O carte despre marii campioni olimpici români dintre 1952 și 1984, de la Iosif Sârbu la Nadia Comăneci, scrisă de marele jurnalist sportiv Horia Alexandrescu. Sunt prezentate biografiile sportivilor, marile lor succese și prețul aurului cucerit de ei, adică efortul și sacrificiile făcute pentru laurii olimpici, mondiali, europeni etc.
Această serie de articole a apărut în almanahul Sportul din 1988 cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Seul și prezintă o scurtă istorie a lor din antichitate și până la edițiile moderne dintre anii 1896-1984. Se prezintă fapte inedite, recorduri, participările sportivilor români la jocuri.
Titlul acestei serii coincide cu cel ales de mine pentru motto-ul blogului, cele 3 cuvinte în latină exprimând spiritul tuturor competițiilor sportive așa cum cele 5 culori care se regăsesc în cercurile olimpice se regăsesc în drapelele tuturor țărilor afiliate la O.N.U. și la Comitetul Olimpic Internațional.
ALBERT SARITOV este primul străin naturalizat care a câștigat o medalie pentru România, cea de BRONZ la lupte libere, categoria 97 kg, învingându-l prin superioritate tehnică pe georgianul Elizbar Odikadze cu scorul de 10-0. El este de origine cecenă și a reprezentat Rusia până de curând, dar rușii au renunțat la el pentru actualele jocuri olimpice și cu acest gest ne-au făcut cadou o medalie. Fiind ultima la care speram în ultima zi a întrecerilor este ca și o medalie de aur, iar totalul nostru urcă la cinci medalii la jocurile de la Rio, printre cele mai slabe rezultate de după al doilea război mondial.
România mai are încă patru medalii la JO, aur prin echipa feminină de spadă, argint prin Horia Tecău şi Florin Mergea, bronz prin echipajul de 8+1 la canotaj şi Gabriel Sâncrăian la haltere.
Este prima medalie pentru luptele românești de la Olimpiada din 1984. În 1992, Ioan Grigoraș cucerea un bronz la categoria 130 de kilograme la întrecerea de greco-romane.
Cartea „Ramul de măslin al Olympiei” am postat-o cu ocazia închiderii jocurilor de la Rio, fiind ultima pe care o am și care este dedicată în întregime jocurilor olimpice.
Cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Moscova ca o avancronică sau preambul s-a editat această carte cu cei mai importanți eroi ai jocurilor moderne, de la Atena 1896 și până la Montreal 1976, o istorie de 80 de ani, de la Spyros Louis, câștigătorul Maratonului din 1896 și până la „zeița” de la Montreal, Nadia Comăneci.
Aș fi vrut ca prima postare sa aibă altă temă și alt conținut, dar plecarea doamnei Iolanda Balaș (1936-2016) dintre noi mă obligă să acord atentie, după părerea mea, sportivului român CEL MAI BUN din toate timpurile după inegalabila Nadia Comăneci. De altfel, dânsa a fost desemnată săritoarea cea mai buna din lume din tot secolul XX.
Am scanat cateva pagini din cartea Tokio, „Olimpiada recordurilor”, pagini în care este descrisă ziua de 15 octombrie 1964, zi în care doamna Balaș cucerea al doilea titlu olimpic din carieră.
De două ori campioană olimpică, în 1960 și 1964, a fost invincibilă între anii 1957 și 1967, câștigând 150 curse consecutive și doborând de 14 ori recordul mondial, de la 1,75m la 1,91m în săritura în înălțime. Un singur cuvânt caracterizează cel mai bine întreaga ei carieră sportivă: ALTIUS, adică MAI SUS decât toate celelalte competitoare !
Pe lângă recorduri mondiale și olimpice, în palmaresul său mai intră și două medalii de aur la Campionatele Europene de Atletism de la Stockholm în 1958 și Belgrad în 1962, precum și o medalie de argint la Berna în 1954.
După retragerea din competiții, Iolanda Balaș a rămas activă în atletism ca arbitru. Din 1988 pînă în 2005 a fost președintele Federației Române de Atletism (FRA).
ODIHNEASCA-SE IN PACE SI DUMNEZEU S-O IERTE ! 
Într-un vechi almanah din anii 1960, Magazin, am găsit un articol de două pagini în care se evocă momente din activitatea sportivă a marii campioane, evocare făcută chiar de soțul și antrenorul ei, Ion Soter.
Articolul următor a apărut în Almanahul Convorbiri Literare în anul 1986 și este un interviu luat marii sportive de către Vasile Lucian Arhire.
Sport Arheolog 