filatelice la care se referă cartea.
În anul 2016 am mai postat un mic articol care se referă la filatelie și jocurile olimpice și îl voi reposta acum. Acesta și alte articole interesante legate de filatelie și jocurile olimpice apărute în revista „Cutezătorii” și almanahurile „Sportul” din 1975, 1976 și 1988 sunt inserate mai jos.
În almanahul „Sportul” din 1976 a apărut un articol de 3 pagini dedicat emisiunilor filatelice românești cu tematică olimpică de vară.
Cartea „Filatelia și Jocurile Olimpice” a fost scrisă de A. Vrabie și a apărut în 1981.
Barcelona 1992
CALGARY 1988
O carte despre marii campioni olimpici români dintre 1952 și 1984, de la Iosif Sârbu la Nadia Comăneci, scrisă de marele jurnalist sportiv Horia Alexandrescu. Sunt prezentate biografiile sportivilor, marile lor succese și prețul aurului cucerit de ei, adică efortul și sacrificiile făcute pentru laurii olimpici, mondiali, europeni etc.
